În marele mecanism al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), al funcționării desăvârșite a celor 800 de evenimente, un rol semnificativ îl au câteva sute de ˝furnicuțe˝, deseori invizibile. Mai exact, anul acesta, 480 de voluntari capabili să ofere suport rapid și de calitate organizatorilor și publicului. Voluntarii FITS vin din diverse colțuri ale țării , dar si din diverse colțuri ale lumii, precum Japonia, Serbia, Austria, Turcia, Iran sau Republica Moldova.
Programul de voluntariat al FITS a început odată cu Sibiu Capitală Culturală Europeană, în 2007 și de atunci, în zece ani a reușit să dezvolte parteneriate cu EU-Japan Fest , apopi cu SPAF (Seoul Performing Arts Festival) și cu alte organizații recunoscute pentru implicarea în activitățile culturale mondiale de mare amploare.
FITS a creat și un profil al voluntarului în care trebuie să se încadreze toți cei care vor să ia parte la această experiență: vârstă minim 16 ani, să nu fie în an terminal de studii, sa fie serios și de încredere, asertiv și respectuos, atent, dar și flexibil. După înscriere voluntarii urmează cursuri de pregătire incheiate cu un test de verificare.
În 2023 există nu mai puțin de 15 departamente de acțiune ale voluntarilor, de la afisaj și până la suport în conferințe, la spectacole, în comunicare , în relația cu sponsorii și chiar o celula de criză. Ce ar putea însemna aceasta din urmă ? Ei bine, situații dintre cele banale, dar într-adevăr ˝de criză ˝: de la descusutul unui costum înainte de intarea pe scenă și până la pierderea unui telefon.
Armin Moradi, din Iran, a trecut toate etapele premergătoare și este voluntar FITS pentru al doilea an consecutiv. Experiența sa din 2022 a fost atât de plăcută încât a decis să se alăture echipei și la această ediție. Armin este implicat în departamentul de backstage, ceea ce îi oferă nu doar satisfacții legate de voluntariat, ci și oportunitatea de a interacționa cu actorii .
„Au fost momente când mă aflam în situații destul de <interesante> în special când s-au ivit probleme la partea tehnică a unui spectacol. Uneori afli de ce ești capabil doar când ești sub presiune…”-povestește Armin.
Există și voluntari mai experimentați precum Elena Moga (27 de ani) care este alaturi de FITS încă din 2012 (ratând doar trei ediții). Elena dezvăluie că participarea la festival i-a schimbat percepția asupra propriei persoane. Voluntariatul a ajutat-o sa învingă timiditatea și să „iasă din carapace”, să socializeze, dar și să dezvolte abilități de lucru în echipă și sub presiune. Elena face parte din departamentul Companii . Se ocupa, deci, de asigurarea comunicării între reprezentanții companiilor invitate și responsabilii FITS dar și de asistarea companiilor pe toată perioada festivalului.
Lucien Sălăgeanu, în vârstă 18 ani, face parte din departamentul Celula de Criză. Deși este in primul său de voluntariat la FITS face parte dintr-un colectiv care gestionează momente ceva mai speciale. Lucien abordează cu încredere provocările și este entuziasmat de oportunitatea de a contribui la succesul festivalului.
„De obicei lucrăm în ture de 4-5 ore , iar eu astăzi, deși am tura de seară, am ales să vin dis de dimineață pentru că îmi place atmosfera. Nu mi se pare nimic complicat. Atâta timp cât lucrăm în echipă totul se desfășoară normal˝- povestește Lucien.
În departamentul de Ticketing lucreaza tânăra Daria Cuc, de 18 ani. Este al doilea an consecutiv în care face parte din același departament și descrie la superlativ experiențele FITS. Are responsabilitatea de a verifica biletele și de a îndruma spectatorii către locurile lor. O provocare de care își aduce aminte a fost atunci cand membrii unei trupe de dans au anunțat că nu vor permite accesul publicului în sala dupa începerea evenimentului. Ca urmare, a fost necesară întârzierea spectacolului pentru ca niciun spectator să nu rămâna în afara sălii. Daria, ca toți voluntarii, trăiește experiența FITS. Una diferită de a majoritatii, însă la fel de memorabilă ca a majorității.