Păltiniș Arena (fosta Arena Platoș) devine o atracție turistică populară și în sezonul de vară. Cei 75 de mii de metri pătrați ai complexului oferă acum activități de vară atât copiilor, cât și adulților. Între ele: săniușul de vară. Pe o pârtie tubulară, cu o lungime de aproximativ 800 de metri, poți experimenta o aventură pe cinste. Am avut ocazia să încerc această activitate și am fost impresionat. Cu toate că viteza atinge niveluri considerabile, traseul este perfect semnalizat în curbele periculoase, iar sistemul de frânare funcționează excelent, oferindu-ți un sentiment de siguranță pe tot parcursul experienței.
Păltiniș Arena oferă și activități pentru pasionatii de biciclete. Patru trasee de downhill, cu lungimi cuprinse între 400 și 1000 de metri, fiecare adaptat la un anumit nivel de experiență. Acestea sunt accesibilie numai detinatorilor de biciclete specializate și de echipament de protecție adecvat. În schimb, există și trasee de cross country care au aproximativ 2500 de metri și sunt deschise tuturor celor ce doresc să se bucure de plimbări scurte în mijlocul naturii. Prețul de închiriere al unei biciclete este de 30 de lei pentru două ore, copii și studenții având reduceri. Accesul la trasee se face cu ajutorul telescaunului care iți oferă acea perspectivă minunată asupra împrejurimilor pe care o admirai iarna, cu schiurile în picioare.
Una dintre activitățile care m-a surprins și personal aș repeta experiența la fiecare urcare în Păltiniș a fost Zorbingul. Această activitate implică așezarea într-o bilă transparentă uriașă care se rostogolește necontrolată pe un deal. Chiar dacă din exterior pare o experiență copilărească, dinauntru este, fără doar și poate, una „extremă” care îți stimulează adrenalina la maxim. Deși este deschisă tuturor vârstelor, fiind echipată cu un sistem de siguranță sub formă de ham care te menține într-o singură poziție, această activitate este preferată îndeosebi de adulți.
Nu mai prejos este și Bag Jump-ul. Săriturile de la înălțimi de 3 sau 5 metri, cu aterizarea pe o pernă gonflabilă gigantă, îți oferă o senzație de aparte. Cred că este o senzație care ar trebui traită măcar odată în viață, este total diferită de săriturile în apă.
Parcurile de cățărat sunt de asemenea interesante. Provocarea obsacolelor așezate din copac în copac îți oferă un sentiment unic. Există două trasee, unul pentru copii iar altul pentru adulți, fiecare durând aproximativ 15 minute.
Pe lângă toate acestea, turiștii se pot bucura și de trambuline, pistă de karturi cu pedale, posibilitatea de a face drumeții în zona munților Cindrel și, nu în ultimul rând, se pot bucura de Disk Golf, o activitate în care trebuie să arunci cu un disc de la distanțe considerabile (70-100 de metri) într-un coș special.
Amintirile sunt marele câștig al celor care vin la Paltiniș Arena, sibieni sau nu.
Cristi Anghelescu a venit de la Deva împreună cu prietenii, în mare parte pentru traseele de bicicletă. Le place că traseele sunt intreținute și sunt multumiți de condiții și servicii.