„CÂNTECELE MUNȚILOR˝ DINCOLO DE… CÂNTECE. DANSURILE TRADIȚIONALE DIN POLONIA ȘI SERBIA FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU BAMBA MEXICANĂ

A 48-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” de la Sibiu (1-7 august) înseamnă mult mai mult decât activitățile artistice din spațiile deschise, din piețele publice ale orașului. Iar ceea ce este indoor nu este cu nimic mai prejos decât ceea ce se întâmplă outdoor.

Organizatorii au provocat astăzi invitații festivalului la o experiență inedită –  un atelier de dansuri tradiționale la care au participat ansambluri din Mexic, Serbia și Polonia. O oportunitate de apropiere și de îmbogățire culturală pentru profesioniștii domeniului și un veritabil spectacol pentru nespecialiști.

Experimentarea folclorului din alte țări este esențială în viața dansatorilor profesioniști, iar sibienii au avut ocazii multiple să se convingă de asta în marile spectacole ale Ansamblului ˝Cindrelul Junii˝ Sibiului, toate , fără excepție, descrise la superlativ. „Călătoriile˝artistice ale junilor au uimit comunități de pe întreg mapamondul, iar undeva între ingredientele succesului, lângă munca intensă, ambiție și pricepere se află și contactul cu experiența altor dansatori.

Întâlnirea ansamblurilor din Mexic, Polonia și Serbia (ordinea este pur întâmplatoare!) de la Centrul Cultural „Ioan Besoiu”  a completat  pentru dansatori experiența festivalului de la Sibiu, i-a adaugat, evident, ritm, dar și culoare.

Miloš Kojić,  din Serbia, este un dansator pasionat de tradițiile populare încă de mic. De altfel, la ei, așa  cum începe să se reîntâmple și în România de ceva ani, practicarea dansurilor tradiționale și contactul tinerilor cu folclorul constituie o activitate extrem de populară. Se află pentru prima oară la Sibiu, cu ansamblul „Svetozar Marković” din Novi Sad.

„Cu siguranță astfel de experiențe multiculturale influențează abordarea mea față de tot ceea ce ține de dansurile tradiționale. Nu am fost niciodată la un festival care să fie așa bine organizat… Programul este atractiv și organizatorii sunt foarte calmi. Este o plăcere să fiu aici și sper la cât mai multe experiențe bune în următoarele patru zile”  – spune Miloš Kojić.

Toate dansurile sunt o bucurie pentru privitori, interesante fiecare în moduri diferite. Lui Miloš i-a atras atenția  dansul tradițional din Polonia,  prin dinamismul și interactivitatea sa, formând o conexiune puternică nu doar între perechile de dansatori, ci între toate persoanele implicate.

Pentru europeni, firește, dansul tradițional din mexic este….altceva.

Ansamblul „Monarca de México” este  condus de carismatica Raquel Barroso Perez, iar dansatorii  purtau cu mândrie cizmele albe, specifice zonei lor de proveniență și pălării albe.

„Bamba˝este dansul specific statului Veracruz  și a fost prezentat cu pasiune și măiestrie. Este dinamic, însoțit de bătăi din picioare și fluturări de panglici roșii, rupt, parcă, dintr-un film. Raquel și echipa sa au avut ocazia să se prezinte deja sibienilor și marturiseste că s-a simțit mereu foarte aproape de public, că a perceput conexiunea specială dintre dansatori și public.

Dansul, indiferent care sunt rădăcinile sale, este astăzi o bucurie pentru privitori și pentru dansatori. Iar dacă aceștia din urmă sunt profesioniști, dansul tradițional este un ambasador al culturii.

Polonezii și culorile costumelor lor,  dansatorii din Mexic și ritmurile pe care, până la „Cântecele Munților˝ sibienii le vedeau doar la tv,  sârbii și elementele asemănătoare dansurilor noastre, au creat un mic festival al lor la Centrul Cultural. Un festival-antrenament pentru marile zile care vor veni la Sibiu.

 

PROGRAM „CÂNTECELE MUNȚILOR˝

 

VINERI, 4 AUGUST 2023
CENTRUL CULTURAL „ION BESOIU”

* ora 12.00 – Atelier de dansuri tradiționale georgiene, cu Ansamblul „University 2”

–  Atelier de dansuri tradiționale ucrainene, cu Ansamblul „Sonechko”

PROMENADA MALL  – Cinegold

* ora 16.00 – Animații culturale, cu ansamblurile „Svetozar Markovic” –  Serbia și  „Lublin” – Polonia

 

STR. NICOLAE BĂLCESCU – PIAȚA MARE DIN SIBIU

* ora 18.00 – Parada portului popular

 

PIAȚA MARE DIN SIBIU

* ora 19.00  – Deschiderea oficială a festivalului

– Spectacol folcloric susținut de:

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”

Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului”

Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” – Sibiu

Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Paula Medrea, Alina Pinca, Veta Biriș

* ora 20.00 – Concert  folcloric extraordinar „Paul Surugiu – Fuego, Junii Sibiului şi invitaţii lor”

Sava Negrean Brudașcu, Matilda Pascal Cojocărița, Constantin Enceanu, Mariana Anghel, Liliana Laichici, Traian Stoiță, Ovidiu Homorodean, Sebastian Emanuel Stan, Răzvan Năstăsescu, Aurora și Săndel Mihai, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Andreea Haisan, Gabriel Dumitru, Alexandru Brădățan, Fetele din Botoșani, Cătălin Iancu

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”

Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”

Coregrafia: Silvia Macrea și Theodor Vasilescu, asistent coregraf: Alesea Sas

Conducerea muzicală: Cristian Obrejan și Radu Dinescu

Prezintă: Iuliana Tudor

 

SÂMBĂTĂ, 5 AUGUST 2023

CENTRUL CULTURAL „ION BESOIU”

* ora 12.00 – Atelier de dansuri tradiționale aromâne, cu Ansamblul „Armânamea”

– Atelier de dansuri tradiționale bănățene, cu Ansamblul „Timișul”

 

MUZEUL ASTRA

* ora 11.00 – Spectacol folcloric susținut de ansamblurile: „University 2” – Georgia, „Svetozar Markovic” –  Serbia și „Monarca de México”- Mexic – Târgul de Țară

Prezintă: Anca Mărginean

* ora 16.00 – Animații culturale, cu Călin Brăteanu și Fanfara „Arcanul” – Suceava – Amfiteatrul de pe Aleea Pivelor

* ora 17.00 – Hora satului, cu Școala de Dans „Ioan Macrea” și Grupul Vocal „Cibinul” de la Palatul Copiilor Sibiu – Târgul de Țară

* ora 17.30 – Spectacol folcloric susținut de:

Ansamblul „Ceata Junilor”

Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și Daniela Carmen Popa – Târgul de Țară

Prezintă: Anca Mărginean

 

PIAȚA MARE DIN SIBIU

* ora 19.00 – Spectacol folcloric, susținut de ansamblurile:

„Cununița” – Arad

„Armânamea” – Constanța

„Arcanul” – Suceava și Cristina Diaconescu

„Achna Forest” – Cipru

„Polytonic Orchestra Katerini”- Grecia

„Svetozar Markovic” – Serbia

„Strămoșeasca” – Republica Moldova

„Monarca de México” – Mexic

„Sonechko” – Ucraina

* ora 21 – Concert extraordinar, susținut de Andreea Voica și Ansamblul „Timișul”

Prezintă: Iuliana Tudor

 

DUMINICĂ, 6 AUGUST 2023

 

MUZEUL ASTRA, TÂRGUL DE ŢARĂ

* ora 12.00 – Spectacol folcloric, susținut de ansamblurile:

„Strămoșeasca” – Republica Moldova

„Armânamea” – Constanța

„Lublin” – Polonia

Prezintă: Oana Tomoiagă

 

PIAȚA MARE DIN SIBIU

* ora 19.00 – Spectacol folcloric, susținut de ansamblurile:

„Ardealul” – Sibiu

„Arcanul” – Fundu Moldovei și Călin Brăteanu

„Lublin” – Polonia

„Svetozar Markovic” – Serbia

„University 2” – Georgia

*  Spectacol extraordinar „Tinerețe” cu Oana Bozga-Pintea și Junii Sibiului

Ilie Medrea, Mirela Mănescu, Bogdan Toma, Virginia Irimuș, Daniel Pop, Ancuța Corlățan, Doriana Talpeș, Tin Vasilescu, Viorel Nicolae Pop, Codruța Rodean, Anda Horoba, Anuța Motofelea, Cătălin Hașa, Narcisa Băleanu, Alexandra Chira, Roberta Selagea, Daria Gâdea, Sînziana Ștefan, Ioana Ștefan, Teodora Martin, Roxana Goia, Maria Beatrice Băndoiu

Invitați speciali: Ionuț Fulea, Paula Seling

Orchestra „Tinerețe”, dirijor Ovidiu Barteș

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”

Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” – Sibiu

Coregrafia: Silvia Macrea și Theodor Vasilescu, asistent coregraf: Alesea Sas

Prezintă: Iuliana Tudor

Director festival: Silvia Macrea

* În caz de vreme nefavorabilă, evenimentele programate în Piața Habermann se vor desfășura la Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu.

Un comentariu la „„CÂNTECELE MUNȚILOR˝ DINCOLO DE… CÂNTECE. DANSURILE TRADIȚIONALE DIN POLONIA ȘI SERBIA FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU BAMBA MEXICANĂ”

  1. Es un gran honor de ser padre de uno de los bailarines de MONARCA DE MÉXICO Y me siento orgulloso y honrado de ser MEXICANO así que me tomo el atrevimiento de darles las gracias y felicitaciones por este medio a los bailarines de Serbía y Polonia por pasar unos momentos con „Monarca” para compartir algunos pasos de el folkor mexicano con esa gran canción que es la bamba

    Răspunde

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.