Încă un spațiu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost complet modernizat – cel amplasat la etajul III al corpului „C2” din Maternitatea Nouă, acolo unde va fi relocată ˝Cardiologia˝.
În toate cele 19 saloane au fost înlocuite geamurile, ușile, rețelele electrice, cele de încălzire, de alimentare cu apă și de canalizare. Podelele au fost acoperite cu covor PVC tratat împotriva microbilor, iar pereții au zugrăveli cu vopseluri antibacteriene. Toaletele au fost complet reabilitate, iar obiectele sanitare înlocuite.
Din punct de vedere al îmbunătățirii eficienței energetice, toate corpurile de iluminat sunt dotate cu becuri tip led, pereții exteriori au fost termoizolați, iar la geamurile dinspre curtea interioară a fost montat un sistem parasolar.
În premieră, secția a fost dotată cu trei sisteme: climatizare automatizată în fiecare salon și pe holuri; „nurse call” – care va permite apelarea individuală a asistentelor de către pacienți și detectare-semnalizare incendiu. Acesta din urmă a fost conectat la rețeaua existentă de hidranți interiori care, la rândul său, a fost înlocuită.
„Este doar o parte dintre lucrările ample pe care le efectuăm la cele 3 corpuri de clădire ale Maternității Noi, pentru că toate secțiile de aici vor fi complet reabilitate. Cu banii obținuți din fondurile Uniunii Europene vrem să îmbunătățim atât condițiile de spitalizare ale pacienților, cât și să asigurăm un cadru optim pentru medici și personalul medical”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Secția recent reabilitată a fost cuprinsă în contractul de lucrări „Lot 1 – Maternitatea Nouă”, a cărui valoare este de aproximativ 31 de milioane de lei, majoritatea banilor fiind obținuți de către Consiliul Județean Sibiu din fondurile Uniunii Europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Lucrările de modernizare ale „Maternității Noi” sunt susținute financiar și de către Consiliul Județean Sibiu, printr-o contribuție proprie în valoare de 7,61 milioane lei. La aceasta se adaugă o finanțare a Primăriei Municipiului Sibiu, acordată prin Agenda de Sănătate, în cuantum de 3,5 milioane lei.