Festivalul Tânăr de la Sibiu suplimentează programul de evenimente și propune o nouă reprezentație pentru spectacolul „Creaturi speciale” cu Roberto White (Argentina), ce va fi prezentat de trei ori luni, în data de 6 noiembrie, de la orele 10:00, 12:00 și 18:00. Totodată, organizatorii festivalului anunță un preț special, cu o reducere de 50% pentru biletele achiziționate în avans până în data de 31 octombrie. Astfel, biletele achiziționate până la această dată vor avea un preț special de 12 lei, tarif unic (față de prețul standard de 24 de lei, oferit pentru evenimentele din cadrul festivalului).
„Creaturi speciale/ Special creatures” este un spectacol fără cuvinte, ce îmbină tehnica teatrului de animație cu pantomima și clovneria, într-un demers creativ și distractiv pentru a crea un efect comic în rândul publicului de toate vârstele. Spectacolul se constituie din șapte piese scurte, în care obiecte de uz zilnic se transformă în creaturi magice printr-un imaginar fabulos. Prin tehnica sa de mânuire din acest spectacol, Roberto White a fost distins, în 2012, cu Premiul Juriului pentru „cel mai bun spectacol” la Festivalul Internațional de Păpuși TITIRI JAI din Tolosa (Spania). Spectacolul său a fost prezentat în peste 30 de festivaluri din Europa, Asia și America Latină. Totodată, artistul de origine argentiniană a fondat companiile „Santa Rodilla” și „Teatro Dos Mundos” pentru a promova arta animației prin tehnici de clovnerie și improvizație. În 2019, acesta a primit Premiul Național pentru „cel mai bun regizor” din partea Ministerului Culturii din Costa Rica. Spectacolul de la Sibiu are o durată de aproximativ 45 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani.
Accesul publicului la oricare din evenimentele prezentate în programul Festivalului Tânăr de la Sibiu se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro, sau la sediul Agenției Teatrale din str. Alexandru Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica între orele 10:00 și 14:00. Prețul unui bilet la oricare din evenimente este de 24 de lei, tarif unic, cu excepția spectacolului „Out there” (Turcia) pentru care costul unui bilet de grup este de 36 de lei, pentru un bebeluș și maxim 2 adulți însoțitori. Biletele achiziționate până în data de 31 octombrie, vor avea un preț redus de la 24 de lei la 12 lei, tarif unic (cu excepția biletelor pentru spectacolul Out There).
Cea de-a șasea ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu va avea loc în perioada 2 – 12 noiembrie și reunește peste 100 de artiști din Argentina, Chile, Franța, Germania, Olanda, Marea Britanie, Republica Moldova, România și Turcia. Programul din acest an constă într-o serie de peste 40 de evenimente ce reunesc spectacole de teatru și dans, dar și proiecții de film, workshop-uri și expoziții pentru publicul tânăr. Programul de evenimente poate fi consultat pe teatrulgong.ro.