DE ˝ZIUA SIBIULUI˝ – O FOARTE SCURTĂ INCURSIUNE ÎN ISTORIA ORAȘULUI

În anii `80 ai secolului trecut, arhitectul şi istoricul de artă Hermann Fabini a propus oraşului un scurt text de istorie a Sibiului. Acel text a devenit baza tuturor informaţiilor generale despre Sibiu. De la ghiduri turistice la plăcuţe informaţionale. De la introduceri şi referate educaţionale la discursuri dedicate Sibiului. Pentru 40 de ani a fost cultura generală dedicată Sibiului. De atunci sibienii şi-au completat consistent informaţiile istorice. Unele au fost contrazise, altele au fost completate dar foarte multe au fost date noi care au completat baza informaţională pe care o avem în prezent.

 Din acest motiv considerăm ca la peste 40 de ani de la textul, esenţial şi monumental, al lui Hermann Fabini, sibienii au nevoie de un nou text general care să devină din acest moment informaţia generală dedicată istoriei noastre. Acesta îl regăsiţi în prezentul capitol.

Cea mai veche așezare care a existat pe teritoriul actual al municipiului Sibiu a aparținut culturii eneolitice Petrești. Aceasta s-a dezvoltat în urmă cu aproximativ 6.500 de ani în zona cartierului Gușterița, în jurul locului numit Fântâna Generalului. O altă așezare din perioada eneolitică vine din perioada culturii Coțofeni, o cultură de acum aprox. 5.500 de ani. Această așezare s-a constituit pe platoul pe care mai târziu se va naște și cetatea Sibiului, adică în ceea ce numim noi astăzi zona piețelor Huet, Mică dar și vecinătatea lor înspre străzile Mitropoliei și Centumvirilor.

O altă așezare, dintr-o altă perioadă istorică, se pare că a existat în zona lunicii Cibinului în zona actualului cartier Lazaret, în arealul străzii Henri Coandă. Aici a existat un grind, adică o ridicătură din lunca Cibinului. Pe acest mal drept al Cibinului se pare că a fiinţat această asezare, ce aparține epocii Bronzului, mai precis culturii Noua, ce a existat în jurul lui 1500 î. Hr. În cartierul Viile Sibiului cercetările arheologilor sibieni au dus la punctarea a două așezări. Una provine din perioada epocii Fierului, faza I Hallstatt (cca. 1.000 – 500 î Hr.). Pe lângă această așezare, se pare că a existat un tumul, loc de inhumare, aplatizat de nenumaratele lucrări agricole. Acesta a fost descoperit în albia Cibinului în apropiere de Spitalul de Neuropsihiatrie.

Pe veche vatră a oraşului istoric Sibiu nu s-a descoperit nici un element care să ducă spre concluzia că ar fi existat o aşezare dacică sau una romană. Unicul loc unde descoperirile romane sunt consistente este fostul sat Gusteriţa, astăzi cartier al oraşului, dar nici in acea locaţie descoperirile nu permit o concluzie finală în acest sens. Materiale aparţinând La Tene-ului dacic şi perioadei ulterioare, romane, au fost descoperite dispersat şi fără un context arheologic clar, în mai multe puncte de pe actuala rază a municipiului Sibiu.

Ulterior perioadei romane, descoperirile arheologice surprind existenţa unui cimitir biritual care aparţine din punct de vedere ştiinţific tipului Mediaş. Această descoperire aflată tot pe teritoriul Guşteriţei ne poate confirma că această zonă s-a aflat în sfera de influenţă a popoarelor slave ce au locuit în Transilvania între secolele al VIII-lea şi al IX-lea d. Hr. Toate aceste descoperiri sunt cuprinse în Repertoriul Arheologic al judeţului Sibiu.

Sibiul este un oraș cu o vechime de peste 800 de ani. Un document semnat de papa Celestin al III-lea atestă existența prepoziturii Sibiului în 1191 fără a divulga numele propriu zis al aşezării. Pe acesta îl aflăm dintr-un al doilea document, semnat un an mai târziu, în 1192. Numele aşezării este Cibinium, adică localitatea de pe Cibin. Din aceast nume derivă actualul nume Sibiu. Alternativ în documentele vremii Sibiul este identificat după numele greavului fondator al aşezării, Hermann. La început Hermannsdorf, adică satul lui Hermann, pentru ca după 1366 Sibiul să primească definitiv numele german de Hermannstadt. În limba maghiară Sibiul este numit Nagyszeben.

Sibiul a fost fondat de coloniştii flandrezi și germani chemaţi de regele Geza al II-lea în Transilvania. Primele case s-au construit din lemn la intersecția străzilor, de astăzi, 9 Mai, Faurului și Ocnei. Localitatea se dezvoltă repede şi devine rapid un centru important. Regele îl trimite pe comitele Sibiului, Joachim, într-o expediţie menită a calma spiritele din principatul de la Vidin, vasal regatului. 14 ani mai târziu, coloniştii primesc un act, Diploma Andreanum, prin care le sunt recunoscute o serie de privilegii care vor ajuta Sibiul să devină un punct important pe harta zonei europene din care făcea şi face parte.

Distrugerile provocate de atacul armatelor mongole din 1241 îi determină pe sibieni să își fortifice așezarea cu piatră. Astfel vechea curte a greavului – Piața Huet de astăzi – devine prima incintă de fortificație a Sibiului. Aceasta este urmată rapid de cea de a doua incintă de fortificație din jurul Pieței Mici de astăzi, spaţiul comercial cel mai important, al cetăţii. La 1292 este atestat primul spital din spațiul actual românesc în incinta mânăstirii Sfintei Cruci.

Dezvoltarea continuă cu cea de a treia centură de fortificații, la mijlocul secolului al XIV-lea, ce cuprindea Orașul de Sus. Fortificarea și începerea construirii bisericii gotice se intersectează cu transformarea Sibiului în oraș atestată în 1366. Oraşul se dezvoltă, Sibiul devine un nod comercial, pe drumurile ce legau Levantul de Europa de Mijloc, şi un centru meşteşugăresc important. Numărul mare al breslelor din acea perioadă este o dovadă în acest sens. În 1346 este atestată prima bibliotecă în incinta mânăstirii franciscane iar în 1380 este atestată prima școală ambele din spațiul actual românesc. Şcoala funcţionează şi astăzi sub numele de Colegiul Naţional Samuel von Brukenthal.

Secolul următor, al XV-lea, este marcat de desele asedii ale armatelor otomane care nu au reușit să cucerească Sibiului, cetate considerată de papa Eugen al IV-lea drept un „bastion al creștinătății”. Cetatea era puternic fortificată, cuprinzând, odată cu includerea Oraşului de Jos, o suprafaţă de 83 hectare. Sibiul era cea mai întinsă cetatea din zona Central Europeană, după Praga, Krakowia şi Viena.

Este secolul în care la Sibiu se scriu, de către primarul Thomas Altemberger, primele reglementări ale unui oraș din spațiul României de astăzi, „Codex Altemberger” iar Johannes von Rosenau pictează monumentala sa scenă a Răstignirii în corul bisericii parohiale din piaţa Huet. În 1448 se fondează la Sibiu, Universitatea Saxonă, instituţia juridică supremă a comunităţii săseşti din Transilvania, instituţie ce rezistă peste 450 de ani. La 1494 funcţionează la Sibiu, prima farmacie din actualul spaţiu al României.

În secolul al XVI-lea, Sibiul se implică în lupta pentru coroana Ungariei și pentru principatul Transilvaniei, în urma dezastrului militar de la Mohacs din 1526. Asediat și părăsit de toți aliații, Sibiul recunoaște în 1541 pe principele Transilvaniei, Janos Zapolya. Paralel cu această viață agitată din punct de vedere politic și militar, Sibiul este locul în care se așează Konrad Haas, inventatorul rachetei. În aceeași perioadă la Sibiu Lukas Trapoldner deschide prima tipografie cu litere latine din spațiul românesc de astăzi unde s-au tipărit prima carte, primul manual școlar, prima carte științifică și prima carte în limba română. Este perioada când Sibiul devine cel mai bogat oraș din Transilvania și unul dintre cele mai mari din zona aceasta a Europei.

Sibiul este atacat pe rând de armatele principilor din Transilvania, principi care doreau să controleze bogăția sa. Pe rând Sigismund Bathory, Gabriel Bathory, Gheorghe Rackoczy al II-lea încearca să îl cucerească. Sub aceste continue atacuri răzbate lupta sibienilor pentru identitatea proprie și drepturile lor, în acest sens remarcîndu-se demersurile comitelui regal Albert Huet, din prima jumătatea a secolului. La finalul secolului sibienii se implică în integrarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic. Pentru meritele și ajutorul dat de urbea de pe Cibin şi de sibieni, împăratul Leopold I, alege Sibiul în 1692 drept capitală a Transilvaniei. Iezuiţii îşi fac simită prezenţa în oraş construind o mânăstire şi o şcoală, actualul Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr. La începutul secolului al XVIII-lea, comitele Sibiului, Johann Sachs von Harteneck încearcă reformarea sistemului social al provinciei, fiind în cele din urmă decapitat.

Sub aceste auspicii, Sibiul intră în era Iluministă al lui Martin Hochmeister dar mai ales a lui Samuel von Brukenthal. Consilier guvernamental al împărătesei Maria Theresia, el este numit guvernator al provinciei. Reforma administrativă și cea financiară sunt cele mai importante legi ale baronului. El lasă Sibiului unul dintre cele mai frumoase palate în stil baroc din spațiul românesc dar și al treilea muzeu deschis publicului din Europa, Muzeul Naţional Brukenthal. În același timp, la Sibiu activează Martin Hochmeister, cel care a deschis primul teatru din spațiul românesc de astăzi, la 1788, dar şi prima librărie şi a tipărit primul ziar şi prima publicaţie în limba română. Tot acum Friedrich Muller descoperă elementul chimic telur, în laboratorul său de pe strada Mitropoliei. Oraşul se modernizează.

Principi, regi şi împăraţi ai Europei vizitează oraşul de pe Cibin, cea mai importantă figură fiind cea a lui Joseph al II-lea mare reformator al Iluminismului. Sibiul este capitala Transilvaniei. Aici îşi aveau reşedinţa guvernatorul provinciei, comandantul militar. Dieta şi Guberniul se întâlneau regulat în oraşul nostru iar armata transilvăneană locuia în casele sibienilor, devenind o povară greu de suportat. Doar la sfârşitul secolului se construiesc primele structuri care permit mutarea soldaţilor din spaţiul civil al cetăţii.

Finalul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea stau sub semnul creșterii emancipării românești. Şcoala Ardelenă funcţionează în oraşul nostru, Episcopia ortodoxă se mută la Sibiu, se deschide prima școală românească din oraș sub îndrumarea lui Gheorghe Lazăr. Se publică prima carte ştiinţifică românească, primul manual şcolar în limba română şi prima gramatică românească. La Sibiu se tipăreşte Supplex Libellus Valachorum, precursorului Memorandum-ului, document votat tot la Sibiu un secol mai târziu.

Tot mai multe personalități ajung în capitala transilvană. Sibiul trece prin tumultul Revoluției de la 1848 când este cucerit și eliberat de câteva ori. Sibiul a fost centrul mișcării de emancipare a românilor și a germanilor. În 1848 la Sibiu deputaţii transilvăneni votează un set de reforme ale provinciei prin care toate confesiunile şi limbile Transilvaniei sunt recunoscute oficial.

A doua jumătate a secolului stă sub semnul emancipării românilor sub oblăduirea lui Andrei Șaguna primul mitropolit al Ardealului și al Asociațiunii ASTRA. La Sibiu se deschide prima bancă românească, se fondează primul partid românesc, Partidul Naţional Român, se înfiinţează tipografia Mitropoliei, se tipăreşte Telegraful Român iar Ioan Slavici tipărește Tribuna, ziare care sunt tipărite și în prezent. Mitropolitul Andrei Şaguna infiinţează şcoala teologică de la Sibiu, un simbol cultural al românilor de pretutindeni, instituţie care funcţionează şi în prezent. În paralel tot la Sibiu se mută de la Biertan şi sediul Episcopiei Evanghelice CA sub îndrumarea episcopului Georg Daniel Teutsch.

Oraşul se dezvoltă şi modernizează. Oraşul vechi este reconfigurat, vechile fortificaţii sunt demolate. Apar noi cartiere precum cel Josefin pe terenul proiectatei dar neconstruitei citadele, Terezian în jurul complexului monastic de pe strada Gladiolelor, Maierii Sibiului în zona bisericilor Sfântul Luca, parohie ortodoxă şi Dintre Brazi, parohie greco – catolică. Ulterior se dezvoltă cartierul Trei Stejari şi Lazaret. Curentul electric este introdus în oraş iar odată cu el tramvaiul, la câţiva ani de la inaugurarea Gării, toate acestea sub îndrumarea lui Carl Wolff. Sibiul îşi amenajează parcurile, cel mai mare, Sub Arini rivalizând ca suprafaţă cu oraşul în sine. Se inaugurează staţiunea Păltiniş iar Ocna Sibiului devine un mic litoral al Transilvaniei.

Sibiul nu mai este un oraş meştesugăresc, el este unul industrial, aici funcţionând printre altele prima fabrică de cântare, prima fabrică de maşini industriale, ambele de pe actualul teritoriu al României, dar şi alte întreprinderi precum fabrica de arcuri sau cea de mezeluri, acestea două funcţionând şi în prezent.

Sibiul a fost în acel moment şi un important centru financiar. Pe lângă banca românească Albina la Sibiu s-a fondat şi banca germană din Transilvania dar şi societatea de asigurări Transylvania. La Sibiu funcţionau peste 10 bănci şi societăţi de asigurare. Sibiu devine un centru cultural al Transilvaniei, muzica, pictura şi teatrul regăsindu-şi o casă în oraşul nostru. Rămân în memorie concertele lui Franz Liszt, Johannes Brahms sau Richard Strauss dar şi seria de spectacole teatrale ale trupei lui Mihai Pascaly, trupă din care făcea parte în acel moment şi Mihai Eminescu. Dar poate cea mai importantă realizare culturală a acestui secol rămâne editarea şi publicarea Enciclopediei Române sub auspiciile ASTRA.

Toate acestea duc ca la finalul Primului Război Mondial odată cu unirea Transilvaniei cu României, la Sibiu să funcționeze Consiliul Dirigent, un veritabil guvern al provinciei, Sibiul devenind, încă odată dar pentru scurt timp, capitală a Transilvaniei. Guvernul României numeşte un prefect al oraşului, independent de cel al judeţului Sibiu. Regele Ferdinand I şi regina Maria sunt primii regi ai României care ne vizitează.

Orașul se dezvoltă și ajunge a construi noi cartiere, în perioada interbelică, precum zona Calea Dumbrăvii sau zona fabricilor de peste Gara Sibiu, zonă care se adaugă cartierului Lazaret. Se construiesc noi spitale, şcoli, biserici, cinematografe precum Apollo, actualul sediu al Teatrului Radu Stanca.

Sibiul devine un centru sportiv important al României. Este locul de naştere al handbal-ului românesc, cel mai de succes sport de echipă de la noi din ţară. Primul meci de handbal se joacă în 1921 pe terenul de sport al liceului Brukenthal. Sibiul dă primii jucători, primul antrenor, primul arbitru dar şi prima campioană a României. La Olimpiada din 1936 echipa naţională de handbal era formată majoritar din jucători sibieni. La aceeaşi Olimpiadă, România obţine prima medalie olimpică individuală din istorie prin Henri Rang, în întrecerile hipice, el reprezentând Clubul Hipic din Sibiu.

Cel de Al Doilea Război Mondial fereşte oraşul de ororile directe ale unui război. Foametea şi viaţa grea au răzbătut chiar şi aşa. De la Cluj Napoca, se mută la Sibiu, Universitatea, oferind un important imbold cultural oraşului. Sub indrumarea profesorului Lucian Blaga se dezvoltă o generaţie de scriitori şi oameni de cultură, adunaţi sub titulatura de Cercul Literar de la Sibiu. A fost ultima tresărire culturală liberă din România.

În perioada comunistă orașul pierde din farmecul său prin dispariția unor monumente importante. În același timp se construiesc cartierele mari de blocuri iar satele Turnișor și Gușterița devin parte a orașului. Astfel se nasc cartierele Hipodrom, Vasile Aaron, Ştrand, Valea Aurie şi Ţiglari. Marile fabrici îşi construiesc propriile zone de blocuri pentru muncitorii lor. Vechile cartiere nu scapă nici ele de construcţia agresivă a blocurilor comuniste, cum s-a întâmplat în cartierul Terezian sau în zone centrală, inclusiv în vechea cetate.

Sibienii trec prin crunta viaţă din regimul comunist. Saşii sunt deportaţi în Gulagurile sovietice pentru ca apoi să fie impulsionaţi în a-şi părăsi oraşului pentru totdeauna. Elita sibiană este arestată, mulţi găsindu-şi sfârşitul în sistemul concentraţionar comunist. După ani grei de suferinţă, sibieni îşi regăsesc tonusul cultural. Festivalul Internaţional de Jazz fiind cel mai puternic exemplu. În 1967 la Sibiu se deschide o secţie a Facultăţii de Istorie de la Cluj Napoca, entitate ce devine fundaţia viitoarei Universităţi care poartă numele marelui profesor Lucian Blaga. Din perioada comunistă ne rămân şi medaliile olimpice de aur ale gimnaştilor sibieni.

Revoluția din 1989 însângerează Sibiul, unul dintre cele mai lovite oraşe din acele zile. Încet Sibiu înflorește, se reconstruiește. Marele efort a fost acela a restaurării Sibiului. Vechea cetate îşi regăseşte măreţia de altădată. În ultimii zece ani, Sibiul își redescoperă moștenirea istorică și culturală. În 2007 pentru aceste valori dar și pentru calitatea vieții culturale Sibiul a fost ales Capitală Culturală a Europei. Festivalul Internaţional de Teatru sau cel de Film Documentar Astrafilm sau marile instituţii culturale ale Sibiului sunt pentru noi, în prezent, cel mai bun exemplu al renaşterii Sibiului. Astăzi Sibiul este un oraş modern dedicat valorilor europene aşa cum este recunoscut în întreaga lume.