1976 – inaugurarea celei mai înalte clădiri din Sibiu, Hotelul Continental: „Monumentalitate, confort de talie internaţională, bun gust de sorginte locală”

Trei ani a durat ridicarea celei mai înalte clădiri din Sibiul de dinainte de 1989, cea a Hotelului Continental. Lucrările au început în 1973, atunci când liderii comuniști lăsaseră deja amprente arhitecturale ale „omului nou˝ în principalele orașe ale României, uneori cu prețul distrugerii caldirilor sau ansamblurilor medievale. La Sibiu, construcțiile-simbol ale epocii s-au ridicat la limita centrului istoric. Blocul Turn, Casa de Cultură a Sindicatelor, Hotelul Continental, Magazinul Dumbrava și Casa Modei, toate aparțin aceluiași avânt al anilor ´60 și ´70.
„În Piaţa Unirii au început lucrările de eliberare a terenului, în vederea construirii Hotelului „Continental“. Construcţia efectivă va începe luna viitoare. Va fi o clădire impozantă, cu 13 etaje (deci cea mai înaltă din Sibiu) şi va avea o capacitate de 350 de locuri. În aceeaşi zonă ne gîndim să amplasăm, într-un viitor mai îndepărtat — în cincinalul viitor — un alt hotel. Se vor crea astfel condiţii pentru organizarea unor adevărate sejururi turistice la Sibiu, a căror pondere va creşte în dauna turismului de tranzit…” – spunea presei locale de partid tovarășul Ioan Mărgineanu, directorul Oficiului Județean de Turism, în luna august 1973.

Fotografie publicata in volumul „Sibiu, de la Villa Hermanni la Capitală Culturală Europeană˝(Editura ASTRA Museum, 2016) si realizată de Fred Nuss. Începusera demolarile pe amplasemntul Hotelului Continental

Pe șantier lucrau, evident, muncitori și ingineri, dar și tineri din instituții de învățământ aflați în timpul orelor de practică sau al celor de muncă patriotică.
Inaugurarea are loc în august 1976, iar ctitoria este descrisă, cu entuziasmul obligatoriu relatărilor de gen, în ziarul județean:
„…Linii zvelte şi graţioase, forme geometrice din beton şi sticlă înscrise avîntat în spaţiu, monumentalitate rînduită după severele legi ale utilului, confort de talie internaţională combinat cu bun gust de sorginte locală şi un serviciu ce se anunţă a fi de excepţie — iată cîteva din atributele „Continentalului“, unitate care începînd de ieri, 11 august, a intrat în patrimoniul turistic al municipiului Sibiu, al judeţului şi al ţării. Bucuria noastră, trăită cu intensitate ori de cîte ori urbei în care trăim şi muncim i se adaugă noi edificii ale construcţiei socialiste, a fost dublată de cea a primilor turişti şi consumatori care au trecut pragul noului complex. Pentru cei care n-au apucat încă să-şi arunce privirea prin holurile recepţiei, saloanele restaurantului sau intimitatea camerelor am spicuit cîteva elemente inedite: Unitatea dispune de un total de 331 locuri, repartizate în 180 camere (29 cu un pat, 138 cu două şi 13 apartamente) şi amplasate pe 13 nivele. Accesul consumatorilor se face fie prin intrarea de la recepţie (care dispune şi de un bar cu 24 locuri), fie direct din stradă. Restaurantul, amplasat la primul etaj, este compus dintr-un salon de mic dejun şi recepţii (100 locuri) şi un salon în formă de L (225 locuri), cu acces la terasă (104 locuri). (Pentru cei grăbiţi, va funcţiona, începînd cu săptămîna viitoare, şi o linie de autoservire, amplasată la parter). Bucătăria dispune de 4 camere frigorifice, în care se vor păstra, separat, aşa cum cer normele sanitare, legumele, carnea, peştele etc. Antrenul este asigurat de orchestra condusă de Anton Duma care susţine în fiecare seară program de cafe-concert internaţional. În sfîrşit, camerele hotelului dispun de grup social propriu, mobilier modern, lampadare ingenios executate şi alte accesorii cerute de gradul de confort (categoria I). Calitatea lucrărilor este ireproşabilă, semn că constructorii au fost la… înălţime. Le adresăm sincere felicitări!” (Tribuna Sibiului, 12 august 1976).

Fotografie publicată în volumul „Sibiu, de la Villa Hermanni la Capitală Culturală Europeană˝(Editura ASTRA Museum”, 2016). În drepta sus- locul pe care se va construi Hotelul Continental. În extrema stangă – un colț din caldirea Teatrului de Stat. În plan îndepartat se văd primele niveluri ale Blocului Turn.

Continentalul devine, rapid, nu doar un hotel interesant pentru turiști, ci și un stabiliment de referință pentru sibieni. Este punct de întâlnire („la Conti˝) și devine, în ani, locul preferat de unii dintre locuitori pentru servicii precum frizerie sau coafor, pentru servit masa rapid (Expres-ul de pe latura cu Blocul Plombă) sau pe îndelete (Restaurantul de la etajul I), sau pentru distracții nocturne (barul de la subsol).
În 1986 presa scria că, anual, între 65 și 70 de mii de turiști se cazau la Continental. Printre aceștia – sportivi de renume, mai ales din lumea raliului. Acolo s-au cazat participanții Raliului „Dacia”, în 1983, dar și cei ai Raliului Turul Europei, din 1986, iar amplasarea alături de cea mai mare sală a Sibiului, cea a Casei de Cultură a Sindicatelor (inaugurată în 1973) făcea ca la Continental să ajungă inclusiv vedete participante – spre exemplu- la Festivalul de Jazz (despre care sibienii.com a scris aici ) . Toate aceste avantaje veneau cu dezavantajele aferente. Securitatea fila mulți dintre turiștii străini (exemplu elocvent- participanții la meciul România-Italia desfășurat la Sibiu, subiect despre care sibienii.com a scris aici), iar afluxul de musafiri făcea loc și altor categorii de oameni, despre care, vigilentă, presă scria:„ De la un timp încoace, în barul de la parterul hotelului „Continental” din Sibiu îşi dau întîlnire, de mai multe ori pe zi, aceiaşi inşi pletoşi, absenţi şi leneşi. Un raid al miliţiei le-ar aduce multora din ei aminte şi de … muncă!” (Tribuna Sibiului, martie 1979) .
Revoluția din 1989 a pus Continentalul pe harta clădirilor care au avut de suferit, câteva camere de la etajele superioare fiind distruse. Au urmat renovări succesive și rebotezări până ca astăzi Continentalul să se întoarcă la numele cu care s-a instalat definitiv în conștiința publică locală.

 

Fotografie preluată din publicația „Tribuna Sibiului” arhiva Bibliotecii Județene „ASTRA”

 

Fotografie publicată în volumul ˝Sibiu, de la Villa Hermanni la Capitală Culturală Europeană˝(Editura ASTRA Museum, 2016). În drepta- clădirile care urmau sa fie demolate pentru a face loc Hotelului Continental. În partea stângă a pozei- clădirile pe locul cărora s-a construit Casa Modei
Fotografie preluată din ziarul „Tribuna Sibiului” Arhiva Bibliotecii Județene „ASTRA”

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.