Prima dintre clădirile publice din Piața Unirii a Sibiului, înaintea Continentalului (inaugurat în august 1976 – detalii aici), înaintea Magazinului Dumbrava (inaugurat în decembrie 1978- detalii aici) și înaintea Casei Modei (inaugurată în decembrie 1980 – detalii aici) a fost Casa de Cultură a Sindicatelor, a cărei panglică a fost taiată în 1973 . Construcția urma finalizării primelor blocuri din partea centrală a actualei străzi Vasile Milea (fosta Gheorghe Gheorghiu Dej), adică a celor cu patru etaje și a Blocului Turn, dar și a Complexului comercial si Cofetăriei ˝Aida˝.
În perimetrul extins al zonei cu pricina se ridicaseră deja sediul Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne (Poliția de astăzi) și cel al Comitetului Județean pentru Cultură și Educație Socialistă (actualul sediu al SRI Sibiu) și urmau să se edifice, în anii ´80 noile blocuri (cele cu spații comerciale la parter și cele din zona Dioda).
Blocul Plombă a urmat aproximativ același calendar cu cel al Casei de Cultură, de altfel, inaugurarea Librăriei Luceafărul (spațiul care atunci reprezenta un întreg în partea stângă a blocului) a avut loc în aceeași zi.
Lucrările la Casa de Cultură a Sindicatelor au început în luna mai 1969 și au fost executate de Întreprinderea de construcții-montaj Sibiu. Colectivul de proiectare a fost condus de arhitectul Dorin Gheorghe de la ISART București (Institutul de Studii și Proiecte pentru Arhitectură, Sistematizare și Tipizare) și a pus probleme încă de la început.
˝Proiectarea unei case de cultură în oraşul Sibiu pornea de la început cu un grad de dificultate ridicat datorită faptului că viitorul edificiu trebuia să se încadreze într-o arhitectură existentă deosebit de valoroasă.
Amplasamentul situat în Piaţa Unirii a pus probleme dificile legate de condiţiile de fundare, nivelul apei freatice, sistematizarea verticală propusă în detaliul de sistematizare.
S-a adoptat, astfel, fundarea pe piloţi, iar întreaga construcţie a fost aşezată pe o platformă generală situată la 2,50 m peste nivelul terenului natural˝- explică arh. Dorin Gheorghe într-un articol publicat sub propria-i semnătură în revista ˝Arhitectura˝ din anul 1974 .
Problema la care se referă arhitectul este legată, între altele, de traversarea zonei de către Pârâul Trinkbach care vine din Parcul Sub Arini și poate fi vizibil astăzi în câteva puncte din traseul său de vărsare în Cibin în zone precum Școala Regina Maria, str. Gimnasticii, Spitalul Județean etc.
Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu s-a realizat cu fonduri alocate de Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR), așa că, de la inaugurarea din 21 august 1973, firește, nu a lipsit reprezentantul de la nivel central al sindicatelor, tovarășul Chițu Florea și președintele Consiliului județean Sibiu al sindicatelor, tovarășul Teodor Țopa. Panglica a fost tăiată de Richard Winter, prim-secretarul Comitetului Județean al PCR și cadru de nădejde al partidului pe care-l va sluji ani mulți și din poziții importante- de la cea de membru supleant al Comitetului Central, la cea de șef de cadre și membru CPEx sau ministru.
˝ Într-o atmosferă de puternic entuziasm, participanţii la festivitatea inaugurală au adresat o telegramă Comitetului Central al Partidului Comunist Român, personal tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, în care este exprimată adeziunea totală a oamenilor muncii sibieni faţă de politica internă şi externă a partidului, recunoştinţa lor fierbinte pentru grija părintească pe care partidul şi statul nostru, precum şi sindicatele, o acordă dezvoltării vieţii materiale şi spirituale a oamenilor muncii din țara noastră ˝- scria corespondentul ziarului ˝MUNCA˝, organul de presă al UGSR, pe data de 22 august 1973.
Inaugurarea a fost pe măsura edificiului, o ˝reflectare vie a politicii partidului și statului nostru cu privire la dezvoltarea culturii ˝ (Tribuna Sibiului) și a cuprins momente artistice puse în scenă de nu mai puțin de 300 de artiști, o expoziție de caricatură și una fotografică.
˝Spaţiul total oferit populaţiei sibiene prin acest edificiu măreţ se ridică la peste 7000 mp care se grupează pe o sală mare de spectacole cu 700 de locuri şi o sală studio de 168 de locuri, un club amenajat după toate cerinţele, o sală de expoziţii, o bibliotecă şi o casă tehnică, sediu al centrului de documentare şi îndrumare tehnico-economică, un foaier spaţios şi modern, o terasă-restaurant cu bar de zi, o sală de sport şi o popicărie, o curte interioară cu bazin reconfortant ( o fântână arteziană – n.n.) , numeroase încăperi pentru cercuri, pentru birouri şi pentru alte destinaţii cultural-administrative, o scenă cu deschidere impresionantă cu încăperile ei anexă şi cu utilajul tehnic necesar, adică un adevărat ansamblu cultural care plasează edificiul nu numai între cele mai frumoase instituţii de cultură de acest gen din ţară, dar totodată între cele mai moderne şi mai bine dotate˝- scria o zi după inaugurare organul de presă al Comitetului Județean al PCR.
Într-adevăr, Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu a fost o construcție monumentală, iar pentru vremurile inaugurării sale era pentru oraș și județ ceva unic.
În amintirea sibienilor au rămas, însă, nu doar evenimentele din cele două săli de spectacole ( de la Cântarea României și pana la festivalurile de astăzi), ci și cele de pe terasă (precum întâlnirile tinerilor sași sau recitalurile formațiilor locale) , timpul petrecut în barul ˝de pe Casă˝, distracția discotecilor de după balurile bobocilor și -de ce nu- post-revolutionarele momente de bingo.
Ca fapt divers – clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor din Mediaș a fost inaugurată în luna februarie a anului 1969.
