Deși oricum trenurile din România nu rivalizează cu TGV-urile franceze sau cu ICE-urile germane ci mai degrabă cu viteza bicicletelor sau a mersului pe jos, la intrarea în Sibiu acestea încetinesc și mai mult. Străbat în ritm de melc distanța dintre Gara Mică și Gara Mare, pe cea dintre Halta Vasile Aaron și Gara Mare sau pe cea dintre Ștrand și Gara Mare și dau astfel ocazia călătorilor să admire peisajul întâlnirii nepăsării cu incompetența.
Firește, mizeria de pe calea ferată spune multe – probabil totul – despre unii dintre noi. Needucați, nepăsători, netoți, dar antrenați în relația cu niște autorități slabe.
Fie ei turiști, călători de ocazie sau navetiști, călătorilor li se dezvăluie un Sibiu acaparat de gunoaie de tot felul, de la ambalaje, la resturi din construcții. Tabloul reprezintă o prelungire nemeritată asupra orașului a halului în care se zbate domeniul feroviar, a nivelului instituțiilor care-l gestionează și reprezentanților săi.
Însă această groapă de gunoi prelungă este și dovada unei administrații incapabilă să înțeleagă că e răspunzătoare, direct sau indirect, de tot ceea ce se întâmplă între granițele orașului și afectează locuitorii, este proba suplimentară a unei municipalități desprinsă de realități printr-o pensionare neasumată.
