INDEPENDENȚA, ˝MECANICUL ȘEF AL INDUSTRIEI ROMÂNEȘTI˝. FRAGMENTE DIN ANII DE GLORIE

˝Independența˝ a fost cea mai mare întreprindere a municipiului Sibiu, neegalată nici până astăzi. În iulie 1989, evocând ˝Ctitoriile Epocii Nicolae Ceaușescu˝, ziarul local al PCR anunța un număr record de angajați, peste 6500 ! Dintre aceștia , 435 erau ingineri și subingineri, iar 110 economiști.

Sibiul era, pe atunci, între primele zece orașe ale României în ceea ce privește industria, iar ˝Independența˝ își câștigase numele de ˝mecanic șef al industriei˝. Era, fără îndoială, un colos! Funcționa asemeni unui oraș, cu utilități proprii:  12 cămine pentru tineri (celebrele cămine de nefamiliști), cinci blocuri de garsoniere, patru blocuri cu apartamente, două cantine-restaurant, cinci micro-cantine, două dispensare, club, biblioteci, până și un stadion (cel de la Obor) și o asociație sportivă cu mai multe secții – toate acestea formau, pe lângă fabricile  în sine, ˝orașul˝ Independența.

Sibienii  trecuți de prima tinerețe își aduc aminte de zonele orașului pe care le domina Independența: strada Ocnei (în vremurile de glorie comunistă  denumită Karl Marx)- acolo unde funcționa și clădirea administrativă, celebra Casă Albă;  zona Rusciorului-Râului (Virola), acolo unde funcționa Cazangeria;  zona industrială Sibiu-Est (ieșirea spre Agnita),  dezvoltată începând cu anul 1973 (Independența II).

Se spune că nu exista, înainte de 1989, fabrică în România care să  nu aibă o componentă executată la Independența Sibiu. Este probabil. Însă în cazul celor mai mari și celor mai importante fabrici din țară, este cert!

În volumul I al Istoriei Tehnicii și a Industriei Românești editat de  Academia Română (2019)  și coordonat de Dorel Banabic, Independența Sibiu apare între participanții la construirea Combinatului Siderurgic de la Galați (obiectiv strategic al țării), dar și la programul de construcție a Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Pentru cei care nu reușesc să înțeleagă dimensiunea Independenței, dincolo de numărul de angajați și de cifrele de afaceri, este , poate, interesant  de spus că atât Cazangeria cât și secțiile din zona est dispuneau de cai ferate uzinale proprii cu ajutorul cărora se aprovizionau sau furnizau marfă. Elocvent este, în această logică, un dialog pe care cei de la România Liberă îl poartă, în 1989,  la Sibiu,  cu Grigore Chiriac, directorul tehnic al Independenței şi  cu Mircea Florian, șeful  serviciului  plan-dezvoltare din care rezultă nu doar că fabrica producea 130 de granulatoare pentru balastiere în fiecare an, ci și că doar carcasa unui astfel de echipament cântărea peste 8 tone.

În 1982 , spre exemplu, Independența raporta la finalul primului semestru livrarea a peste 700 de tone de utilaj metalurgic la export (părţi componente ale unor paturi de răcire pentru laminoarele de tablă) și peste 470 de tone de utilaje livrate intern doar pentru un beneficiar: Fabrica de zahăr de la Babadag.

Bilanțul însumat depășea, cel puțin în ultimii ani ai comunismului,  la Secția Utilaj Metalurgic (SUM, așa cum o știau sibienii) , cea din zona industrială est,  10 mii de tone  de utilaje anual.

În 1981, Revista Economică vorbea despre ˝evantaiul larg al produselor˝ de la Independența care ˝oferă posibilitatea să le descoperim în aproape orice unitate economică românească, îndeosebi în combinatele siderurgice sau chimice, în turnătorii și în întreprinderi miniere sau în cele cu profil alimentar˝.

Independența își forma proprii angajați în Sibiu, patrona un liceu și colabora cu instituții de învățământ superior (facultăți de mecanică, așa cum s-au numit o vreme) pentru pregătirea inginerilor și subinginerilor. Așa se face că mulți dintre angajații  ultimilor ani dinainte de Revoluția din 1989, ba chiar mulți și dinainte,  erau tineri și foarte tineri. Aceștia erau mobilizați în muncă prin întreceri interne, așa cum fabricile la rândul lor participau la întreceri socialiste.

La Independența, ca peste tot, funcționa un Comitet UTC , al Uniunii Tineretului Comunist, care organiza, între altele, celebrele VITRINE ALE CALITĂȚII cu rolul de a da exemple din producție  (prin comparație !) tinerilor angajați și de a-i motiva.

Independența și oamenii ei reușeau să inoveze în activitate, așa se face că mai mereu întreprinderea raporta invenții aplicate în producție.

Din nou, mărturie din 1989:

˝…În perioada care a trecut din acest cincinal au fost aplicate în producţie 42 de invenţii şi 180 de inovaţii care au soluţionat o serie de probleme grele în producţie. Mă refer, bunăoară, la realizarea în premieră naţională a unor utilaje de înaltă complexitate, cum sunt liniile de tratament termic în vid pentru obţinerea oţelurilor titan-zirconiu şi la asimilarea unor tehnologii noi pentru fabricaţia de echipamente necesare centralelor nuclearo-electrice˝- spunea pe 12 decembrie 1989, în Scânteia, ing. Mihai Găldean, ultimul director al Independenței din perioada comunistă.

Independența investise puternic în noi capacități de producție, astfel că avea puse în funcțiune, cu câțiva ani inaintea  Revoluției,  și o secţie de utilaj metalurgic, o  turnătorie de oţel, fontă şi neferoase, o fabrică de lanţuri cu role și una de elemente de structură pentru centrale nuclearo-electrice. Ca o curiozitate, trimisese la Dacia Pitești două linii de tratament termic nu cu mult inaintea evenimentelor din 1989.

Nivelul Independeței Sibiu l-a făcut și pe președintele comunist Nicolae Ceaușescu să viziteze întreprinderea. Sunt puțini cei care își mai aduc aminte vizita din 1972, atunci când tovarășul a vizitat Uzina de Piese Auto (IPAS, astăzi COMPA), ˝Libertatea˝ și ˝Independența˝. Dar sunt  sibieni care au trăit  vizita din 1984, atunci când Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu au venit, împreună, la Sibiu.

Mai cu seamă ca acele zile  au paralizat orașul. Ceaușescu și soția au participat la întâlniri în diferite puncte, pe toate traseele fiind aclamați de pionieri și oameni ai muncii. Soții Ceaușescu au rămas peste noapte în Sibiu  și totul a culminat cu o mare adunare populară  în Piața Unirii, acolo unde președintelui i s-a instalat o tribună pe locul unde s-a construit între timp Ramada.

La Independența, ca peste tot, Ceaușescu  a participat la o ședință de analiză a producției, iar apoi a străbătut  halele în apaluzele angajaților supravegheați atent de  activiștii de partid, de securiști oficiali și neoficiali și de șefi. Firește, toți cei prezenți fuseseră instruiți, mai ales că Ceaușescu avea obiceiul de a se opri și a discuta cu oamenii muncii. S-a întâmplat și la Independența, acolo unde ˝privilegiul˝ i-a revenit, întâmplător, maistrului Ion Hanea, şeful unei formăţii de lucru. Acesta îi spune lui Ceaușescu că ˝ ne-am convins toţi că dacă muncim mai bine, cîştigăm mai bine, tovarăşe secretar general˝(Scânteia, 05.07.1984).

Firește, președintele  a ținut și un discurs în fața salariaților de la Independența, încheiat cu îndemnul  deja celebru: ˝Vă doresc succese tot mai mari, să întimpinaţi a 40-a aniversare a eliberării patriei şi al XIII-lea Congres al partidului cu rezultate cît mai bune în toate domeniile” (Scânteia, 05.07.1984).

Independența a fost o emblemă a Sibiului. Mulți sibieni au lucrat acolo, tineri sau mai puțin tineri fiind. Unii au primit locuințe, au devenit maturi și s-au pensionat de la această mare întreprindere sau au făcut sport sub însemnele Independența

Sibiu…

Independența folosea încă din 1977 calculatoare în procesarea de date. Primul a fost un Felix C256, iar al doilea, cumpărat în 1984, un Felix C512.

Fabrica era port-drapelul industriei sibiene. Exporta în peste 40 de țări, iar pentru toate rezultatele se muncea în două și chiar trei schimburi.

Istoria de demult a Independenței începe în 1868 și are legătură cu forjorul sibian (de fapt născut la Apoldu de Sus) Andreas Rieger, devenit în timp un mare industriaș. El își amenajează în propria-i casă de pe actuala stradă Târgul Peștelui un atelier în care confecționa potcoave și repara unelte și mașini agricole simple. Afacerile se dezvoltă, se transmit din tată în fiu, astfel că după Al Doilea Război Mondial acestea îi au la conducere pe Richard Rieger și  pe fiul acestuia, Hanspaul.

Instalați la putere, comuniștii  plănuiau în secret  naționalizarea și începuseră să inducă în rândul populației, prin acțiuni atent concepute, sabotarea de către urmașii marilor industriași a eforturilor de reconstrucție a țării după război. În cazul Independenței (Adreas Rieger SA), spre exemplu,  se organizează un control care constată stocuri nedeclarate . Era un tipar replicat în multe locuri în țară și avea să demonstreze pentru clasa muncitoare tipul de atitudine al proprietarilor ˝îmbuibați˝.

In felul acesta, naționalizarea vine ˝firesc˝, pe atât de celebra dată de 11 iunie 1948.

O salută, nu se știe cât de sincer, prin comunicate transmise presei,  angajații  de la Rieger:

˝Noi , muncitorii din întreprinderea RIEGER Sibiu, aducem pe această cale sincerile noastre mulţumiri pentru marea realizare aşteptată de clasa muncitoare exploatată timp de secole. Sacrificiile înaintaşilor noştri îşi arată roadele, dând lovitura bine meritată acelora ce au înţeles să trăiască în belşug din sudoarea şi sângele celor ce muncesc.

Prin naţionalizarea întreprinderii noastre vom da viaţă din viaţa noastră maşinilor noastre dragi (…).

Trăiască Partidul Muncitoresc Român! Trăiască conducătorii clasei muncitoare în frunte cu tovarășul Gh. Gheorghiu Dej˝-scrie în România Viitoare din 13 iunie 1948.

După naționalizare  urmează o perioada de creștere continuă pentru Independența. Ei i se alătură o altă întreprindere naționalizată, Virola (Cazangeria), iar în timp,  dezvoltarea capătă proporțiile colosale menționate  mai sus.

Până la acestea, primii ani de după naționalizare au fost unii la fel de zbuciumați precum ai întregii societăți.  Independența își capătă numele care o face celebră și primul director comunist: LUDOVIC ROTARU.

Îl găsim în funcție  și în 1949, atunci când participă la demascarea unui  vechi proprietar de fabrică (probabil sărit de naționalizare). Acesta din urmă, David Greller, deținătorul unei afaceri cu funii de talaj, a încercat să-l determine pe directorul de la Independența  să semneze un contract cu firma sa. Îi promisese  tovarășului Rotaru un ceas de aur și 1% din valoarea comenzii.

Atent, Rotaru merge la Miliție după ce a lăsat să se înțeleagă că e de acord cu târgul. Organele îl saltă pe Greller la câteva minute după ce strecurase în buzunarul directorului , într-un local din Sibiu, ceasul de aur…

Vremurile au făcut că Independența  și oamenii săi să se adapteze. Nu se putea altfel… Iar când s-a putut, deja  la Independența începea declinul.

Ironic, așa cum în 1948 muncitorii salutau comuniștii, așa în 25 decembrie 1989  muncitorii  salutau democrația prin înființarea Comitetului Provizoriu al Întreprinderii Independența Sibiu al Frontului Salvării Naționale.

˝Acesta este un mod concret de acțiune pentru a răspunde marilor cerințe de refacere grabnică a economiei țării˝- Tribuna Sibiului, 26 decembrie 1989….

Foto principală: wikimapia.org