PRIMĂRIA SIBIULUI SE LAUDĂ CU ˝LEADERSHIP-UL VIZIONAR˝. REACȚII: ˝GLUMA ZILEI ˝

Primăria municipiului Sibiu a anunțat că primarul Astrid Fodor a fost premiată drept ˝primarul anului˝ de Asociația Română pentru Smart City, ca recunoaștere a ˝leader-ship-ului vizonar și a contribuțiilor semnificative în domeniul regenerării urbane, digitalizarii, mobilității inteligente și accesării fondurilor europene˝.

De asemenea, Primăria Sibiu a primit un premiu pentru amenajarea malurilor Cibinului, în legătură cu acesta  pagina de facebook a Municipalității publicând un citat-fluviu al primarului Astrid Fodor. Potrivit edilului,  Sibiul ˝s-a dezvoltat smart , prin proiecte integrate și corelate˝….

Ambele ˝recunoașteri˝ vin cu o luna și ceva înainte de alegerile locale la care Astrid Fodor a anunțat că va candida din nou.

Primăria Sibiului afirmă că la premiere au  participat ˝500 de reprezentanți ai administrației locale și centrale˝, însă nu explică în baza căror evaluări au fost acordate premiile, dacă a fost o competiție și ce alte orașe au participat la competiție.

Cititorii din mediul on line au comentat diferit vestea premiului, o bună parte dintre utilizatori ironizând:

˝Au fost și alte primării înscrise?˝- se întreabă cineva.

˝Leadership vizionar??? Gluma zilei ˝- scrie un alt comentator.

˝Și ea ca și Iohannis, nu vede decât ce vrea˝ – scrie altcineva.

Alți comentatori atenționează Primăria Sibiului că este nevoie de semafoare cu buton în mai multe locuri, că unele străzi trebuie asfaltate, că trebuie ridicate la nivel gurile de canal sau se plâng de amenajările din cartiere .

A reacționat la postarea Primăriei Sibiu și Mihai Balaban, unul dintre oamenii de afaceri din Sibiu implicat în activitățile societății civile. Și el s-a arătat surprins de decernarea unui premiu pentru ˝viziune˝.

˝Vizionar ?! Suntem singurii (sibienii) care nu am folosit bani de la CNI pentru stadion; „Desenele pe asfalt” în Sibiu înseamnă pistă de biciclete ; Intrările cu trenul în Sibiu arată realitatea (gunoaie și peisaj dezolant); Urbanismul sibian ?! 6-8 luni un certificat de urbanism ; Echipa? … vedem și probabil o să știm mai multe de la vice-primărița pesedisto-fedegeristă.

Premiem în România lucrurile de mai sus ?! Se pare că DA … în felul acesta sigur „încurajăm” tinerii/valorile să rămână în România ” – scrie Mihai Balaban în comentariul său care a avut parte și de cele mai multe reacții de la cititori.

Leadership-ul vizionar pe Bulevardul Coposu

 

Leadership-ul vizionar in Terezeian, dupa finalizarea lucrarilor de reabilitare

 

Leadership-ul vizionar in cazul pistelor de biciclete

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.