Întreprinderile sibiene aveau și înainte de 1989, în bugetele proprii, sume destinate marketingului, chiar dacă activitatea se numea altfel, folosea principii diferite și avea un alt scop decât cel de astăzi. Conta, firește, și atunci ca o organizație să vândă produse și servicii, însă într-un sistem în care statul era (oficial) unicul producător, unicul vânzător și unicul angajator, legăturile cu economia de piață funcțională erau aproape inexistente. În plus, credibilitatea presei, făcea că mesajul publicitar transmis să fie la rândul său viciat în diferite măsuri.
Scopul publicității era înainte de toate de a promova partidul, înțelepciunea liderului național, viziunea sa revoluționară, elanul aplicării măsurilor de eficientizare, de a transmite victoria comunismului în agricultură, industrie și servicii, eventual de a evidenția oamenii muncii comuniști și abia apoi , în cele din urmă rolul de a populariza produsul.
Existau și atunci mai multe tipuri de promovare: presă scrisă, televiziune, radio și ceea ce astăzi se numește out-door, format din reclame pe clădiri sau afișe. Sibiul avea locuri de afișaj cunoscute acolo unde, uneori, erau postate realizări locale: cele două pasaje, de la Dumbrava și Bulevard, panourile din zona Teatrului Național sau din zona Parcului ASTRA, panourile de afișaj (în general destinate cinematografelor) de peste drum de Farmacia 24 etc.
Acesta este peisajul în care România și Sibiul comunist au creat, totuși, adevărate brand-uri. De la încălțămintea de Clujana, la cratițele de la Mediaș, de la CEC, la Pegas, de la Eugenia la Dacia… Rămâne de discutat cât din tot renumele s-a datorat calității produselor și serviciilor și cât altor factori ai acelor vremuri.
Balanța, una dintre cele mai cunoscute întreprinderi ale Sibiului, se promova în 1975, în ziarul Munca, al Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR) ca fiind ˝ sub semnul unei intense activități creatoare ˝ . Balanța ajunsese ca de la naționalizarea din 1948, atunci când oferta sa conținea 60 de modele de produse, să însumeze sute în 1975. În pagina publicitară din Munca se povestește cum întreprinderea sibiană ˝ urcă rapid și sigur spre înălțimile desăvârșirii profesionale, spre o continuă și totală afirmare ˝ .
Erau anii când Balanța nu fabrica numai cântare, ci și războaie de țesut ceapraze, vitezometre, elemente hidropneumatice și mecanisme complexe, unele chiar în premieră industrială în România.
Pentru cei mai tineri – Balanța ocupa două zone din Sibiu, una pe Calea Gușteritei (stânga și dreapta) și cealaltă pe str. Ștefan cel Mare, în zona industrială est (Balanța II/Hidrosib). Întreprinderea a fost continuatoarea Fabricii de cântare Hess, înființată în 1896. În perioada comunistă ajunsese cel mai mare producător de echipamente de cântărit din fostul CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc). Realiza export, deținea, la fel ca mai toate întreprinderile mari, o cantină, un dispensar, susținea echipa de baschet și un ansamblu de dansuri, era titulară de brevete de invenții și inovații, iar din colectivul său făceau parte specialiști cu înaltă pregătire profesională. În 1993, atunci când era propusă spre privatizare prin atragerea de investitori străini, Balanța avea 1175 de angajați. Întreprinderea a reușit să treacă de primii ani ai economiei de piață și să reiziste până în 2011, atunci când a intrat în insolvență. I-a urmat ,în scurt timp, falimentul.
Libertatea, una dintre puținele fabrici ale cărei clădiri încă sunt încă în picioare, reușea înainte de Revoluția din 1989 exporturi de țesături în Statele Unite și de confecții în Austria, Belgia , Italia sau Franța. Spre exemplu, în 1984, 75% din totul producției marfă îl reprezentau exporturile . De altfel, produsele Libertatea erau afiliate WOOLMARK.
În același ziar Munca, în 1970, Libertatea se promova ca fiind ˝ un univers al calității ˝, iar în Revista Femeia sunt descrise ˝ faima stofei româneşti, faima ţesătoarelor ei ˝.
13 Decembrie, fabrica sibiană de piele, încălțăminte și marochinărie producea ,între altele, genți, valize, sacoșe, mape, serviete, ghiozdane, poșete, evident – încălțăminte (unic fabricant de încălțăminte cu rame cusute). Se promova în paginile Almanahului Magazin din anul 1971 printr-o machetă de o pagină întreagă, dar și prin articole și reportaje publicitare în alte publicații naționale.
În presa locală, așa cum se întâmpla cu mai toate fabricile, era menționată mereu pentru succesele în cursa exporturilor, pentru cele din întrecerea socialistă, pentru brevetele sale. Dar nu numai!
Spre exemplu, în iulie 1987, în Tribuna Sibiului, era relatat evenimentul de decernare a „Diplomei de onoare” şi de înmânare a „Steagului roşu” pentru rezultate deosebite. În topul acestor rezultate se număra conferirea prin Decret prezindențial, pentru a treia oară consecutiv, a Ordinului Muncii clasa I.
Iar doi ani mai târziu, în 1989, 13 Decembrie cucerea titlul de EROU AL MUNCII SOCIALISTE și îi era înmânat ˝ într-o atmosferă de puternică angajare patriotică, revoluţionară ˝ (Tribuna Sibiului – 29 iulie 1989) de tovarășul Nicu Ceaușescu, prim-secretarul Organizației Județene PCR Sibiu.
Firește, nu doar fabricile din municipiul Sibiu găseau căi de promovare, ci și cele din județ. Fabrica de mănuși și ciorapi din Agnita (devenită Agnitex) își promova realizările la rândul său. O pagină întreagă a dedicat în aprilie 1973 ziarul Munca întreprinderii din capitala Văii Hârtibaciului, scriind despre marele obiectiv , ˝ cincinalul în patru ani și jumătate ˝, despre ˝ Oamenii — inima tânără a fabricii, suportul incandescent al tuturor realizărilor ˝ și despre ˝ munca politico- educativă ca pârghie importantă în sprijinul realizării planului şi angajamentelor ˝.
Fabrica de la Agnita s-a înfiinţat în 1926 ca atelier de tricotaje din fire de lână şi bumbac, iar după investițiile de după naționalizare a ajuns ca în 1950 să raporteze o producţie de peste un milion de bucăţi de tricotaje. A fost una dintre cele șapte mari întreprinderi de profil din România (pe lângă cele din Sibiu, Timișoara, Sebeș și Câmpina și cele două din București) și a avut 1700 de angajați.
FOTO PRINCIPALĂ: Montorii modelelor de balanțe analitice fabricate la Balanța Sibiu, Scânteia, 1986.