În pragul sărbătorilor de iarnă, Sibiul se îmbracă în lumină și bucurie, căci Centrul Cultural „Ion Besoiu” găzduiește un eveniment de excepție: Concertul de Crăciun „Sub Semnul Luminii”.
Pe data de 23 decembrie 2025, publicul sibian are ocazia să se bucure de un eveniment special dedicat Sărbătorii Nașterii Domnului. Concertul „Sub Semnul Luminii” reunește Corala Bărbătească Armonia, condusă de dirijorul Iulian Dumitru, și Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, sub bagheta maestrului Cristian Obrejan. Invitata specială, Ribale Wehbé, binecunoscută interpretă libaneză de muzică tradițională și religioasă, va adăuga o notă de grație și emoție acestui concert. Evenimentul va fi prezentat de Traian Stoiță.
În liniștea colindelor vom redescoperi esența Crăciunului – lumina, care unește oamenii, aducând pace, bucurie și speranță.
Concertul are loc pe data de 23 decembrie 2025, de la ora 18, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”. Biletele sunt disponibile online, pe platforma Eventbook:https://eventbook.ro/performance/170482/venue .
CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu este partener al evenimentului.
Activitatea CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu este posibilă cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.