Înainte de 1989, pe vremea socializarilor ˝face to face˝, Sibiul nu ducea lipsa de spații în care amatorii să bea un suc, o bere sau un coniac, să mănânce o prăjitură sau un grătar sau să danseze. Cofetariile, barurile ˝de zi˝, discotecile, terasele și restaurantele erau locuri în care părinții…părinților sibieni de astăzi ieșeau înaintea sau după un film la cinematograf, unde ieșeau cu amicii sau colegii și unde-și petreceau revelioanele. Ca peste tot în România, oferta de locuri era destul de bogată, spre deosebire de oferta de produse.
ORGANIZAREA
În SCURTA ISTORIE CULINARĂ A SIBIULUI apărută în 2019 și coordonată de Silviu Borș, Anamaria Enescu, Dan Nanu, Răzvan Pop și Bogdan Andriescu este descrisă perioada comunistă ca aducând cu sine o resetare negativă a vieții alimentare, culinare și chiar mondene arătându-se că, rând pe rând, cafenelele, restaurantele, grădinile, hanurile, magazinele alimentare sunt naționalizate.
˝…Astfel, regimul comunist propune și la Sibiu organizarea unor cooperative de consum care vor coordona din acel moment modul în care sibienii mâncau, beau, se distrau, sau chiar se întâlneau. Sistemul era cel care controla orice aspect al vieții cotidiene, evident și pe cel alimentar. Încă din februarie 1946 se constituie o primă nouă formă de organizare a industriilor alimentare prin crearea Sindicatului Crescătorilor de Animale Mici. În anul 1947 se înființează „Cooperativa de Producție Meșteșugărească a Cofetarilor˝. Aceasta avea în administrare opt magazine de desfacere, toate fiind foste cofetării renumite din perioada interbelică˝- arată autorii.
Firește, comuniștii denumesc atât localurile vechi cât și pe cele pe care le edifică ei astfel încât niciun nume să nu aibă vreo legătură cu vremurile de dinainte. Și dacă nu pot căpăta, așa că marile fabrici, nume ˝eroice˝, măcar să fie neutre. Apar , astfel, Violeta, Cireșica, Trandafirul Roșu, Macul Roșu etc.
Între restaurantele din Sibiu nu erau diferențe majore. Termenul ˝de fițe˝ nu exista, sau dacă exista nu se manifesta, fiind mult mai sănătoasă în acele timpuri egalitatea și discreția. Totuși, un statut ceva mai aparte aveau restaurantele hotelurilor, acolo unde exista posibilitatea să ajungă și turișți străini de care regimul avea nevoie. Sau bine spus, de valuta cărora regimul avea nevoie.
BUFNIȚA, DUNĂREA, SIBIUL NOU, ROTISERIA… ȘI HOTELURILE
Sibienii trecuți de 45 de ani își aduc aminte cu siguranță de cofetării, dar părinții lor socializau la restaurante, în discoteci și terase sau baruri ˝de zi˝.
Între cele din centrul orașului, BUFNIȚA este numele cel mai cunoscut și numai pentru faptul că firma sa există și astăzi fără să aibă vreo legătură cu activitatea de dedesubtul ei. Locul a fost mai mereu în istoria sa (mai puțin în prezent) unul de alimentație publică. A fost berărie și restaurant, iar numele de BUFNIȚA la re-căpătat în 1967, după ce o vreme i s-a spus CINDRELUL. Interiorul era mai mult lung decât lat, ceea ce a născut o mulțime de comparații cu vagoanele de tren. Se mânca binișor, dar ambianța nu avea cum să se ridice la nivelul vecinilor săi ÎMPĂRATUL ROMANILOR sau BULEVARD care aveau, între altele, program muzical asigurat de orchestre.
Despre muzica de la Terasa Hotelului Bulevard scrie și presa vremii, în septembrie 1974: „Prima parte a programului, café- concert, bine realizată. În rest, muzică plăcută, interpretare acceptabilă. Se simte nevoia împrospătării repertoriului, a abordării unor orchestraţii mai pretenţioase, a creşterii calităţii tematice generale. Avînd în vedere ţinuta localului este necesar să se renunţe la plimbările şefului de orchestră, cu saxofonul, printre mese˝.
BULEVARD-ul era, de fapt, un complex în toată regula. Existau restaurantul, o cofetărie, terasa dinspre Parcul ASTRA și discoteca ˝DIN GROAPĂ˝, cea din urmă aflată în subsolul spațios de sub colțul dinspre str. Șaguna al Hotelului Bulevard.
Terasa era acoperită cu un fel de prelata de culoare roșie ceea ce a făcut-o cunoscută între sibienii mai sugubeți drept ˝La pieile roșii˝.
ÎMPĂRATUL ROMANILOR era la rândul sau ceva special, iar acest statut, dincolo de renumele în sine, s-a datorat tavanului rabatabil. Gama de băuturi fine era ceva mai variată, orchestra nelipsită, iar clădirea dispunea și de alte saloane care, la o adică, puteau oferi o intimitate sporită.
Sibienii get-beget frecventau restaurantele hotelurilor mai degrabă la ocazii speciale, iar revelioanele erau una dintre ele. Toate organizau petreceri și la toate locurile se ocupau cu rapiditate. Bulevardul, Continentalul, Împăratul Românilor, BTT-ul (Hotelul Parc de astăzi), Hotelul Partidului (Silva de astăzi), la toate se petrecea în noaptea dintre ani.
Continentalul dispunea, la rându-i, de un Expres, un fel de ˝împinge tava˝ recunoscut pentru niște eclere astăzi destul de banale, dar și de un bar undeva în subsol care a rezistat o vreme și după Revoluție. Pe trotuarul din fața Continentalului, lângă Expres, se vindea înghețată la cornet (aparat), un deliciu pentru trecători.
BTT-ul sibian avea o discotecă destul de populară, cu niște coltare de jur împrejurul încăperii, cocotate cu o treaptă-două mai sus decât ringul de dans. Restaurantul era pe latura dinspre Parcul Sub Arini și nu avea deasupra-i niciun alt nivel.
Trebuie spus că absolut toate aceste hoteluri erau configurate diferit înainte de 1989. La Împăratul, acolo unde astăzi este un magazin era celebrul Salon Alb, Bulevardul avea inclusiv o frizerie și un coafor disparute astazi , Continentalul avea recepția în altă partă față de astăzi si avea la rândul sau o frizerie, dar și o terasă foarte mare.
În 1983, bucătar la „Conti” (cum mai era alintat locul) era, conform presei vremii, Ioan Nicula- premiat la competiții județene și republicane, deținător în 1979 al titlului de maestru culinar. Și nu era singurul lucru cu care se mândrea locul: ziarele din 1976 afirmă că la inaugurare un singur angajat al Continental avea peste 30 de ani.
Cum spuneam, restaurantele hotelurilor se umpleau de Anul Nou, atunci când sibienii încercau să prindă locuri la petrecerile care durau până dimineața si se incheiau cu Perinița.
Chiar dacă situate în cartiere, restaurante precum Sibiul Nou, Trei Stejari, ˝Doi Colonei˝(Hipodrom) sau Transilvania erau frecventate fără vreo preconceptie.
Sibiul Nou, nou asemeni numelui, se afla în complexul de pe strada Lungă de astăzi (fosta 11 Iunie), peste drum de actualul Lidl. Era destul de mare și avea o terasă pe latura dinspre strada Rusciorului.
Transilvania avea și a continuat să aibă multă vreme orchestra, mulți dintre marii artișți ai orașului trecând pe la Transilvania – situat pe latura de pe stradă Goraslau a complexului Cedonia.Ba chiar si program artistic a avut o vreme.
În centrul Sibiului existau încă două localuri populare: DUNĂREA și ROTISERIA, iar ceva mai jos, pe str. Gral Magheru, CĂLUGĂRUL. Primul, aflat în locul actualului sediu al Băncii Transilvania din Piața Mare (clădirea FDGR), a dispărut după anii ´90, însă înainte firma sa apărea în toate imaginile reprezentative ale Pieței Mari, inclusiv în cele de la Revoluție.
Rotiseria funcționa în Piață Mică, la numărul 23, lângă Pasajul Aurarilor. Sibienii își aduc aminte, fie ei clienți sau doar trectori prin zona, de mirosul de mujdei din jurul localului.
La Călugărul, pe str. Gral Magheru nr.42, în general se bea, ceea ce sugera și firma de la stradă, de mărime considerabilă . Ea întruchipa un călugăr cu un potir sub nas și a rezistat ceva mai mult decât localul în sine, devenit magazin după anii ´90.
Rămas în activitate și foarte popular este Sibiul Vechi, pe strada Papiu Ilarian. Încă din 1920 acea pivniță funcționează ca restaurant , iar forma ei i-a dat (ce-i drept pentru o scurtă perioadă) până și denumirea de RESTAURANTUL TUNEL. Numele sub care funcționează astăzi îl păstrează potrivit patrimoniu.sibiu.ro din anul 1938, iar firma de afară, foarte cunoscută și ea, de undeva de prin 1944.
De asemenea, rezistă și astăzi cu un trecut bogat, Restaurantul La Turn.
CAFENEAUA RĂȘINARI, CABANELE VALEA OLTULUI ȘI FÂNTÂNIȚA ȘI ˝SUS PE CASĂ˝
Cartierele aveau, cam fiecare, propriile localuri, mai mult sau mai puțin pretențioase. Multe dintre ele au dispărut nu doar din spații sau cu tot cu spații, ci și din amintirea publică. Locuri ˝pentru una mică˝ existau în preajma marilor întreprinderi, în apropierea marilor aglomerații (Piața Cibin, Gara), dar și pe drumurile spre destinații de agrement. CAFENEAUA RĂȘINARI , spre exemplu, funcționa pe Calea Dumbravii și avea în față o terasă. Se servea, evident, cafea, dar și sucuri și băuturi alcoolice, iar printre sibieni circulă amintirea unui frappe reușit.
Pe strada 9 Mai, la numărul 16, se afla Bufetul Târnava și tot pe 9 Mai Bufetul Brădet, astăzi Grand Plaza, iar în capătul celălat al străzii, de fapt în intersecția străzilor Faurului și Turnului funcționa TIMIȘUL și ceva și mai în colo restaurantul CARPAȚI. TIMIȘUL erau un local cu autoservire, cum , de altfel, existau multe altele în oraș.
Pe Valea Oltului funcționa cu succes CABANA VALEA OLTULUI, dispărută complet în zilele noastre, iar pe DN1 spre Brașov celebra FÂNTÂNIȚA HAIDUCULUI. Acolo se putea bea un Pepsi Cola și cu puțin noroc chiar un AMIGO, o raritate pe atunci. Fântânița avea și privilegiul unui ˝shop˝, un magazin pentru turiștii străini care comercializa pe valută produse inaccesibile altfel. Ca o paranteză, un ¨shop¨ (magazin COMTURIST) funcționa și lângă ÎMPĂRATUL ROMANILOR.
Aparte în aceste poveșți sunt BOLTA RECE, CABANA VALEA AURIE și HAN DUMBRAVĂ. Erau frecventate de sibienii ieșiți la plimbare, iar la Bolta Rece, în Parcul Sub Arini, se întâmpla să cânte și câte o formație. Se bea bere la halbă (și nu numai) se mâncau grătar sau mici și ca desert înghețată.
Cabana Valea Aurie există și astăzi, iar Han Dumbravă este baza a ceea ce astăzi înseamnă Hilton. În Pădurea Dumbrava, însă, funcționa și Camping Dumbrava, un loc foarte iubit de sibieni fie și numai pentru că în apropiere petreceau dupa defilările de 23 August.
Între cafenele, Ada Kaleh a avut un renume aparte și un final care a stârnit sensibilități multiple. A încercat să reziste capitalismului, fără succes, însă. Astăzi nici măcar clădirea de pe strada Tribunei nu mai există. Despre interior sibienii își amintesc că era cu oglinzi și lambriuri, iar de vândut se ofereau de la vodcă, rom și Floris până la, evident, cafea.
Devenit inițial popular ca loc pentru întâlnirile tinerilor sași, pentru generațiile următoare terasa de pe Casa de Cultură a Sindicatelor a rămas în memorie ca loc al multor petreceri de vară . Tot acolo, însă, în colțul dinspre Continental, funcționa și un bar interior. Accesul se făcea (în funcție de eveniment, dar și în funcție de perioadă) fie dinspre Cercul Militar, acolo unde exista chiar și un lift, fie dinspre aleea de pe partea cu Continentalul. Barul a funcționat o vreme și după Revoluție.
PE CASĂ se dansa în vremurile petrecerilor, dar se putea sta pur și simplu la o bere în perioada în care terasa funcționa în timpul zilei. Se asculta muzică de toate genurile, iar ocazional trupe susțineau recitaluri. În partea opusă barului interior a funcționat o vreme, după Revoluție, o pizzerie.
PRESA CRITICĂ
Atâtea localuri nu aveau cum să nu nască și idei editoriale presei vigilente a vremii. În 1975 ziariștii criticau șefii de localuri delăsători.
„Restaurantul pensiune „Dunărea“ (şef unitate Florea Platzec): O primă constatare- pe trotuarul din faţa unităţii, nelipsitele stive de ambalaje cît casa. Ne convingem că unitatea nu dispune de condiţii pentru depozitarea lor. Intrucît e vorba de un restaurant situat în centrul Sibiului, ridicarea operativă a ambalajelor (la ora controlului am numărat aici 4100 sticle bere şi 1344 sticle și cola goale) rămîne o problemă deschisă. Tot… deschise am găsit şi uşile de la intrare. Între uşi, aranjate … vraişte, scaunele de mult desfiinţatei grădini de vară!?! În holul dintre cele două saloane, cinci clienţi încotoşmănaţi nu îndrăzneau nici măcar să se descopere. Era la fel de frig că afară!….
Restaurantul „Trei Stejari“ (şef unitate Ion Pîţan): Atmosferă dezolantă, servire… de bodegă, murdărie, mese nedebarasate. Se bea vîrtos. Dacă nu eşți de-al casei şi te aşezi la o masă în salon rişti (noi am riscat şi ne-am lecuit!) să fi servit doar după… o oră!! Iar dacă după insistenţe l-ai convins totuşi pe ospătarul Traian Dinu să-ţi ia comanda şi-i spui, cum am procedat noi, că doreşti să serveşti ceva şi de mâncare, o să se uite la dv. ca la… felul trei!? Apoi o să uite, bineînţeles, cine i-a făcut comanda ….
În salonul de la „Împăratul Românilor” (şef unitate Pompiliu Popa) clienţilor abia intraţi nu li se acordă nici o atenţie. Deranjantă ni s-a părut şi obişnuinţa unor membri ai formaţiei de a-şi petrece pauzele … la masă cu clienţii. În ceea ce priveşte braseria unităţii, lucrurile stau cu totul altfel. Feţele de masă „pictate“, fumul gros, servirea greoaie, mai ales spre sfîrşitul programului, demonstrează că aici „pretenţiile“ de categoria I au rămas undeva la… poartă şi portar.”
COFETĂRIILE
Rămase în memorie prin denumiri care s-au extins uneori chiar la zone întregi de locuit (exemplul CIREȘICA), mai degrabă decât prin servicii și ofertă, cofetăriile Sibiului aveau, totuși, un vârf, iar acesta era PERLA.
Situată în Piață Mare a Sibiului PERLA era diferită atât prin condiții (servire la mese, nu la tejghea, scaune tapițate etc), cât și prin produse. Savarina era, se spune, unică, dar multe altele care se găseau la PERLA erau rare în alte cofetării.
În cartiere existau cofetariile Cedonia (la etajul Complexului cu același nume), AIDA (pe fostul bulevard Gheorghiu Dej- actualul Vasile Milea), Cireșica și o groază altele, toate cu aceleași caramele în hârtie de nedesfacut de pe ele, cu ceva prăjituri și cu înghețata fie în cornete, fie ambalate precum untul în niște hărții care nu rezistau odată scoase din congelatoare.
În centru existau Macul Roșu (vizavi de FDGR-ul de azi), Trandafirul Roșu (lângă Bufnița), Universității (peste drum de Cercul Militar), iar pe Mitropoliei, cofetăria Violeta.
BOMBOANĂ PE COLIVĂ: LACTO BAR
În tot peisajul descris mai sus își face apariția la un moment dat rezultatul unei invenții comuniste: LACTO BAR-ul. Funcționa pe bulevardul Gheorghiu Dej (Vasile Milea), la parterul blocului 9A și oferea în principal dar nu exclusiv, așa după cum ii spune numele, produse lactate: lapte, lapte bătut, iaurt, sana etc. Spațiul, enorm chiar și în eventuale condiții de abundență de produse, găzduia câteva vitrine frigorifice și niște mese înalte la care se mânca în picioare. Localul era , însă, în general gol. Nici clienți și nici produse, așa cum se întâmpla de fapt cam peste tot spre finalul regimului comunist.