În aprilie 1977, Sibiul trăia o dramă de proporții, prezentă și astăzi în amintirile tuturor celor trecuți de 50 de ani. Era o zi de duminică, iar telefoanele au început să sune printre sibieni. Autoritățile nu spuneau, oficial, nimic.
A durat PATRU ZILE până când organul local de presă al Partidului Comunist avea să publice o notă, în pagina a doua, cu titlul sec ˝Avalanșă în Căldarea Bâlea˝.
Marile titluri ale acelor zile se refereau la orice, absolut orice, în afară de tragedia de la Bâlea, de la ˝LUCRĂRILE PRIMULUI CONGRES Al CONSILIILOR DE CONDUCERE ALE UNITĂŢILOR AGRICOLE SOCIALISTE˝ (două zile pe pagina 1!!!) și până la ˝Noi iniţiative patriotice şi angajamente suplimentare în agricultura județului Sibiu ˝…..
Și totuși, întreg orașul aflase deja: 21 de sibieni (plus doi brașoveni) au murit pe 17 aprilie 1977, la Bâlea, într-o avalanșă.
Este greu de descris în cuvinte nenorocirea de la Bâlea și cu atât mai greu de imaginat suferințele trăite atunci de familii și prieteni, de întreaga comunitate – mai cu seamă că majoritatea victimelor erau copii, de 13, 15, 16, 17 și 18 ani !
Sunt, spuneam, și astăzi printre noi sibieni care își amintesc haosul acelor zile și isteria justificată din familiile care-și știau copiii la Bâlea și la urechile cărora ajungeau informații sau frânturi de informații dintre cele mai dramatice.
Vestea morții copiilor, majoritatea de la Colegiul Brukenthal de astăzi, ajunge încet, mai degrabă neconfirmată oficial, în casele tuturor sibienilor…
Avalanșa de la Bâlea a devenit subiect detaliat de presă după 1989. A fost descrisă în amănunt acea zi atât de presa națională cât și de cea locală, începând cu momentul în care grupul părăsește Cabana Bâlea Lac spre Șaua Caprei, după câteva zile în care ninsoarea și vremea rea nu au permis niciun fel de activitate. Zăpada a înghițit 23 de persoane cu rapiditate și într-o liniște uluitoare.
Toate relatările presei vorbesc despre un tânăr care s-a desprins de grup și a revenit la cabană fiindcă își uitase ochelarii de schi și care, la întoarcere, pur și simplu nu a mai găsit pe nimeni…
Pentru pasionații de munte care se aflau acolo și care au fost primii nevoiți să intervină a fost limpede foarte repede că șansele de a mai găși pe cineva în viață pană la sosirea echipelor de intervenție sunt nule. Cantiatea de zăpadă dizlocată a fost enormă!
La Sibiu, vestea tragediei de la Bâlea începe să se propage telefonic. A fost pus la dispoziția salvatorilor un elicopter care, din păcate, nu a putut ateriza în munți din cauza vremii care se stricase din nou între timp. Între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac drumul era înzăpezit, iar vântul făcea imposibilă utilizarea telecabinei in primele momente. Au fost alertate forțe ale Miliției și Armatei… Toate aceste fragmente de peisaj au lăsat în urma lor fragmente de informații care au început să circule. Așa se face că în scurtă vreme, la Bâlea Cascadă, ajungeau familiile copiilor, ținute în frâu de milițieni.
Scene de o disperare înfiorătoare au rămas în aminitirea tuturor celor care au participat fie la operațiunile din zilele următoare, fie la cele de înmormântare.
Calea Dumbrăvii, drumul de atunci spre Cimitir, cuprindea cu greu lungile coloane de mașini din la fel de lunga serie de procesiuni funerare…
Din arhivele publice care fac referire la avalanșa de la Bâlea rezultă că trupurile tuturor victimelor au fost recuperate la două zile după avalanșă, pe 19 aprilie 1977. Medicină legală sibiană a stabilit drept cauză a tuturor deceselor ˝asfixierea mecanică˝, survenită în câteva minute…
Greu de înțeles astăzi decizia comuniștilor de a trece totul sub tăcere. România era la doar o lună și ceva de la cutremur, sentimentul de solidaritate nu fusese încă erodat de tovarăși și de politica lor. Probabil, însă, autoritățile au acționat instinctiv, fiindcă mai degrabă nu se spuneau lucruri, decât se spuneau.
În plus, înainte cu trei ani, în 1974, comuniștii sibieni și superiorii lor făcuseră exact la fel atunci când un avion cu câteva zeci de persoane s-a prăbușit la noi în județ (detalii aici).
Avalanșa de la Bâlea este o dramă colectivă, însă luate individual poveștile sunt absolut cutremurătoare: familii care au pierdut doi copii, o profesoară ucisă de avalanșă era însărcinată și urma să aibă un băiețel…
Presa momentului a fost cenzurată, însă nu au cenzurat, fiindcă nu s-au gândit sau fiindcă pur și simplu aveau nevoie de banii familiilor, necrologurile și anunțurile de condoleanțe ale tuturor sibienilor trecuți prin acea încercare. Sunt zeci de anunțuri care vorbesc despre ceva ce, în opinia oficialităților, se petrecuse și nu prea…
