Sărbătorirea a opt decenii de activitate a celei mai vechi formații de dansuri populare din România este marcată de CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu prin proiectul „Aniversare Junii Sibiului- 80 de ani. Hub pentru tradiții” care cercetează fapte de patrimoniu imaterial din repertoriul ansamblului și le promovează prin evenimente interactive și filme cu caracter documentar, ce pot fi vizionate online și pe ecrane outdoor din municipiul Sibiu.
Un veritabil ambasador al culturii tradiţionale româneşti a devenit Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” de-a lungul a opt decenii de activitate neîntreruptă din 1944 și până în prezent. Iar statutul a fost dobândit grație zecilor de mii de spectacole susținute în lumea întreagă și repertoriului amplu, ce pune în valoare dansuri și cântece populare, obiceiuri și costume populare din toate zonele etnografice ale României. În acest context, proiectul cultural „Aniversare Junii Sibiului- 80 de ani. Hub pentru tradiții” este axat pe reliefarea aportului ansamblului la promovarea folclorului, fiind derulat pe componentele: cercetare în arhive scrise, audio, foto și video; filme documentare de scurt și lungmetraj și evenimentele „Cu Junii prin Mărginime” și „Balul Junilor”.
Cercetarea de specialitate stă la baza filmelor cu caracter documentar, care aduc în prim-plan imagini de arhivă cu Junii Sibiului, unele difuzate în premieră, alături de imagini special filmate pentru proiect și interviuri cu dr. Elise Stan, etnomuzicolog, Iuliana Tudor, realizator de emisiuni folclorice la TVR, dr. Silvia Macrea, coregraf și manager al Centrului. Producția de scurt metraj „Junii Sibiului… o poveste fără de sfârșit” poate fi vizionată în mediul online, fiind disponibilă pe facebook și youtube . În semn de mulțumire pentru comunitatea sibiană în mijlocul căreia ansamblul a fost înființat și a evoluat, povestea Junilor se va spune și în inima Sibiului, căci selecțiuni din acest film vor fi proiectate pe ecranele de la Primăria Municipiului Sibiu și de la Sala Transilvania.
Evenimentele aniversare Junii Sibiului – 80 de ani sunt organizate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu. Activitatea instituției este posibilă cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu