În anul aniversar Junii Sibiului 80, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” onorează invitația Ansamblului Folcloric Profesionist „Busuiocul” și participă la Festivalul Național de Coregrafie și Folclor „Petre Vlase”, organizat în 26-27 iunie 2024, la Bacău.
Prezența Junilor Sibiului pe scena de la Bacău este dovada respectului și a admirației reciproce a doi mari coregrafi ai României: Ioan Macrea, întemeietorul Junilor, și Petre Vlase, cel care a înființat în urmă cu 50 de ani Ansamblul Folcloric „Busuiocul”.
Miercuri 26 iunie, ora 17.00, artiștii sibieni, împreună cu soliștii vocali Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Traian Stoiță și taragotistul Adrian Neamțu vor urca pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan” din Bacău și vor prezenta, în premieră, o producție inedită, ce poartă semnătura Silviei Macrea.
Junii Sibiului vor face spectacol, abordând 3 tablouri muzical coregrafice care vorbesc despre viața unui june. Mai întâi ne vom bucura de povestea Junilor din Gura Râului, obicei care marchează perioada de feciorie, premergătoare plecatului în armată, atunci când flăcăul se află în comuniune cu întreaga comunitate, în mijlocul Cetei de Juni unde, de cele mai multe ori, leagă și povestea de dragoste cu fata care îi va fi soție. Apoi, venind vremea maturizării, feciorul pleacă în cătănie, moment marcat prin cel de-al doilea tablou pus în scenă de Junii Sibiului. La întoarcerea din armată, flăcăul devenit bărbat se rânduiește la casa lui, alături de cea care îi e aleasa inimii; astfel cel de-al treilea tablou ne înfățișează obiceiul de nuntă de pe Valea Hârtibaciului.
Coregrafia este semnată de Theodor Vasilescu și Silvia Macrea, asistent coregraf – Alesea Sas; conducerea muzicală va fi asigurată de Radu Dinescu.
„O felicit pe doamna Liliana Maria Vlase pentru felul în care duce mai departe tradiția tatălui ei, la fel cum și eu prețuiesc munca și moștenirea tatălui meu. Mă bucur că suntem prezenți la ceas aniversar la Festivalul Național de Folclor și Coregrafie Petre Vlase. Jocul popular ne unește în cel mai frumos mod posibil.”, declară Silvia Macrea, manager și coregraf.
Activitatea CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu este posibilă cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.