În 1 Decembrie, de la Sibiu, spunem într-un glas „NOI SUNTEM ROMÂNI!” prin spectacolul folcloric omonim, mult așteptat de publicul sibian și de românii din lumea întreagă. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, fiind o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu și va fi transmis în direct pe canalul TVR1.
Pentru celebrarea României și pentru toți românii care prețuiesc valorile patrimoniului cultural românesc, Consiliul Județean Sibiu prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu oferă un dar special: Spectacolul extraordinar „Noi suntem români!”, organizat la Sala Transilvania din Sibiu, în data de 1 decembrie 2024, ora 15.00.
Conceptul artistic al spectacolului este semnat de coregraf și manager Silvia Macrea și aduce împreună invitați din țara întreagă, alături de Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”.
Vor intona Imnul „Deşteaptă-te, române!” și vor spune, prin cântecele lor „La mulți ani, România!”, vedete ale scenei muzicii populare românești: Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Liliana Laichici și Grupul „Crăițele”, Ionuț Dolănescu, Ioana Maria și Doinița Dolănescu,Adriana și Mariana Anghel, Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu, Olguța Berbec și Remus Novac, Daria Gâdea și Radu Dinescu, Mihai Teaca Jr. și Mihai Teacă Sr., Aurora și Săndel Mihai, Răzvan și Adrian Neamțu, Sînziana și Ioana Ștefan, Adrian, Marian și Cristian Obrejan,Ovidiu Homorodean, Traian Stoiță, Răzvan Năstăsescu, Sebastian Emanuel Stan. De asemenea,pentru a sărbători România și pentru a sărbători cei 80 de ani de activitate neîntreruptă a Junilor Sibiului, invitată specială la eveniment va fi inegalabila Andra, cu un moment deosebit, în care va interpreta șlagăre din muzica populară românească.
Spectacolul omagial dedicat Zilei Naționale a României este prezentat de Iuliana Tudor.
Accesul se face pe bază de bilete, ce sunt disponibile în mod gratuit, online, pe EVENTBOOK.RO, începând de joi, 28 noiembrie 2024, ora 9.00.
Organizatori: Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu
„Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu”
Sponsori: Scandia Food, Therme
Parteneri: TVR, Cricova
Spectacolul va fi transmis ÎN DIRECT pe canalul TVR 1 și TVR Internațional duminică, 1 Decembrie 2024, începând cu ora 15.00. Accesul în sala de spectacol este permis până la ora 14.45.
Românii din țară și de peste hotare se pot bucura de acest eveniment și prin intermediul internetului, spectacolul fiind transmis în direct pe paginile de Facebook: Centrul Creaţiei Junii Sibiu, Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul-Junii Sibiului, pe canalul de youtube Ansamblul Cindrelul Junii Sibiului şi pe www.livestreamromania.ro.
Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu.