Renumele celor mai cunoscute cluburi sportive din Sibiu s-a clădit, fără excepție, cu seriozitate și disciplină. Acestea sunt „ingredientele˝ fără de care munca la sala, chiar și talentul, nu pot garanta succesul.
Sibiul se mândrește de ani buni cu organizații apreciate de copii și părinți, formate din sportivi medaliați și antrenori deosebiți. Kickboxing Hwarang este un astfel de loc, iar Răzvan Robert Tudor unul dintre tehnicienii sibieni caracterizați prin pricepere, talent și modestie. Răzvan a fost (până acum!) de patru oricampion național, a fost vicecampion internațional, premiat la cupe internaționale de kickboxing și campion european la taekwondo în 2016. Este unul dintre cei pentru care sportul înseamnă mai mult decât o pasiune și care, în atrenorat, și-a înțeles foarte clar misiunea. Acordă, în pregătirea tuturor copiilor și tinerilor clubului, locuri de cinste bunulului simt și decenței fără de care, în sport în general, dar mai ales în sporturile de contact, campionul nu este decât un bun bătăuș.
La Hwarang, Răzvan Tudor face echipă cu multiplul campion Florin Bîrluț. Împărtășesc aceelași valori și le transmit celor din jurul lor.
„Am început această echipă acum opt ani și cred că astăzi suntem printre cele mai numeroase din toată România. Numărul membrilor este de aproximativ 100, iar anul acesta vrem să ajungem la 150˝- explică Răzvan.
Practică taekwondo de foarte tânăr, iar la 16 ani a decis să încerce kickbox. Îl practică de atunci și crede că i se potrivește mai bine. Este conștient de forța pe care o are și știe să și-o dozeze în funcție de situație.
„În România, din păcate, unii antrenori uită de tradițiile acestui sport și de respect și crează niște golani…˝ povestește antrenorul care se ocupă acum de două grupe mari de kickboxing. Îi antrenează pe toți, fără diferență de vârstă și deschide, astfel, oportunități de dialog și colaborare între generații. Nu de puține ori, spune Răzvan Tudor, părinții se antrenează cot la cot cu copii. Dintre cele două grupe de kickboxing, una este pentru începătorii în tainele acestui sport, iar a doua, de avansați.
Kickboxing-ul este de mai multe feluri și reglementat în țara noastră de două federații, fiecare cu discipline și subdiscipline bine definite. La Hwarang, cei doi antrenori insistă ca sportivii să cunoască toate stilurile, iar pentru asta pregătirea este intensă. Antrenamentele se desfășoară pe muzică și de la mic la mare sportivii fac exerciții fizice, lupte controlate și învață respectul sportiv. Rezultatele se văd. Cea mai recentă competiție la care clubul sibian a participat a avut loc la Alba Iulia, acolo unde opt din cei zece sportivi trimiși de Hwarang Team au obținut titluri de campioni.
S-a remarcat din nou, la Alba, Florin Mardiaș („Diego”) , unul dintre cei mai buni sportivi ai clubului. Are doar 16 ani, iar pe 10 mai va participa la Gala UFT din Cluj unde speră să obțină centura.
Începând de luna aceasta, la Kickboxing Hwarang au început și cursurile de muay thai, artă marțială provenită din Thailanda.
„Diferența dintre muay thai și kickboxing este că se folosește foarte mult genunchiul și se aplică și lovituri de coate. Încercăm împreună cu Federația să implementăm acest sport în România – în prezent actele sunt la minister” – explică Răzvan.
Deși începută, deci, recent, în grupa de muay thai se conturează deja viitori campioni. Erika Armean este un astfel de sportiv care demonstrează că kickboxing-ul și artele marțiale, în ciuda prejudecăților, nu sunt doar pentru băieți.
„Din 100 de colegi, 60 sunt fete și se antrenează chiar mai intens decât băieții… Este o mare bucurie pentru noi să vedem că părinții își trimit copiii la sport˝ – spune în încheiere Răzvan Tudor.
Hwarang este o prezență puternică în comunitatea sportivă a Sibiului, dar și în cea online. Cei intersați de activitatea lor îi pot găsi aici.