LUMINA DIN VALEA AURIE: PĂRINTELE SĂSĂUJAN, CHIPUL IUBIRII

Puțini sunt sibienii care nu au auzit de părintele Simion Săsăujan, acei puțini, însă, i-au văzut rodul muncii. Așezământul din Valea Aurie -biserica, spațiile de servicii, căminul, sunt vizibile din stradă și au crescut, Dumnezeu știe cu câtă trudă, an de an câte puțin. Toate au fost casă pentru suflete triste, dar și loc al minunilor, au fost spații ale vindecării, dar și izvoare ale fericirii. Au fost, în fine, locuri ale întâlnirii cu Dumnezeu, dar și cu bunii Lui slujitori.
Părintele Simion Săsăujan a construit, însă, mai mult decât un edificiu. În 33 de ani, din 1990 și până astăzi, a clădit o comunitate. A început prin a-i ușura încercările și prin a-i mângâia sufletele, pentru ca niciuna dintre suferințe să nu lase urme. Valea Aurie a crescut frumos în jurul lui Simion Săsăujan, fără că zbaterile anilor ´90 să lase cicatrici.
Părintele are azi 85 de ani, dar cei care au crescut cu el, care au făcut la biserică lecții după școală, care au mâncat o ciorbă caldă acolo, care i-au ascultat cuvintele și s-au făcut mari – și buni!- îi recunosc neschimbată vocea: aceeași caldă, calmă, senină.
Descrierea perfectă a părintelui Săsăujan, aparține pr.prof.univ.dr.Ioan C. Teușu: CHIP AL IUBIRII.
Drumul părintelui Simion Săsăujan prin Valea Aurie a anilor ´90 și a celor de după, până astăzi, nu fost simplu. Toate crizele post-decembriste s-au simțit la Sibiu și , totuși, călăuza credincioșilor a văzut -și a arătat și altora- lumina. Deși par mulți, 33 de ani înseamnă un timp foarte scurt pentru atâtea fapte.
Ritmul a fost uluitor. Imaginați-va că acolo unde se înalță astăzi așezământul, în Valea Aurie, era nimic. Un nimic deplorabil, inundabil chiar uneori, un nimic trist. Părintele Săsăujan era desemnat preot paroh pe 1 iunie 1990. Pe 3 iunie era celebrată prima liturghie în aer liber, iar după 50 de zile se punea piatra de temelie. Au urmat o biserica de lemn, provizorie, iar apoi…. Ei bine, ce a fost apoi se vede cu ochiul liber.
„… Am identificat, atunci, în 1990, 20 de copii orfani în cartier. Nu puteam să nu facem nimic pentru ei. În acea perioadă, Patriarhia Română a înființat primele birouri de asistență socială. Eu fiind atunci consilier bisericesc administrativ și social al Arhiepiscopiei am avut ideea de a înființa o asociație filantropică având ca sprijin cercetările pe care le făcusem în cartier” povestește părintele Săsăujan.
Gânduri bune, dar care aveau nevoie de bani. Părintele organizează, astfel, un fel de turneu european, ajunge în Germania și Elveția… Începe o zbatere care, probabil, l-a însoțit mereu în anii aceștia. Dar reușește! Se naște Asociația Filantropică „Sfântul Nicolae˝, apar proiectele, apar rezultatele, apoi apar problemele născute din succes: lipsa spațiului și a personalului.
Alinarea nevoilor unei comunități este o muncă fără oprire, însă binele este molipsitor. Proiectelor inițiate de părintele Săsăujan li s-au alăturat oameni buni, la fel ca el: o învățătoare, un psiholog, un asistent social…
Asociația devine un loc al speranței pentru copiii orfani din Valea Aurie. De asemenea, un altfel de familie pentru copiii ai căror părinți erau plecați la muncă în străinătate, devine un spațiu al învățării pentru cei mici, apoi unul al ajutorului pentru familiile care aveau nevoie de o masă caldă. În fine, ajunge un spațiu al căldurii și iubirii pentru toamna vieții unor semeni de-ai noștri: căminul Sfânta Muceniță Irina.
Nu există nevoie socială în Valea Aurie căreia părintele Simion Săsăujan, familia sa, dar și întreaga familie extinsă a așezământului să nu-i găsească rezolvare. Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor și Sfânta Irina, patronul celor în vârstă, lucrează prin mâinile și sufletul părintelui Simion Săsăujan și oferă zi de zi exemple de putere. Tot ce ne trebuie nouă, celorlalți, este să avem ochi să vedem, minte să înțelegem și inimă că să ne implicăm.

Un comentariu la „LUMINA DIN VALEA AURIE: PĂRINTELE SĂSĂUJAN, CHIPUL IUBIRII”

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.