Pe lângă Magazinul Dumbrava, (˝mall-ul dinaintea mall-urilor˝ despre care sibienii.com a scris aici), pe lângă Hotelul Continental (povestea aici ) și Casa de Cultură a Sindicatelor și-a făcut loc în Piața Unirii a Sibiului, la sfârșitul anului 1980, încă un edificiu comunist: CASA MODEI.
Sufocată de compartimentări multiple și de firmele aferente fiecăreia dintre acestea, astăzi clădirea în anasamblu trece aproape neobservată. La momentul inaugurării era, însă, dacă nu prin arhitectură cel puțin prin poziție și servicii un obiectiv important cotidianului.
Construcția Casei Modei a reprezentat o etapă din edificarea completă a ansamblului centrului civic Piața Unirii, după finalizarea celorlalte obiective pomenite la începutul articolului. Completa, practic, latura nord/nord-est a Pieței Unirii, între Magazinul Dumbrava și Blocul Plombă.
Casa Modei s-a realizat după un proiect al Institutului de Cercetare – Proiectare al Cooperației Meșteșugărești (IPCOM) din București (arhitecți Vasile Țelea, Ștefan Antonianu (șef de proiect) și Ion D. Popescu) și avea o suprafață desfășurată de peste 3200 mp. A fost gândită drept ˝cea mai mare unitate prestatoare de servicii din județul Sibiu˝ și găzduia raioane ale cooperativelor meșteșugărești. ˝Îmbrăcămintea˝, ˝Gheata˝, ˝Artă Sibiului˝, ˝Tehnica nouă˝, ˝Textila˝, ˝Igiena˝- toate acestea aveau activități în interiorul Casei Modei. Pe cele șase niveluri functionau ateliere de confecții pentru femei și bărbați, ateliere de confecții din piele și marochinărie, ateliere de bijuterie, saloane pentru manichiură, pedichiură și chiar de întreținere și vibromasaj, frizerie, coafor, cosmetică, atelier pentru peruci, un centru pentru comenzi, spații de expunere și vânzare și spații aferente tuturor acestora (vestiare, garderobe, cabine de proba, magazii etc). Uniunea Județeană a Cooperativelor Meșteșugărești din Sibiu (UJCM) își selectase cei mai buni oameni din cooperative pentru a lucra la Casa Modei, denumită în presa vremii ˝arbitrul eleganței˝.
Tovarășul Ilie Paștiu, președintele Cooperativei sibiene ˝Îmbrăcămintea˝, într-un interviu pentru ziarul Comitetului Județean al Partidului Comunist Român explica în decembrie 1980, deci cu câteva săptămâni înaintea așteptatei inaugurări, că toate cooperativele au pregătit clientelei ˝multe și plăcute noutăți˝. De altfel, ˝Îmbrăcămintea˝, pe lângă că selectase și ea cei mai buni oameni ai săi pentru Casa Modei, ˝a acordat atenția cuvenită procurării fondului de marfă necesar˝ și anunța că , pe lângă furnizorii naționali (˝Libertatea” din Sibiu, ˝Industria Lânii ˝ din Timișoara, ˝Tânăra Gardă˝din București, Fabrica de stofe din Capitală și Fabrica de mătase din București), ˝dispune, de asemenea, de țesături din import˝ (Tribuna Sibiului, 11 decembrie 1980).
Casa Modei a fost, fără îndoială, un reper al cooperației, iar numele a intrat în conștiința sibienilor în vârstă de 40 plus.
După Revoluția din 1989 cooperația meșteșugărească a trecut prin vremuri grele, puține fiind unitățile care mai trăiesc astăzi din activitățile care, înainte, le consacraseră. Casa Modei, clădirea, a urmat același zbucium. Atât cât a mai funcționat, ˝Îmbrăcămintea˝ s-a confruntat cu scăderea numărului de clienți, apoi cu greve ale salariaților, apoi cu reorganizări. În spațiile sale au ajuns să funcționeze tot soiul de afaceri fără legătură cu moda sau cooperația, deși inițial au existat tentative de păstrare oarecum a profilului (magazinul Think Pink). Bănci, o sală de jocuri, o shaormerie- acestea sunt astăzi vitrinele de la stradă ale Casei Modei.
