Lista realizărilor industriei construcțiilor de autovehicule din România comunistă este mai lungă decât ar putea crede generațiile tinere de astăzi care au auzit despre Dacia, Aro, Oltict sau despre autobuzele Rocar. Ea cuprinde câteva produse uimitoare -fie și numai prin dimensiuni- realizate la Mârșa, lângă Avrig.
Se întâmpla pe vremea când naveta se făcea în sens invers, când 70 de autobuze asigurau transportul angajaților Uzinei Mecanice Mârșa (sau Întreprinderea Mecanică Mârșa-IMM) de peste tot din județul Sibiu, din municipul Sibiu, dar și din comunități din Brașov.
IMM fost înființată în 1939 ca sucursală a Uzinelor Skoda și a fabricat armament pentru mașina de război germană. A fost naționalizată de comuniști după război și și-a păstrat profilul militar. Și-a diversificat, însă, activitatea ajungând să producă vehicule de mare tonaj.
În 1961 la Mârșa se producea deja o autobasculantă și un model de remorcă, iar zece ani mai târziu trei tipuri de autobasculante și cinci de remorci și semiremorci. Locul devine un mic oraș, cu blocuri, club muncitoresc, cinematograf și … echipă de fotbal.
În 1979, după ani de proiectare, pe porțile Uzinei Mecanice Mârșa iese și se bucură de succes și recunoaștere chiar internațională prima autobasculantă de 50 de tone cu șasiu articulat. Virajul se făcea prin acea articulație de șasiu, iar transmisia era de la locomotiva diesel hidraulică. Autobasculanta a fost folosită în principal la amenajările Exploatării de sulf din Munții Călimani.
Acestui model i-au urmat alte două, impresionante și azi , nu doar pentru acea vreme. Primul a fost colosul de 100 de tone, numit și DAC 180-100 care dezvoltă 1000 de cai putere.
„PENTRU MARILE ŞANTIERE DE CONSTRUCŢII, Întreprinderea mecanică Mîrşa execută în prezent, concomitent cu autobasculantele de 50 tone – medaliate cu aur în toamna această la Tîrgul Internațional de la Plovdiv – şi autobasculante de 100 tone. (…) Realizarea acestor mijloace de transport constituie un remarcabil succes al industriei noastre constructoare de maşini, autobasculante de asemenea gabarit fiind fabricate doar în Statele Unite, Uniunea Sovietică. R.F. Germania şi Italia…˝- scria Revista Economică în 1980. Presa vremii adauga că modelul, în ciuda dimensiunilor, are un consum de numai 93 litri la sută, spre deosebire de cel al altora, cifrat la peste 260 de litri. În plus, era evidențiata reducerea timpilor prin capacitatea sa de transport.
Celălalt urmaș al autobasculantei de 50 de tone a avut 55 de tone: AB 55. Era o autobasculantă cu șasiu rigid care dispunea de un motor în 4 timpi, răcit cu apă, cu 6 cilindri în V la 90 de grade, cu o putere de 450kW (615CP), la 2300 rot/min. AB 55 a fost și cea mai produsă autobasculantă de mare tonaj de la Mârșa, ajungând pe toate șantierele importante ale țării (evident și la cel al Canalului Dunăre-Marea Neagră), dar și la exploatări precum cele de cărbune de la Moldova Nouă sau la Roșia Poieni.
La Mârșa, concomitent, era în dezvoltare și un camion de 110 tone sarcină utilă, denumit DAC 110 E. Primele exemplare de acest tip au ieșit pe poarta fabricii în anul 1982 și erau echipate cu un motor V8 care producea 1000 de cai putere.
„În aceste zile de început de primăvară, puternicul colectiv de la Întreprinderea Mecanică din Mîrşa înscrie în agenda marilor performanţe ale industriei constructoare de maşini din România un nou succes de prestigiu naţional. Este vorba despre începerea „probelor de casă” la autobasculanta diesel-electric de 110 tone sarcină utilă. Se cuvine o precizare: mîrşenii sînt primii în Europa care au reuşit să construiască un mijloc de transport de o asemenea capacitate. Pînă la finele lunii acest colos, adevărată uzină pe roţi, va fi expediat beneficiarului extern, respectiv în U.R.S.S.” – „Tribuna Sibiului” , martie 1982.
În iulie 1984, Nicolae Ceaușescu face o vizită în județul Sibiu, iar printre locurile întâlnirilor tovărășești cu oamenii muncii avea să se numere și Uzina Mecanică Mârșa. Nu a fost prima descindere a liderului la fabrica de lângă Avrig, dar urma să fie ultima în aceste locuri.
„…Vizita de lucru a continuat la Întreprinderea Mecanică Mîrșa, unde tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu au fost întîmpinați, de asemenea, cu flori, cu bucurie în inimi, cu cele mai calde sentimente de dragoste şi stimă… În acest cadru, directorul general al întreprinderii, Nicolae Român, a prezentat măsurile luate pentru adîncirea laturii calitative a întregii activităţi, începînd cu concepţia constructivă și pînă la livrarea produselor. Au fost relevate, în acest sens, acţiunile întreprinse și rezultatele obţinute pe linia reducerii perioadelor de asimilare a utilajelor noi și modernizate, cu caracteristici tehnico-economice și de fiabilitate la nivel mondial… Gazdele au invitat apoi pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi pe tovarăşa Elena Ceauşescu pe un întins platou unde s-a amenajat o expoziţie cu cele mai noi produse ale întreprinderii, mărturii elocvente ale capacităţii creatoare a constructorilor de maşini din Mîrşa. Printre exponate — multe de proporţii impresionante — se aflau autobasculante de capacităţi cuprinse între 10 şi 110 tone, autotrenuri cu semiremorci pentru transport de utilaj petrolier, cărbune, ciment, mărfuri generale şi conteinere, buldozere pe şenile de 550 CP, autoşasiuri, tretiere modulate de la 40 la 120 de tone, încărcătoare frontale cu cupe între 10 şi 20 mc…” – „Scînteia” , 4 iulie 1984.
Mârșa era, deci, deja un succes al industriei, însă pe harta mondială a producătorilor din domeniu a ajuns odată cu realizarea modelului de 120 de tone: DAC 120 DE.
Istoria acestui camion începe la finalul anilor ´70. Ca și celelalte autobasculante produse la Mârșa și acesta a fost proiectat de ICPAT -Institutul de Cercetare, Proiectare pentru Automobile și Tractoare Brașov, iar primul prototip (DAC 120 E) este produs în 1980 la Uzina Steagul Roșu Brașov, de unde iese pe poartă tot în prezența lui Nicolae Ceaușescu. A urmat un prototip la Mârșa, ajuns pe șantierul Canalului Dunăre Marea-Neagră și un al doilea, tot la noi în județ, folosit la Roșia Poieni. Pe ultimul prototip se făceau îmbunătățiri și teste la Mârșa, suspensia dând bătăi de cap specialiștilor.
Inginerul Remus Muntean a lucrat la Uzina Mecanică Mârșa timp de trei ani, din 1986 până în 1989 și confirmă că, după șase ani de încercări, soluția găsită a fost un sistem cu un tip de amortizor bazat pe niște pastile de cauciuc introduse într-un cilindru, amortizarea șocurilor făcându-se prin frecarea acestor elemente de cauciuc între ele.
Astfel, în 1988, întră în producție oficială acest adevărat mastodont pe roți. Principiul de funcționare era foarte interesant: camionul avea un generator diesel, fabricat la Uzinele 23 August din București care furniza curent pentru două electromotoare așezate pe puntea spate a camionului. De acolo și denumirea basculantei – DE: Diesel-Electric.
În total, camionul avea 1040 de cai putere și putea ajunge la 70 de kilometri la oră gol și 55 km/oră încărcat. Roţile măsurau 3.2 metri în diametru, iar anvelopele fuseseră comandate la Michelin, costând pe atunci 10 mii de dolari bucata. Erau proiectate pentru a rezista la o presiune de 10 atmosfere, pentru a face faţă greutăţii uriaşe. Lungimea camionului era de 10 metri, iar înălțimea de 5,4 metri (aproape cât o clădire cu două etaje). Greutatea la gol a autobasculantei era de 90 de tone.
Există legende conform cărora această autobasculantă ar fi fost copiată, așa după cum s-a întâmplat nu o dată în multe alte cazuri, după modele americane precum Lectra Haul sau Caterpillar.
Deși camionul s-a fabricat concomitent la Mârșa și la Brașov, efortul era unul național: motorul se făcea la Uzinele 23 August București, electromotoarele la Craiova, cauciucurile veneau, pe valută, din Franța, transmisiile se realizau la Hidromecanica Brașov etc. La Mârșa se construia șasiul, bena, cabina și avea loc asamblarea.
Ultimii mastodonti produși au ajuns în Australia, la mina de fier BHP Jimblebar. Se spune că australienii ar fi fost atrași de prețurile mici ale camioanelor românești, comparativ cu cele ale autobasculantelor occidentale. Un camion DAC 120 DE costa 300 de mii de dolari, de aproximativ trei ori mai puțin decât unul american. Autobasculantele au fost transportate pe bucăți și au fost însoțite de o echipă de ingineri pentru a le asambla și a le asigura mentenanța.
Ultimul camion DAC 120 DE a ieșit pe poarta fabricii în 1990. În schimb, alte produse ale IMM, precum autobasculanta de 55 de tone, au supraviețuit mai mult, ultima informație fiind din anul 2017. Atunci, ziarul „Unirea” din Alba anunța înlocuirea lor la cariera Roșia Poeni cu autobasculante Terex, TR 100.
Sursă fotografie de copertă: Publicația „Tribuna Sibiului”- Arhiva Bibliotecii Județene „ASTRA”