Sibienii, născuți astfel sau nu, dau șansa comunității de a se întoarce la câteva dintre vechile sale tradiții, de a le revitaliza și reinventa, iar un comeback de proporții înregistrează producția de bere. „Nembeer˝ face parte din aceasta logică. S-a reinventat la Sibiu și a devenit cunoscută prin calitate, prin unicitatea gustului și aromei.
Povestea are în centrul ei un adevărat maerstru al berii artizanale: Daniele Nembrini.
Originar din Bergamo (Italia), Daniele și-a descoperit pasiunea pentru bere în urmă cu 15 ani într-o călătorie în Belgia, acolo unde, la mănăstirile trapiste, încă se face bere dupa rețete de sute de ani. Întors acasă, a urmat cursuri, a testat rețete, a învățat zi de zi despre bere. Paşii l-au purtat în Romania, unde intenția punerii pe picioare a unui atelier de producție a berii artizanale i-a scos-o în cale pe viitoarea sa soție, Oana. Împreună au reușit o premieră: deschiderea primei fabrici de bere din România realizată cu fonduri europene. Se întampla în 2018, astăzi, însă, pasiunea, munca neobosită și seriozitatea au facut din cei doi conoscatori adevărați. Pot vorbi ore întregi despre bere. Au ajuns să-i cunoasca tainele , sa ştie cum hameiul românesc (sibian mai exact!), apa bună, malțul din Germania și drojdia cea mai bună din Franța dau , împreună sortimentele Nembeer. Daniele explică pentru sibienii.com , amuzat, cum unii au crezut ca Nembeer este o denumire maghiară. În realitate este rezultatul fericit al unui amestec. Cuprinde ceva din numele şi din porecla (Nember) din zona sa de origine.
Nembeer se produce in numai puțin de 12 arome, unele disponibile în funcție de sezon, altele permanent. Cele mai cunoscute sunt cele cu fermentație joasă cu care mulți sunt obişnuiți (lager, pilsner , dunkel). Urmează apoi berile ceva mai speciale, cu fermentație înaltă, adică la temperaturi crescute, cum sunt American Pale Ale, Belgian, Saison, Weissbeer, IPA, New England IPA, Fruteil cu zmeură.
„Nu folosim decât materii prime de calitate, nimic modificat genetic, nu băgăm conservanți în bere . Cine bea bere artizanală știe gustul adevărat al berii, nu folosim nimic care să nu fie natural și calitativ…. Anul trecut am fost la Maratonul Internațional Sibiu, unde de obicei mergem cu Wenglor și ei dădeau bere oamenilor care veneau prin piață. Am dat 1500 litri în două zile. Suntem la fiecare „Focus”, din 2019, iar anul trecut am fost la Summer Break în Sub Arini. Am organizat pe Pasajul Scărilor și Strada Turnului un mic festival al berii numit „Un foarte mic Oktoberfest” unde au participat câteva mii de oameni și vrem să-l organizăm și anul acesta…” -povesteste Oana, enumerând încântată prezențele atelierului din ultimii ani.
Procesul de fabricare al berii Nembeer este unul foarte interesant şi-l explică Daniele: ˝…într-un tank cu apă se adaugă apa cu malț , se mută tot într-un tank de filtrare, mustul se duce în tankul principal unde fierbe cu hameiul , apoi se răcește tot și se pune mustul în tank cu drojdie unde fermentează în jur de o lună- în funcție de tipul de bere. Apoi se îmbuteliază˝.
În făbricuța Nembeer de pe strada Viile Sibiului munca este foarte bine împărțită: Oana se ocupă de tot ce înseamnă marketing și relația cu publicul, Daniele se ocupă atent de fabricarea berii, iar un angajat și prieten de al lor, Sory Leicu se ocupă de îmbuteliere și distribuție. Grija față de produsul final este aproape părinteasca, iar asta, în atelier, se vede. Iar în bere, se simte.
„Butoiul de Aur˝, localul soților Nembrini, este locul cel mai la îndemână pentru testarea berilor Nembeer, dar marca este prezentă și în alte locuri din oraș. Și , evident, online, aici.