La sediul Consiliului Județean Sibiu a fost făcut astăzi anunțul de operaționalizare a Sibiu Business Agency, prima structură specializată în mediul de afaceri în cadrul unei administrații publice județene din țara noastră.
Prezent la conferința de presă organizată cu acest prilej, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a arătat că „Astăzi, județul Sibiu face această trecere asumată, de la a aștepta investitorii, la a merge în întâmpinarea lor”.
Sibiu Business Agency (SBA) este rodul unei colaborări pe care Consiliul Județean Sibiu a început-o cu CNIPMMR, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană nerambursabilă, prin care s-a reușit crearea unei structuri specializate menite să promoveze mediul județean de afaceri și să atragă noi investiții. „Aveam nevoie de o astfel de interfață pentru că este important să avem o coerență în politica de dezvoltare echilibrată a întregului județ. Prin această agenție, Consiliul Județean Sibiu vine în sprijinul cluburilor economice, mediului de afaceri și celorlalte administrații publice din județ”, a declarat Vlad Vasiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu.
În perioada de implementare a proiectului, a fost parcursă o serie de etape care au inclus sondarea nevoilor investiționale ale comunităților din județul Sibiu, dialoguri cu oameni de afaceri, a fost realizată o analiză a datelor culese și elaborate proceduri specifice de lucru, astfel încât, SBA să poată fi operaționalizată.
„Agenția va funcționa în interiorul Consiliului Județean și, în acest sens, am creat un departament nou prevăzut, în primă instanță, cu un post. În perioada următoare vom organiza un concurs pentru găsirea unei persoane care să fie încadrată pe acest post, persoană care trebuie să cunoască foarte bine limbile de circulație internațională, să aibă cunoștințe despre mediul de business, să fie dispusă să promoveze interesele mediului sibian de afaceri atât în interiorul țării, cât și peste hotare”, a declarat Adrian Bibu, administratorul public al Județului Sibiu.
SBA are deja pagina proprie de internet, www.sibiubusinessagency.ro, cu informații disponibile în limbile română și engleză.