A fost o vreme când de la Sibiu plecau spre întreaga țară câteva zeci de tone de dulciuri în fiecare zi. Turtă dulce, pișcoturi, zahăr vanilat, praf de copt și câteva zeci de sortimente de napolitane- acestea erau produsele-vedetă ale fabricii VICTORIA. De altfel, au fost ani întregi, firește înainte de 1989, când 80% din cantitatea totală de napolitane din România se producea la Sibiu, la Victoria.
Sibienii de peste 40 de ani își aduc aminte, probabil, de mirosul de turtă dulce care învăluia strada N.Teclu și de vizitele cu școala la ˝fabrica de turtă dulce˝. Victoria a fost o întreprindere care în anii de glorie se apropia de 1000 de angajați, în marea majoritate femei, însă nu mărimea făcea această fabrică specială, ci produsele sale. Mulți își aduc aminte astăzi de unele dintre sortimentele de napolitane (în special de cele cu glazură de ciocolată). Dar în trecut erau renumite în țară și paștele făinoase care s-au produs la Sibiu înainte și după naționalizare.
De altfel, bucureștenii se plângeau în 1958 că la ei, deși cererea este mare, macaroanele, tăiețeii, spaghetele, în general pastele făinoase lungi, nu ajung.
˝… Fabricile „Victoria“ Sibiu, „Partizanul” Craiova, „Vulturul“ Ploieşti, „Spicul” Focşani şi altele, continuă să producă vagoane întregi de „tăieturi“, pentru că.. sunt mult mai rentabile şi cer un timp de producţie mult mai scurt˝- scria România Liberă din 17 ianuarie 1958 criticând lipsa pastelor făinoase lungi.
Fabrica Victoria a fost cunoscută drept ˝LICA˝ între părinții și bunicii noștri sibieni. Cel care a înființat-o a fost Carol Albrecht, în 1902.
Firește, de-a lungul anilor afacerea s-a dezvoltat și și-a adăugat capacități de producție și produse în portofoliu. Trăiește și ea ingrozitorii ani ai războaielor, iar după Al Doilea urmează drumul pe care l-au parcurs toate fabricile cândva private.
Așa cum s-a întâmplat și cu Rieger în cazul Independența , acolo unde patronii au fost acuzați de sabotare a eforturilor de reconstrucție de după război (mai multe detalii aici) și la Lica s-au găsit nereguli care păreau să justifice ˝marele act al naționalizării˝.
˝…muncitorii erau prost plătiți, puși la munci grele, peste puterile lor și peste programul de lucru. Această stare de lucruri a fost curmată odată cu naționalizarea…˝ – scrie în august 1948, la două luni de la naționalizare, gazeta Viața sindicală. Publicația descrie un mecanism prin care familia Albrecht, urmașii lui Carol, au folosit bani împrumutați de la Banca Națională în interes propriu și susține că mărfuri gajate au dispărut.
˝… s’a dus vremea în care fabricile erau prilej de îmbogățire a patronilor ˝scrie în Viața Sindicală. “Muncitoarele de la biscuiți trebuie să înțeleagă din cele de mai sus, că această fabrică contribuie acum la ridicarea nivelului de trăiu al poporului muncitor și că deci producția nu trebuie oprită ca să croșeteze ciorapi în timpul lucrului˝ – afirmă cu elan gazeta.
˝Lica˝ devine Victoria la câțiva ani după naționalizare și este inclusă diverselor structuri organizatorice. O găsim, spre exemplu, în 1970, în Combinatul Industriei Alimentare, alături de alte mari fabrici sibiene precum Amylon, Sibiana, Vinalcool, Berea Sibiului sau Salconserv Mediaș.
Victoria Sibiu devine ˝întreprindere fruntașă˝și , așa ca multe altele din Sibiu, incearcă să-și dezvolte capacitățile în acord cu cerințele PCR. Lipsa materiilor prime, economiile de toate felurile , reducerea importurilor dau bătăi de cap industriilor Sibiului, deci și Victoriei. Cumva, colectivul se descurcă. Fabrica reușește să inoveze și realizează în interior echipamente necesare producției.
Este epoca unui director (inginer chimist) care a rămas în funcție zeci de ani și care, alături de alți specialiști din Victoria, inventează sisteme care eficientizează munca. Numele sau este Nicolae Munteanu.
Multe fabrici din Sibiu aveau probleme de aprovizionare cu materie primă. La Victoria, însă, acestora li se adăugau probleme specifice legate de ambalare și depozitare, așa se face că echipa dinainte de 1989 pune singură la punct și în funcțiune malaxoare, cernătoare, mașini și mașinării invenții proprii. In plus, fabrica își extinde spațiile după ce este forțată să depoziteze marfă în tot soiul de locuri din oraș.
Nicolae Munteanu era, în 1986, autorul a șase brevete de invenție în fabrica Victoria din Sibiu, de la maşini de umplut foi cu cremă, la echipamente de modelat aluat. Utilajele inventate de el și colegii săi ajunseseră în majoritatea întreprinderilor similare din ţară.
Revoluția din 1989 pune Victoria în fața unei concurențe pentru care nu era pregătită. Se privatizează în 1993 prin metoda MEBO și aproximativ jumătate dintre angajați devin și acționari. Se investește în retehnologizare, însă fabrica nu reușește să țină pasul cu invazia de produse intrate pe piață și cu investițiile agresive din România ale marilor coloși occidentali din domeniu.
Victoria ajunge la puțin peste 200 de angajați la începutul anilor 2000. Iar într-un final își oprește producția și se închide.
