Ritmuri antrenante de pe trei continente, artiști de renume ai muzicii populare și ușoare românești, Piața Mare arhiplină, multe surprize și un public care a ovaționat constant – acestea au fost „ingredientele” mega-spectacolelor oferite în centrul Sibiului, în ultimele zile ale Festivalului „Cântecele Munților” 2023.
Săptămâna trecută, Sibiul a trăit sub semnul folclorului, căci Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților” a adus în prim-plan una dintre cele mai complexe ediții organizate până în prezent: 3 seri cu mega-spectacole și peste 30 de programe artistice – în Piața Mare din Sibiu, o seară tradițională românească, o horă a satului, 5 animații culturale cu 12 recitaluri, 4 ateliere de dans cu 9 cursuri și 5 spectacole folclorice cu aproape 30 de recitaluri. Cea de-a 48-a ediție a manifestării a fost organizată de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu, fiind o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.
Zeci de mii de spectatori, vineri seara în Piața Mare
Numele de prim rang ale scenei muzicii românești, multitudinea de ritmuri promovate de ansambluri din nouă țări și conceptele provocatoare ale spectacolelor dedicate folclorului românesc au atras zeci de mii de spectatori la sfârșitul săptămânii trecute, în Piața Mare din Sibiu.
Vineri seara, după parada portului popular care a inundat pietonala Nicolae Bălcescu cu voie bună, felurite costume populare, chiuituri și ritmuri diferite, sibienii și turiștii au umplut Piața Mare din Sibiu. Gazdele – trei generații ale familiei artistice Junii Sibiului – au propus o incursiune în folclorul transilvănean, iar mai apoi, Paul Surugiu-Fuego, Junii Sibiului și invitați de excepție au dat startul unui spectacol unic, extrem de antrenant. Nu mai puțin de 10 costume populare și ținute de gală au fost etalate în cadrul acestui maraton muzical-coregrafic complex, ce a propus o călătorie prin marile zone etnofolclorice ale țării, prin muzica de petrecere și muzica ușoară românească. „A colabora cu acest ansamblu (n.n. – Junii Sibiului) este pentru mine o provocare, o reușită, un soi de vis împlinit și simt că, împreună, unindu-ne forțele, putem răsturna munții, prin Cântecele Munților!” – a declarat Paul Surugiu-Fuego.
Distincția de Excelență a Ministerului Culturii
4 august a fost și o zi a emoțiilor, căci doamna Raluca Turcan, Ministrul Culturii, a înmânat Distincția de Excelență managerului Silvia Macrea. „Înalta distincție subliniază în mod special, la nivel guvernamental, contribuția extraordinară a Ansamblului Folcloric Profesionist Cindrelul–JuniiSibiului la perpetuarea și promovarea identității culturale a României de-a lungul unei activități neîntrerupte de 79 de ani. Vă felicit și vă mulțumesc pentru devotamentul și pasiunea cu care serviți valorile spirituale românești! Transmit sincerele mele felicitări și recunoștință artistei și managerului Silvia Macrea care continuă să îmbogățească repertoriul și arta performativă a Ansamblului, păstrând totodată valorile care au stat la temelia înființării Junilor Sibiului în 1944 de către excepționalul coregraf, maestrul Ioan Macrea” – a declarat doamna Raluca Turcan.
„Această distincție ne onorează profund pe fiecare dintre noi și este o recunoaștere a eforturilor tuturor artiștilor care au format, timp de 79 de ani, Junii Sibiului. Dedicăm această distincție Junilor de ieri, de azi și de mâine, dar și spectatorilor, căci prețuirea lor ne dă puterea de a duce mai departe moștenirea bunicilor și străbunicilor noștri! Suntem profund onorați și mulțumim încă o dată pentru această apreciere specială a activității noastre.” – a spus Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.
De asemenea, doamna Raluca Turcan a conferit Diploma de Onoare a Ministerului Culturii realizatoarei tv Iuliana Tudor, care s-a remarcat timp de mai bine de 20 de ani ca promotor inovator și devotat al folclorului, artei și culturii în genere, și care a prezentat cele trei spectacole din Piața Mare a Sibiului.
Gânduri alese au fost îndreptate și spre cel mai vârstnic dansator activ al Ansamblului „Veteranii Junii Sibiului” – doamna Silvia Macrea Senior, care a urcat pe scena Festivalului „Cântecele Munților” în ajunul aniversării sale de 87 de ani.
Energii dezlănțuite sâmbătă și duminică
În Piața Mare, energiile s-au dezlănțuit, sâmbătă și duminică, prin dansuri și cântece din nouă țări: au făcut senzație săriturile georgienilor zburători, talentul înnăscut al copiilor și tinerilor din Republica Moldova, ritmurile de Ceamc și Pamporea specifice aromânilor, tradițiile ancestrale aztece aduse în prim-plan de artiștii mexicani, dansurile pline de grație ale ucrainenilor, costumele somptuoase ale oaspeților polonezi, atmosfera de tavernă a invitaților din Cipru și Grecia, dansurile în cerc ale sârbilor și bogăția de ritmuri românești.
Spectacole la superlativ au fost oferite publicului prin intermediul a două producții speciale: Concertul extraordinar susținut de Andreea Voica și Ansamblul „Timișul” – desfășurat sâmbătă cu o Piață Mare arhiplină, și Spectacolul „Tinerețe” – organizat duminică. În ciuda condițiilor meteo nefavorabile, spectatori fideli au sărbătorit tinerețea alături de Oana Bozga-Pintea, Junii Sibiului și invitați de renume, precum Ionuț Fulea și Paula Seling, iar horele încinse în Piața Mare de public au vorbit încă o dată despre tinerețea fără bătrânețe a folclorului și a celor care îl promovează. Pe aceeași idee, o Diplomă de Excelență a fost oferită doamnei Elise Stan la aniversarea a 70 de ani de viață, în semn de prețuire pentru prodigioasa sa activitate, pentru prietenia și colaborarea de excepție cu Junii Sibiului.
„A fost o ediție grea, dar extrem de frumoasă a Festivalului Internațional de Folclor Cântecele Munților. Ne bucurăm că această ediție, desfășurată sub tema prieteniei, a avut o vibrație frumoasă datorită sutelor de artiști prezenți la Sibiu și datorită zecilor de mii de spectatori care ne-au fost alături. Aplauzele primite ne dovedesc că eforturile noastre nu au fost în zadar și toate evenimentele din festival au ajuns la inimile spectatorilor. Mulțumim gazdei noastre Iuliana Tudor, pentru că ne-a fost alături la spectacolele din Piața Mare. Mulțumim din suflet Consiliului Județean Sibiu și Primăriei Municipiului Sibiu care au susținut financiar acest festival; mulțumim tuturor partenerilor: Muzeul ASTRA, Centrul Cultural „Ion Besoiu”, Cricova, TVR1, Promenada Mall Sibiu, Habermann Markt și sponsorilor noștri: Scandia Food și Romgaz. Iar în final, îndreptăm un gând de recunoștință pentru fiecare spectator care ne-a fost alături; ne înclinăm în fața publicului nostru drag și mulțumim pentru toată căldura cu care a primit evenimentele noastre” – Silvia Macrea, director festival.
Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților” este organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Acțiunea este cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.
Parteneri: Muzeul ASTRA, Centrul Cultural „Ion Besoiu”, Cricova, TVR1, Promenada Mall Sibiu, Habermann Markt
Sponsori: Scandia Food și Romgaz
Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.