Pentru românii din Transilvania, 30 noiembrie nu reprezintă doar Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, nu doar prăznuirea celui dintâi chemat de Iisus Hristos, ci și ziua pomenirii unui alt sfânt, ANDREI ȘAGUNA, canonizat chiar la Sibiu, într-un eveniment la care au participat mii de credincioși, doi patriarhi (cel al Alexandriei și întregii Africi și cel al Bisericii Ortodoxe Române), dar și președintele de atunci al României.
Rămas în istoria Bisericii Ortodoxe Române prin faptele sale, iar în inimile românilor, între altele, prin modestie și demnitate, Andrei Șaguna s-a stins în urmă cu 150 de ani , la vârsta de 65 de ani și a fost înmormântat la Rășinari. Despărțirea de această lume s-a făcut conform propriului testament, adică „fără pompă, fără muzică și fără predică˝.
„După ce duhovnicul meu, ieromonahul Gherman, pre carele rânduiesc că el singuru şi solitaru să mă îngrope, va săvârși acasă pravila cea mică de îngropăciune, atunci un cleric, îmbrăcat în stihariu negru să premeargă conductului cu crucea cea mai neagră, și alta nimica să nu se porte (…)” – a scris Șaguna în testamentul său.
Viața lui Andrei Șaguna începe în 1808 și este descrisă de revoluționarul pașoptist Nicolae Popea, contemportan cu el, în volumul „ Arhiepiscopul și Mitropolitul Baron de Șaguna” .
„…vedu lumina dilei în 20 Decembre 1808…primind numele de botez Anastasiu. Părinții lui, tatăl Naum și mama Anastasia erau neguțători, macedo-romîni de origine din Grabova în Macedonia, unde după mărturisirea unora și astădi incă s`ar mai fi aflând membri ai familiei lor…..Mitropolitul Șaguna a mai avut incă un frate cu numele Avreta și doue surori Maria și Ecaterina, cari insă muriră mai de timpuriu…. – scrie Nicolae Popea, iar Ioan Lupaș explică vremurile copilăriei în monografia „Mitropolitul Andrei Șaguna” .
Tatăl lui Anastasiu era catolic iar după ce moare, mama face eforturi pentru a-l crește pe mezin în credința ortodoxă. Fără succes, însă , fiindcă legea spunea clar că urmășii trebuie crescuți în religia tatălui. Mama a reușit, totuși, să lase o amprentă mult mai puternică asupra tânărului Șaguna decât orice lege, iar la 18 ani, acesta se convertește la ortodoxie, exact că fratele său mai mare cu câțiva ani înainte.
După studiile elementare și secundare tânărul Șaguna ajunge la Pesta, la un gimnaziu catolic unde se declară ungur și catolic pentru a putea participa la cursuri. Tot în Pesta urmează la universitate cursuri de filozofie și drept, ambele urmând să joace un rol foarte important în viața sa. Acolo l-a avut ca protector pe Anastasie Grabovski, unchiul mamei sale care a avut grijă, pe cheltuiala sa, ca tânărul Șaguna să exceleze în școală și să nu îi lipsească nimic.
Urmează, apoi, cursurile seminarului teologic românesc de la Vârșeț, în Banatul Sârbesc, unde îi întrece în cunoștințe pe profesori, așa că îi este oferit un post de profesor la Universitatea din Carloviț de către mitropolitul Stratimirovici.
„ Mitropolitul Stratimirovici, om cu întinse cunoștințe și cultură vastă era foarte bine văzut și spriijinit de Curtea de la Viena. El învârtea cu iscusință politica dinastica devenită la sârbi o tradiție națională”- povestește despre mitropolit Ioan Lupaș în monografia sa despre viața lui Șaguna. Autorul mai spune că deși mitropolitul sârb îi cunoștea bine pe români, de fapt îi ura. „Șaguna putea să tragă o învâțătură și din această purtare, una negativă: să nu facă asemenea lui, căci își poate cineva iubi cât de mult națiunea și limba, fără a se purta cu atâta ură înverșunată împotriva altora” – scrie Lupaș.
Urmează un moment important, descris de Nicolae Popea, un eveniment care explică numele ˝Andrei˝.
„ El primi cinul monachal în 1 Noiemvre 1833 la mănăstirea Hopova în Sirmiu, dându- i-se numele Andreiu. Și el corespunse pe deplin numelui acestuia, adecă al <<Andreiu cel ântâiu chiemat >> cum urmările ne aretară” – scrie Popea.
Au urmat 13 ani în care Andrei Șaguna a slujit biserica sârbească, urmând că în 1846, după moartea lui Vasile Moga, primul episcop român din Sibiu, arhimandritul Andrei Șaguna să fie numit vicar general al Episcopiei din Sibiu. Avem și o primă descriere fizică a lui Șaguna: „Metropolitul Șaguna era de statură mare, înalt și drept ca un brad; în anii mai tineri, cum spun cei ce îl vedură pe atunci – mai macru și subțire, dar osos..”
În 1848 este numit, la Carloviț, episcop al Ardealului. Oamenii începuseră să îl cunoască și își puneau mari speranțe în el.
Revoluția începuse! La Blaj s-au adunat români catolici și ortodocși. Șaguna, în cuvântarea sa în fața adunării, a subliniat că nu confesiunea contează, ci că toți sunt frați și români. În direcția împăcării românilor ardeleni catolici cu cei ortodocși , Șaguna va face mai multe demersuri reușind, 11 ani mai târziu, ceea ce mulți considerau aproape imposibil. În adunarea de la Blaj s-a ales un comitet național permanent format din 12 români în frunte cu Șaguna. Era printre primele, dar și printre cele mai importante dovezi că Șaguna se interesează foarte îndeaproape de soarta ardelenilor și că are calități și carismă de lider. Acestea din urmă îl vor ajuta și în fața împăraților Imperiului Austriac.
Șaguna, împreună cu membrii consiliului se deplasează la Viena unde singura garanție primită de la Împăratul Ferdinand I a fost că drepturile românilor vor fi respectate de maghiari. Principalul scop al revoluției românilor din Ardeal era de a evita unirea Transilvaniei cu Ungaria. Pentru aceasta Șaguna a rămas la Pesta unde, conform monografiei redactată de Ioan Lupaș , a participat la întâlniri ale parlamentului Ungariei legate de constituția din 1848 în care se legifera unirea Transilvaniei cu Ungaria.
Pe 6 februarie 1849, la Olmutz, Andrei Șaguna se întâlnește cu noul impărat, Franz Ferdinand I. În fața lui pledează pentru cauza românilor și impresionează. Este invitat la masă, lucru care rar se întâmpla. Relația devine atât de bună încât este invitat la cununia împăratului.
Datorită lui Andrei Șaguna, pentru încă 19 ani, Ardealul rămâne principat autonom în cadrul Imperiului, atât în perioada absolutistă cât și în cea liberală până la înființarea monarhiei duale, în 1867.
Întors în Ardeal, episcopul remarcă repede starea degradată a multor biserici după Revoluție, multe dintre ele vandalizate. Văzând că Mitropolia Sârbească nu oferă mult ajutor, începe luptele pentru reînființarea Mitropoliei Ardealului (desființată în 1701). Până atunci, însă, pe cheltuială proprie și cu ajutor de la guvern și chiar din Moldova, începe renovarea bisericilor.
Observă și că școlile românești sunt într-o situație chiar mai gravă decât bisericile. Prelungește cursurile Seminarului Fundațiunea Francisc-Josefină, unde erau pregătiți preoții și dascălii, de la șase luni la un an, apoi chiar la doi, pentru a garanta pregătirea la standarde înalte a celor ce urmau să slujească sau să învețe copiii. Conform monografiei lui Ioan Lupaș, anul școlar a fost reorganizat în două semestre în care cei dornici să devină preoți sau dascăli învățau în primul semestru obligatoriu gramatica românească, metodică, dogmatică, pastorală și în semestrul doi continuau pastorala , morală, pedagogie, istoria bisericească și tâlcuirea evangheliilor. A trimis petiții guvernului și Împăratului pentru înființarea și organizarea de școli populare, reale, gimnaziale , academice și chiar o universitate pentru români.
În volumul „Andrei Șaguna – Corespondența”, realizat de Presă Universitară Clujeană, sunt notate măsurile luate de Șaguna pentru îmbunătățirea și crearea școlilor în Transilvania.
„…a dat instrucțiuni pentru concentrarea eforturilor comunelor în vederea edificării unor școli cât mai central plasate care să deservească mai multe sate astfel încât învățătorul să poată fi dotat cu pământ, grădină, produse în natură de la fiecare familie, cu bani conform dării școlare”…
Toți trebuiau să contribuie la școli și ca se dea exemplu Șaguna a contribuit cel mai mult.
Pe plan cultural, în 1850, Șaguna înființează prima tipografie românească la Sibiu din banii săi. Acolo, din 1853, va tipări Telegraful Român care apare și astăzi. Majoritatea articolelor din ziarul lui Șaguna erau politice și economice, iar veniturile de la tipografie, erau donate de episcop către cauze umanitare.
Rolul lui Andrei Șaguna în construcția națiunii este complex și uluitor chiar. Relațiile sale, energiile, priceperea, inteligența, credința, toate au fost puse în slujba intereselor românilor. Toate eforturile sale au condus la decizii care astăzi par firești , dar care erau, în realitate, greu de dobândit în acele vremuri. Au fost ani în care Șaguna a ghidat soarta românilor vorbind în cele mai înalte organisme ale momentului, promovând convingeri , dar și inițiative legale.
La Viena, Franz Joseph I organizează, spune Ioan Lupaș, un banchet în cinstea românilor ardeleni…
O victorie importantă dintr-o mai lungă serie este crearea Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român , ASTRA, cu rol esențial în emanciparea românilor ardeleni. Primul său președinte a fost Andrei Șaguna.
Din păcate, visul frumos al românilor ardeleni se întrerupe, brusc, în 1865. Presiunea maghiară asupra împăratului conduce la dizolvarea Dietei de la Sibiu în favoarea celei de la Cluj al cărei unic rol era pregătirea unirii Transilvaniei cu Ungaria. Șaguna merge în audiență la Împărat, dar nu reușește să obțină, din păcate, nicio garanție. Pe data de 8 iunie 1867 este înființată monarhia duală Austro-Ungaria, cu Transilvania încorporată în Ungaria. La 20 iunie 1867 drepturile românilor garantate de legile Dietei de la Sibiu sunt anulate.
Afectat de aceste evenimente, dar și de vârsta înaintată și de o boală cruntă la inimă, Șaguna se retarage , ușor, din viața publică. S-a ocupat în continuare până spre sfârșitul vieții de bunul mers al Bisericii și al școlilor. Se estimează că sub îndrumarea sa au fost construite sau renovate 800 de școli , cele mai multe la sate. A avut grijă de elevii silitori cu situații materiale precare…
Mitropolitul Andrei Șaguna a fost canonizat în 2011 la hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Moaștele sale au fost aduse din Mausoleul de la Rășinari la Catedrala din Sibiu.
Andrei Șaguna a fost un model nu doar în viața publică , ci și în cea personală. Nu se enerva, mereu se gândea la soluții și tot ce își dorea era să facă bine. Este, probabil, cea mai potrivită decizie de canonizare a Bisericii Ortodoxe, o decizie cu adevărat obiectivă.
Andrei Șaguna este un veritabil erou național, arhitectul autonomiei religioase și culturale în Ardealul de atunci și contributorul necontestat al emancipării românilor pe drumul lor spre Marea Unire din 1918.
