Nu suntem foarte departe de strigătele de împerechere ale partidelor (împerechere cu noi, că între ele sunt imperecheate gata!). Peste câteva luni, reprezentanți care, asemeni unor șoferi cocalari, au investit 90 la sută din energia lor în claxon și numai 10% în motor, obțînând mai mult zgomot și mai puțină deplasare, vor pretinde că fac politică pentru noi și nu pentru ei.
Realitatea ultimilor ani dovedește că -din nou!- partidele și tristele lor figuri nu au mișcat țara. A nu se înțelege că România nu s-a mișcat! A făcut-o, dar nu datorită lor. Au împins-o de la spate oameni cu inițiativă, întreprinzători și antreprenori, reprezentanți ai societății civile, tineri și mai puțin tineri inteligenți și energici.
Politicienii și partidele s-au așezat confortabil pe majorități și au livrat românilor un interminabil șir de zerouri. Zero reforme, zero viziune de țară, zero viziuni de politică externă. Acest bilanț este cea mai bună, dar și cea mai la îndemână dovadă (dacă cineva mai avea nevoie de vreuna!) că politicienii și partidele lor nu au vrut să-și sacrifice confortul încercând să schimbe ceva (în bine!).
Așadar, anul acesta, suntem chemați la vot.
Și o să ni se spună ce?
Nici în ceasul ăsta târziu partidele și oamenii lor nu au a zice mare lucru oamenilor. Strategiile lor în ajunul alegerilor sunt -atunci când sunt- atât de evidente prin penibil încât nasc, din nou, întrebarea dacă sunt proști sau își iau electoratul drept prost.
Intuiesc și eu precum mulți alții că mesajul pricipal cu care marile partide vor defila va fi cel al pericolului ascensiunii extremiștilor. Pericol care, ca paranteză, nu a apărut din neant, din preaplinul economiei românești, din belșugul fiecărui român. A apărut din incompentența și nesimțirea acelora care aveau obligația și care promisesera preaplin și belșug și care au eșuat.
Evident, scenariul pericolului extremist nici măcar nu este original. Dar nu cred că se aștepta cineva.
Dincolo de acest mesaj, indiferent de scrutin, probabil că în 2024 partidele vor încolona tristele figuri ale candidaților în spatele puținilor care au reușit performanțe în administrațiile locale. Toți marii anonimi, fie că sunt ai Parlamentului European sau ai Parlamentului României, vor căuta un președinte de consiliu județean, un primar, un viceprimar sau vreun consilier cu care să-și facă poze. Iar de acolo înainte arta minciunii, singura pe care ei o stăpânesc, va face restul.
Singurele alegeri care ar putea să aducă a competiție normală sunt cele locale.
La Sibiu, relevanța politică a primului turist al României este la pământ , așa că -dacă le-ar face – plimbările sale la braț cu vreun preferat nu vor mai conta.
Așadar, în sfârșit, ca sibieni, avem șansa să redăm acestui oraș energia pe care o merită, să-i redăm tinerețea și locul între comunitățile dinamice.
Luciditatea ne va ajuta să înțelegem că, în administrație, o faptă bună nu șterge zece greșite, că Sibiul de peste 20 de ani se construiește azi, nu peste 19 ani, că gloria trecută poate ține la turiști, dar la sibieni nu mai înseamnă nimic, că suntem sibieni și că nu ne mulțumim cu puțin…
Sibiul este împins de la spate și este mai mereu în urma vremurilor, nu înaintea lor. Așa se face – spre exemplu- că întâi apar cartiere și centre comerciale și doar apoi, dacă se mai poate, drumuri.
Alegerile sunt, desigur, cel mai relevant exercițiu democratic. Iar rezultatele lor, ne convine sau nu, un fel de test de inteligență. Ne vom lămuri, deci, cât de deștepți suntem în 2024. Fiindcă, presupun, cât de deștepți am fost până acum am aflat deja.