Ziua Națională a fost, de-a lungul întregii istorii, un prilej de sărbătoare și mândrie, inclusiv în cea mai neagră epocă din trecutul României. În perioada comunistă, mai exact din 1948 și până la Revoluția din 1989, Ziua Națională a fost în data de 23 August care, conform propagandei comuniste, reprezenta eliberarea țării de sub jugul fascist și burghez de către Armata Roșie și Partidul Comunist Român (PCR), în 1944.
Realitatea este însă că la acea dată Regele Mihai I al României, cu ajutorul unor personalități mari ale vremii precum Iuliu Maniu și Constantin I.C. Brătianu l-au înlăturat de la putere pe Mareșalul Antonescu și au întors armele împotriva Germaniei Hitleriste scurtând al Doilea Război Mondial cu cel puțin șase luni. Până la instalarea oficială a regimului comunist, în 1947, și proclamarea Republicii Populare Române, Ziua Națională rămâne 10 Mai, Ziua Regalității. Prima sărbatorire a lui 23 August ca Zi Națională are loc, oficial, în 1949. Atunci, în 18 august, Consiliul de Miniștri emite Hotărârea nr. 903 privind declararea zilei drept Sărbătoare Națională. Cu toate acestea, înca din 1948 se organizau evenimente prin care propaganda elogia realizarile Armatei Roșii și ale comuniștilor inclusiv la Sibiu, iar mărturie stă ziarul „Lupta Sibiului” din 22 august 1948 care anunță pentru aceeași zi un festival artistic organizat de Sindicatul Artiștilor, Scriitorilor și Ziariștilor de la orele 20:30 la Restaurantul 23 August (fost Veneția, pe locul actualului magazin Dumbrava). Era o zi de duminică în 1948 și se mai anunțaseră „un festival, urmat de o petrecere familară la sindicatul CFR de pe strada Stalingrad” (actualmente strada Bâlea). Pe 23 August, același an, s-au organizat „ după terminarea lucrului în fabrici și întreprinderi (…) 30 de meetinguri cu manifestațiuni artistice.” Astfel de „meetinguri”, conform aceluiași ziar, au avut loc și la Cisnădie și Tălmaciu.
23 August are o evoluție interesantă în timp în materie de mesaj, lucru sesizabil din presa vremii. Armata Roșie capătă elogii tot mai extinse până când este înlocuită cu faptele mărețe ale regimului Ceaușescu.
„Muncitorimea Sibiană a sărbătorit printr-o mare demonstrație cea de-a cincea aniversare a eliberării sale de către glorioasa Armată Sovietică” scria în 1949 „Lupta Sibiului”. Fațadele clădirilor publice au fost împodobite cu drapeluri ale țărilor înfrățite și cu tablouri ale conducătorilor, iar sărbătoarea a fost marcată de o mare paradă- obiceiuri păstrate până în 1989, doar cei portretizați fiind înlocuiți.
Se conturează, încet dar sigur, un tipar: tablouri gigant, defilări, pavoazări, iar mai apoi mici și bere în Dumbrava.
În 1951, a șaptea aniversare a „eliberării de sub jugul fascist” începe ca și în anii de dinainte cu o paradă, în Piața 7 Noiembrie acolo unde au fost instalate inclusiv tribune. Presa de atunci spune că la eveniment au participat 55 de mii de oameni, dovadă a capacității de mobilizare a comuniștilor.„Coloana nesfârșită a demonstranților a fost deschisă de un muncitor, un țăran, un intelectual și un militar purtând în ritmul Marșului Gloriei un medalion uriaș cu profilurile lui Stalin și Lenin pe fondul unei mari stele roșii. Imediat au urmat detașamente de pionieri în frunte cu bicicliști trompetiști și toboșari…” scrie „Lupta Sibiului”.
Nici măcar în anul morții lui Stalin, 1953, propaganda și preaslăvirea liderului sovietic nu a înregistrat variațiuni. „Flacăra Sibiului” scrie despre 50 de mii de oameni strânși în Piața 7 Noiembrie (numărul, mereu același, era probabil o cotă obligatorie) : „Tovarășul Ioan Dițescu, primsecretar al comitetului orășenesc al P.M.R., luând cuvântul a vorbit despre victoriile obținute pe plan internațional de către lagărul păcii în frunte cu Uniunea Sovietică…” Defilarea a fost deschisă de un car alegoric, care avea pe el o piramidă formată din pionieri ce țineau în mână un porumbel alb, simbol al păcii. Tot în 1953 au fost invitate și trupe de dans tradițional la paradă.
Anul 1958 a fost marcat de o victorie a comuniștilor români, anume retragerea trupelor sovietice din România. Se simte asta și în povestea zilei de 23 August, la Sibiu: rușii sunt trecuți în plan secund, comuniștii români trec în prim plan în ceea ce privește eliberarea de sub dictatura fascistă. Sovieticii sunt eliminați și din prima pagină a ziarului. În „Flacăra Sibiului”, pe primele pagini, s-a vorbit despre „Oamenii muncii din orașul și Raionul Sibiu întruniți la marele miting cu prilejul celei de-a 14 aniversări a eliberării patriei noastre de sub jugul fascist” care oameni „trimit din adâncul inimii un fierbinte salut Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român și Consiliului de Miniștrii al RPR. ” Se mai vorbește despre realizările oamenilor muncii și despre întreprinderi care au depășit toate așteptările și planurile .
Parada s-a desfășurat în Piața Republicii (Piața Mare de astăzi) și a fost deschisă de un car alegoric care „simboliza frăția ce s-a cimentat între poporul român și minoritățile naționale în măreața operă de construire a socialismului”. Acesta a fost urmat de gărzile muncitorești ce mărșăluiau pe muzica fanfarei militare, aclamate de oamenii strânși în tribune să vadă parada.
Anii 1960, ceva mai relaxați, au adus festivități mai diverse și de Ziua Națională. De la coroane de flori depuse în Cimitirul Eroilor și până la serbările din Dumbrava, lucrurile păreau … altfel.
România se schimbă, casele sunt înlocuite de apartamente ( la Sibiu, în 1962,au fost terminate 126 locuințe ), iar bunurile de uz comun precum frigidere, mașini de spălat devin accesibile, teoretic, populației.
Urmează, însă, 1965 și Nicolae Ceaușescu. Un naționalism aparte se construiește și se simte și la 23 August.„Flacăra Sibiului” din 25 august 1965 menționează doar Partidul: „..oamenii muncii din orașul și raionul Sibiu și-au manifestat dragostea lor fierbinte pentru încercatul nostru conducător, PARTIDUL COMUNIST ROMÂN” . Dispar pentru scurtă vreme portretele , însă doar pentru a fi înlocuite cu ale altora.
În 1971 Ceaușescu promulgă, după vizitele sale în țările comuniste asiatice, așa-numitele „Teze din Iulie”. Așa că, pe 23 August, presa sibiană vorbește despre „tradiţionala revărsare de bucurie şi ataşament faţă de patrie şi partid, faţă de cuceririle revoluţionare ale societăţii socialiste” .
Demonstrația „forţei clasei muncitoare sibiene” are loc în Piața Unirii. De altfel zona devine spațiul preferat pentru aceste evenimente , o parte având drept tribună aleea din fața Hotelului Bulevard, altele, mai târziu, folosind drept un fel de tribună naturală diferența de nivel de pe locul pe care s-a construit mult mai târziu Ramada. Prin faţa oficialităților trec coloanele înarmate ale gărzilor patriotice, „scut de nădejde al cuceririlor revoluţionare, garanţie de netăgăduit a puternicului elan patriotic al întregului popor strîns unit în jurul partidului”.
În 1973 în cinstea sărbătorii naționale, pe lângă paradă și clasicele sărbători câmpenești din Dumbravă este inaugurată și Casa de Cultură a Sindicatelor. Evenimentul îl aduce, evident, în fața mulțimii pe primul secretar Richard Winter, un fel de vedetă politică ajuns până la final de carieră inclusiv ministru.
Anii ‘80 aduc o singură bucurie de 23 August sibienilor : timpul petrecut în Dumbravă. Vremurile devin apăsătoare, iar elogiile adresate mărețului conducător Nicolae Ceaușescu, tablourile gigant, pavoazările, fac parte din cotidianul sărbătorilor, nu doar din cel al Zilei Naționale.
Ultimul 23 August, cel din 1989 a fost organizat cu participarea lui Nicu Ceaușescu, prim secretar al Comitetului Județean Sibiu. Evident, și a lui Nicolae Stanciu, primarul orașului Sibiu. Parada nu a avut nimic remarcabil. Și nici premonitoriu…
Fotografii preluate din Arhiva Bibliotecii Județene „Astra”.