Parcul Sub Arini a însoțit prin viață generații întregi de sibieni. Le-a fost loc de joacă, derdeluș pentru săniuș, loc al primului sărut, al veseliei fanfarelor și orchestrelor, al sportului și plimbărilor. Sub Arini-ul este cel mai vechi, cel mai cunoscut și , probabil, cel mai iubit parc al sibienilor de astăzi. Dar la fel a fost și pentru părinții noștri, pentru, bunici, străbunici…
Istoria lui începe, oficial, printr-o hotărâre a Magistratului orașului emisă la 3 noiembrie 1856. Locul, însă, servea deja de ceva vreme ca loc de promenadă pentru sibieni.
Suprafața actualului parc este cea a două foste fortificații, Steaua și Josephin care și-au pierdut utilitatea militară inițială.
„Încă din vechime, dinspre Dumbravă curgeau mai multe pârâiașe în oraș: Lohmühlkanal – canalul care ducea apă la o moară care mărunţea coajă (mai ales de stejar-pentru argăsit), care alimenta și școala de înot militară cu apă, apoi canalul Seviș care curgea de-a lungul părții stângi a actualului parc și care trecea și pe Bulevard şi pârâul Trinkbach, pe firul văii. Cele două laturi ale văii erau unite în mai multe locuri prin diguri care permiteau inundarea văii, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în anul 1848 pentru a împiedica atacul trupelor revoluționare asupra orașului, sau în 1860, când partea din amonte a Digului cu pini (Fohrendamm) se umplea cu apă pentru a crea primul patinoar, care a funcționat până în 1874” – explică în cartea lor „Parcuri sibiene” autorii Kurt S. Klemens și Dan Vladimir Vlăduț .
Așadar, în 1856, este amenajat „Parcul de Arini”, denumirea inițială din care s-a ajuns la cea de astăzi. Un parc în stil englezesc. Sunt trasate cele două alei principale, se regularizează apele, iar autoritățile plantează 927 de arbori, majoritatea plopi și arini.
Celebra BOLTĂ RECE apare în anul 1865, la acel moment o cafenea-cofetărie și locuința grădinarului parcului.
Parcul Sub Arini este asociat cu activitatea Societății pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (SIOS) în a cărei ocrotire ajunge în 1882. Până atunci, însă, o altă organizație, Societatea băncii de asigurări preia parcul (în 1863) și amenajează niște lacuri cu pești, asanate ulterior, în 1874, fiindcă deveniseră focar de malarie.
Societatea pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu se preocupă intens de Parcul Sub Arini. Kurt Klemens și Vladimir Vlăduț explică în volumul lor cum, de pe Măgura Cisnădiei și de la Șanta se aduc arbori și se fac zeci de plantări. Societatea construiește o seră, fântâna arteziană, iar apoi, din dorința primarului, se construiește un pavilion de muzică în jurul căruia se plantează mai multe specii de flori. În presa vremii se vorbește despre cartierul Iosefin și despre parc: „Josefstadtul are înfățișarea unei localităţi menite pentru locuinţă de vară, cu case în formă de vile frumoase, cu grădini, cu aer curat şi, vara, în toate părţile cu verdeaţă atrăgătoare; cu el stă în legătură nemijlocită un parc mare la marginea oraşului, numit „parcul de arini“ (Erlenpark), în lungime de o jumătate de oră, cu aleie (căi) foarte frumoase. Parcul se mărginesce cu pădurea oraşului, cunoscută sub numele de Dumbrava (Jungenwald),…” – Telegraful Român, 1893.
Între 1904 și 1905 se amplasează și stâlpi pentru iluminat electric. Tot în 1905 are loc inaugurarea liniei de tramvai între Piața Gării și Parcul Sub Arini (Olimpia), primul tronson al tramvaiului sibian care urma să ajungă, în anii următori, până la Cimitir (1910), apoi până la Han Dumbrava (1915), iar apoi până la Rășinari (1948).
Istoricul Răzvan Pop, directorul Bibliotecii ASTRA, scrie că în perioada Primului Război Mondial o serie de plutoane de soldați români au ajuns în zona parcului, fiind cel mai aproape de centrul orașului.
Statuia lui Mihai Eminescu din Parcul Sub Arini a fost dezvelită în 1938, iar presa a relatatat evenimentul:
„DESVELIREA BUSTULUI LUI M. EMINESCU LA SIBIU, în parcul de „Sub Arini”, a avut loc cu o deosebită solemnitate. Duminecă 2 Octombrie 1938, la 5 ore d. a. A luat parte un public foarte numeros şi ales, în frunte cu I. P. S. S. Mitropolitul Nicolae, precum şi toate şcolile cu profesorii lor, iar străjerii şi străjeriţele în frumoasele uniforme. După sfinţirea bustului a vorbit S. S. arhiereul Stan, apoi dl comandant de corp gen. Oprescu, dl I. Minulescu din partea Ministerului Cultelor şi Artelor, scriitorul Cezar Petrescu, Dr. V. Bologa în numele „Astrei” şi d-na profesoară E. Săndulescu în numele comitetului organizator, mulţumind tuturor pentru concursul dat. La urmă a luat cuvântul dl primar Dr. Sever Pop, care primeşte bustul sub ocrotirea oraşului şi mulţumeşte celor ce s-au străduit să-l ridice”- Foaia Poporului, 9 octombrie 1938.
Inițiativa realizării și instalării bustului a aparținut profesoarei Ecaterina Săndulescu, iar statuia a fost realizată de sculptorul Radu Moga.
Perioada comunistă este, însă, cea care a lăsat amintiri sibienilor de astăzi. Ei își aduc aminte de BOLTA RECE , de formațiile care cântau acolo, de micii și berea la halbă. Localul a purtat diferite denumiri, de la Schintzel, la Dorul Ancuței sau Sub Arini și a trecut prin schimbări multiple. A fost administrat, firește, de privați, apoi de stat, apoi, după Revoluție, de privați din nou. Astăzi, încă, trece prin schimbări.
Cei trecuți de prima tinerețe își aduc, probabil, aminte de marmura de pe terasa de la Bolta Rece și de materialul cu care erau acoperite separeurile de pe terasă. Ei bine, acesteau au apărut prin anii ´60.
˝O surpriză plăcută oferim în acest sezon turiştilor care doresc să ia masa la restaurantul Sub Arini. Aici s-au construit 37 de boxe acoperite cu un material ușor denumit „Ondolux“. Boxele actuale au o capacitate de 148 locuri. (…) Grădina a fost complet reorganizată, cu un spaţiu de circulaţie corespunzător. Aleile au fost pavate cu dale din marmură, iar ringul de dans înconjurat cu şapte jardiniere pentru a oferi un cadru plăcut celor care îşi petrec aici timpul liber˝- explică tovarășul Ioan Bran, directorul Întreprinderii Hoteluri și Restaurante (IHR) în Flacăra Sibiului din 11 iunie 1966.
Celebrul actor sibian Ion Besoiu, într-un editorial semnat în ziarul Rondul (care apărea la Sibiu până în primii ani de după 2000) își amintea de Bolta Rece de demult:
˝ Urc în „Sub Arini“. Caut intimitatea grădinii de vară „Bolta Rece“, cu mesele ei ascunse în separeuri acoperite de boschete. Nimic! Ciment și garduri de prefabricate, ca la Fetești sau Urziceni…˝- Rondul, 28 august 1993.
Copilăria multor sibieni are în Sub Arini două repre: toboganul elefant și derdelușurile improvizate iarna.
În 1979, Sibiul aniversează 100 de ani de la înființarea Societății de Înfrumusețare, ocazie cu care, în Sub Arini sunt inaugurate pavilionul refăcut (proiect al arhitectului Hermann Fabini) și noua fântână arteziană (arhitect Gheorghe Șeptilici, executată la Întreprinderea Balanța) și, în lipsa altor informații, se poate bănui că și celebrul tobogan-elefant a apărut cam tot pe atunci, odată cu ansamblul de mini-statui Albă că Zăpadă și cei șapte pitici.
De altfel, în noiembrie 1979, o notă din ziarul Tribuna Sibiului spune că , ¨dat fiind marele interes pecare-l stîrneşte „elefantul-minune” în rîndul copiilor noştri, credem că nu-i lipsit de importanţă ca edilii să urgenteze ridicarea şi altor asemenea „minuni”, din cele propuse prin iniţiativa dascălului şi sculptorului Kurtfritz Handel!˝.
Există, deci probabilitatea ca sculptorul Kurtfritz Handel (care a locuit la Sibiu până în 1985, dar a decedat în Germania în anul 2016) să fie , cumva, autorul, fie și moral dacă nu altfel, al celebrului elefant și , poate și al Albei ca Zăpadă , dispărută cu tot cu pitici în urmă cu ani buni deja.
Este cert, însă, că artistul Kurtfritz Handel are legătură cu o altă statuie, dispărută între timp și ea din parcul Sub Arini (mai exact furată!): Fluierașul, o statuie inaugurată în 18 august 1973.
În perioada comunistă mulți dintre adulții de astăzi ai Sibiului au făcut muncă patriotică în Parcul Sub Arini. Organizațiile UTC și cele de pionieri își asumaseră, de voie , de nevoie, lucrări în spațiile verzi. În organul de presă la PCR Sibiu se exemplifică: „Liceul agroindustrial şi patru şcoli generale din zonă au în grijă parcul „Sub arini“, liceele industriale nr. 3 şi 4 — zona de agrement din pădurea „Dumbrava….“ – Tribuna Sibiului, 1.05.1979.
Regretatul Mircea Oprișiu, fost director al Întreprinderii Poligrafice din Sibiu și Cetățean de Onoare al Sibiului, a scris deseori despre Parcul Sub Arini. Într-una dintre lucrările sale vorbește nu numai despre numărul mare de arbori, ci și despre despre numărul mare de păsări care populează zona. Citând studii ale cercetătorilor Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu, autorul spune că au fost observate 95 de specii de păsări sedentare şi migratoare, oaspeţi de vară şi oaspeţi de iarnă.
Același Mircea Oprișiu face un inventar al personalităților culturii române care au străbătut parcul și care, poate, s-au inspirat din liniștea și frumusețea lui. Între acestea – Eminescu, Slavici, Coşbuc, Goga, Agârbiceanu, Rebreanu, Blaga, Ion Codru Drăguşanu, Alexandru Odobescu, George Bariţiu, August Treboniu Laurian, Alexandru Papiu llarian, Şt.O. Iosif, B.P. Hașdeu, Nicolae Iorga, Ilarie Chendi, Victor Eftimiu, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Ion Pop Reteganu, Gheorghe Dima, George Enescu, Eduard Albert Bielz, Tiberiu Brediceanu, Ion Lupaş, Onisifor Ghibu, Andrei Oţetea, Radu Stanca…
Parcul Sub Arini poartă, însă, și alte amintiri. Cea mai neagră este moartea tragică a unui copil de doar 12 ani, strivit de un copac putred prăbușit peste el. Băiatul mergea, așa ca muilti alți copii sibieni, la săniuș. S-a întâmplat în februarie 1999, iar copacul fusese marcat pentru tăiere cu doi ani înainte de tragedie…
Sursă fotografie de copertă: wikimapia.org