A ÎNCEPUT FITS! Orgile de la Catedrala Evanghelică în evenimentul oficial de deschidere

Catedrala Evanghelică din Sibiu a găzduit în urmă cu două ore evenimentul oficial de deschidere a celei de-a 30-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

Foto: FITS

„O catedrală plină cu orgi˝a fost numele spectacolului realizat în cadrul Sezonului elvețian, românesc și francofon în regia Britei Falch Leutert, a lui Jürg Leutert și a lui Jean-Christophe Geiser. Patru organiști, între care și Paul Cristian din Brașov, au prezentat un concert-colaj de aproximativ 35 de minute pregătit încă din luna februarie.

Spectacolul creat în catedrala celei mai mari orgi din sud-estul Europei s-a ridicat la înălțimea așteptărilor spectatorilor și invitaților prezenți, cu toții elogiind prestația artistică, dar și inițiativa debutului oficial al FITS în acest spațiu.
Președintele FITS , Constantin Chiriac, a declarat în fata spectatorilor și a oficialitatilor locale și naționale prezente că deși stă de 40 de ani în Sibiu a descoperit recent orgile Catedralei Evanghelică.
„Am descoperit într-o seară de noiembrie, grație unui prieten, orgile Catedralei și atunci, pe loc, am spus <aici organizam deschiderea festivalului>” – a afirmat Constantin Chiriac în fața celor prezenți.
FITS se va desfășura în perioada 23 iunie- 2 iulie, iar programul detaliat este disponibil pe www.sibfest.ro

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.