”Atât de jos a ajuns. Pas cu pas”. Reacții ale sibienilor după afirmațiile președintelui Iohannis.

Poetul , prozatorul , eseistul și traducătorul sibian Radu Vancu, pe pagina sa de facebook: (…) ”Îmi e rușine că președintele acesta e profesor. Nu așa trebuie să arate un profesor, dragi eleve & elevi. Un profesor, fie el chiar și președinte de țară, nu umilește alți profesori, nu-i amenință din poziții de putere, nu vorbește despre „proiectul meu România educată” cu sentimentul că e o proprietate personală a lui, și nu un serviciu public pe care a eșuat în a-l oferi. Un profesor nu numește plagiatori în poziții de putere – de la prim-miniștri la miniștri ai Educației sau ai Internelor. Un profesor nu subfinanțează Educația. Un profesor nu minte, cerând votul pentru un lucru – că să facă apoi cu nerușinare exact opusul. Un profesor nu mimează negocierea, susțînând ordonanțe de urgență refuzate de ceilalți profesori – și pretinzând apoi că le-a oferit exact ceea ce au cerut.

Nu așa arată un profesor, dragi eleve & elevi. Profesorii reali sunt cei din stradă, cei aflați în grevă, cei care știu că demnitatea există. Și sunt dispuși să lupte pentru ea.

Adevărații profesori sunt solidari cu viitorul vostru, așa cum (prin gura unei eleve din Constanța) atât de memorabil le-ați cerut.

Sunt sigur că fiecare dintre voi cunoaște cel puțin un astfel de profesor. Așa că vă rog să nu uitați: la Cotroceni nu locuiește nici un profesor.

Acolo locuiește cineva care, după ce a ratat totul că președinte, a ținut să rateze totul și ca profesor. Și a devenit cel mai îndârjit inamic al unei Românii cu adevărat educate. (…)”

Antrenorul și profesorul Matei Damian distribuie la rândul sau pe pagina de facebook postarea lui Radu Vancu și adaugă:” Foarte bun articol Radu Vancu. Despre fața hâdă a unui PREȘEDINTE și OM EȘUAT – Klaus Iohannis”.

Sportivul și antrenorul Dani Troancă face același lucru: distribuie postarea lui Radu Vancu și comentează: ” De mult mult timp nu am mai auzit pe cineva, persoană fizică, care să-l susțină pe dl. Johannis. Atât de jos a ajuns. Pas cu pas”.

Fără să fi fost vreodată un susținător al lui Klaus Iohannis, sibianul Dan Tomozei, astăzi gazetar în China, scrie referitor la același subiect :” Profesorii sunt amenințați de cel mai puturos și vândut! Dacă vor ceda, merită tot disprețul.”

Un alt sibian, jurnalistul Dan Tapalagă , comentează întreagă situație  prezenatnd cronologia declarațiilor președintelui  și  spunând între altele  pe g4media.ro: ”Este doar un alt exemplu de inadecvare cruntă la realitate. Acest președinte pare de prea multe ori de pe altă planetă, dar în ziua marelui protest al profesorilor a reușit să se comporte că un extraterestru aterizat pe pământ din altă galaxie.”

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.