Românii au scris istorie în aviație, numele pionerilor Traian Vuia și Aurel Vlaicu fiind cunoscute tuturor. Mai puțin cunoscut este, însă, faptul că Sibiul, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, a fost scena unui eveniment de aviație spectaculos în anul 1911. Atunci, în luna septembrie, Aurel Vlaicu pilota aeroplanul ˝Vlaicu II˝ în fața a mii de spectatori plătitori (şi neplătitori) de bilete. De altfel, o cruce de piatra de pe strada Oştirii aminteşte, inexact referitor la an, că „de aici a zburat la 1910 Marele Aviator Aurel Vlaicu”.
Zona Oştirii, parte astăzi din cartierul Hipodrom şi cunoscută în 1911 drept Exerzierplatz, era un câmp de instrucție, pe atunci la marginea oraşului. În ˝Foaia Poporului˝ (nr.39/1911) românii au fost îndemnați de către Asociațiunea ASTRA (care luase sub propria-i ˝ocrotire˝ întreaga organizare) să cumpere bilete la evenimentul lui Vlaicu: ˝Prevăzându-se aglomerare mare de public, doritorii sunt rugați a-şi procura biletele în cel mai scurt timp˝. Prețul biletelor era între o coroana şi zece, în funcție de categoria de loc, însă , aşa după cum avea să se demonstreze, mulți privitori au stat în afara zonei, gratuit, ceea ce a dat ocazia presei romaneşti să critice poliția şi pompierii care au lăsat liberă o parte a câmpului: ˝Că pe Vlaicu l-a costat mii de coroane aranjarea sborului, puțin le-a păsat… Doar n-a fost de-al lor….”
Aeroplanul Vlaicu II a fost şi expus sibienilor în centrul orașului, la Casa Societatii (Gesellschaftshaus) aflată pe locul unde se află astăzi Cercul Militar. Clădirea dispunea de o sală mare de evenimente, iar accesul la aeroplan costa o coroană (reducere aveau studenții, militarii şi … țăranii: 50 de bani).
Aurel Vlaicu ajunge pe malurile Cibinului de la Blaj acolo unde zborul cu același aeroplan căpătase sensuri simbolice speciale menite a demonstra că se înalță valori şi din rândul românilor. Aceste sensuri au urmarit , de altfel, şi evenimentul de la Sibiu, devenit ˝ o manifestație românească foarte neplacută pentru saşi ˝ (Luceafarul, citat de Silviu Borş si Dan Nanu în cartea Sibiu 830) sau ˝izbânda a ştiinții care face cinste neamului românesc˝(Foaia Poporului). ˝Un fiu din sânul națiunei române dă dovadă de atâta înțelepciune și deșteptăciune a minții˝… scria Foaia Poporului.
Ziua zborului, (4/17 septembrie) se dovedeşte nefavorabilă, iar acesta se amână (11/24 septembrie). La data reprogramarii sunt zeci de mii de oameni prezenți pe câmp, veniți din toate părțile, inclusiv din România, deci de dincolo de munți. Sibiul avea atunci o populație de până la 40.000 de locuitori (români aproximativ 10.000, iar saşi şi maghiari circa 70% din totalul populației) . Ziarul „Foaia Poporului” descrie momentul: „Vlaicu era în aeroplan, helicele începuseră să vâjâie, motorul era în plină fierbere și putere când deodată dispare de dinaintea ochilor. Câțiva metri aleargă pe pământ ca apoi până când ai bate din palme, să plutească sus în văzduh…
Puterea vântului era însă mare. Aeroplanul se clatină încoace și încolo. Partea cea mai mare din public privea cu groază… Dl Vlaicu care se ridicase la o înălțime de peste 100 de metri, văzând puterea vântului, se hotorăște să se întoarcă înapoi dar e împiedicat de vânt (El zbuat înaintea vântului). Atunci înaintează mai departe, pentru a se lăsa în jos la o depărtare de aproape 3 kilometri de unde pornise…”
Luceafarul, „publicație pentru cultura națională și unitatea politică a românilor din Transilvania˝ din colectivul căreia făcea parte și Octavian Goga, prieten bun al lui Aurel Vlaicu, descrie la rându-i: …. ˝Vlaicu după orele 5, văzând că vântul nu mai conteneşte, a luat o hotărâre cu adevărat eroică. S-a hotărât să sboare pe vânt de 15-20 de metri, ceea ce n-a făcut până acum nici un aviator. Maximul vântului pe care l-au învins până acum aviatorii e 12 metri pe secundă. Când s-au pornit elicele aeroplanului, publicul înghețase de spaimă. Iar când l-au văzut pe Vlaicu la o înălțime de 120 de metri legănat de vânt în toate părţile pe cei mai mulți i-au năpădit lacrimile iar cei mai slabi de înger au plecat imediat spre casă, nemai așteptând sfârșitul sborului, care nu putea fi decât o catastrofă. Într-o clipă un val de vânt coborî aeroplanul ca pe o jucărie la 50 de metri, iar în clipa următoare îl înalță iar, cumpănindu-l în dreapta şi în stânga. În aceste momente ne-a înfiorat pe toţi umbrele unei nenorociri sigure. Îndrăznețul aviator manevra însă din răsputeri cârma, şi-a concentrat toată puterea ca să învingă furia zeului Eol. Şi a învins-o, rezistând vântului năbădăios şi coborându-se lin și teafăr la o distanță de 3 km de la punctul de plecare. Un automobil, între aclamațiile înspăimântate ale publicului, l-a întors la hangar, iar nişte flăcăi români au adus pe urmă aeroplanul nealterat. Parcă şi el era mândru de îndrăzneala stăpânului său, pe fața căreia curgea oboseala în șiroaie, ca după o luptă eroică. Acest sbor a înălțat pe Vlaicu între cei mai cutezători aviatori şi ne-a încredințat că aparatul construit de dânsul e unul dintre cele mai desăvârșite și mai rezistente…˝
Aurel Vlaicu s-a născut în satul Binținți (actualmente Aurel Vlaicu), lângă Orăștie, în Austro-Ungaria. Primele sale studii le-a efectuat la Orăștie, urmând sa promoveze examenul de bacalaureat la Sibiu, în 1902. A urmat apoi studiile la Budapesta și Munchen, ajungând să lucreze o perioadă scurtă la Uzinele Opel din Rüsselsheim. În 1908 se întoarce în Ardeal, în locurile natale, unde testează planoare în zona Orăștie. La îndemnul prietenului său Octavian Goga se muta la București unde construieste pentru armată avionul Vlaicu I. În 1911 construiește cel de-al doilea avion, numit „Vlaicu II”.
Zborul de la Sibiu al lui Aurel Vlaicu reprezintă și un record mondial: primul om care a zburat pe vânt mai puternic de 12 metri pe secundă (viteza vântului la momentul zborului de la Sibiu fiind de 15 m/s).
*Ilustrația acestui articol constă în reproduceri foto dupa documente ale Bibliotecii ASTRA