Când iepurașul vine în fiecare zi. Robert Klein și cele 105 perechi de urechi din jurul său

Expoziția organizată în week-end de Asociația Județeană a Crescătorilor de Păsări și Animale Mici din Sibiu și de Clubul Crescătorilor de Berbec German a fost un motiv de zâmbet continuu pentru sutele de vizitatori. Copii, bunici și părinți, pasionați sau doar curioși, au admirat zecile de exemplare de iepuri de rasă din Alba, Brașov, Bistrița, Iași, Suceava și, desigur, din Sibiu.
Au fost minute întregi în care cei mai mici dintre vizitatori au chicotit văzându-i pe urechiații pregătiți ca la carte de proprietari. Fiindcă, dincolo de amuzamentul copiilor, țopăitorii sunt evaluați cu ochi critic de specialiști. Aceștia din urmă se pricep, caută și notează perfecțiunea iepurilor, de la mărime, la poziția cozii, lungimea urechilor, forma corpului și linia etc.
Ca la orice expoziție de specialitate, nici la iepuri nu este altfel. Pasionații se îngrijesc ca exemplarele să se prezinte perfect și să obțină un punctaj cât mai bun. Este motivul lor de mândrie, unul care se obține cu pasiune, dar și cu trudă.
Robert Klein este un nume foarte cunoscut în domeniu, iar la Sibiu este vicepreședinte al Asociației Crescătorilor de Păsări și Animale Mici. Un iubitor de animale desăvârșit, implicat în proiecte care nu se limitează la iepuri și un cunoscător al raselor de urechiati.
Crește iepuri de mic, deținerea celor de rasă apărând pe parcurs. „Totul a început în 2015, la început cu berbecii colorați (rasă de iepuri- n.n.), apoi am avut și uriași germani gri… În timp am făcut achiziții, am adus material genetic de afară și văzând că ceea ce vreau eu se materializează în țară am început să investesc și mai mult” – povestește, cu un atașament deloc ascuns, Robert. De altfel, dragostea pentru animale este și argumentul esențial care stă la baza investițiilor despre care vorbește. Fiindcă nu există profit financiar, ci doar un câștig enorm emoțional.
Robert are acasă, în Sibiu, 105 iepuri. Toți de rasă: 15 iepuri uriași germani, 70 iepuri berbec și 20 iepuri berbec mic. Sunt exemplare de o frumusețe aparte, iar mărimea lor îi face fericiți pe cei care au ocazia să-i ia în brațe sau să-i mângâie. Au , în general, dublul greutății unor iepuri obișnuiți (11 kilograme față de aproximativ 5 kg).
Ca fapt divers, prețul pentru un iepure uriaș german pleacă în România de la suma de 100 de euro.
Robert, ca orice pasionat, a căutat apropierea celor ca el, așa a decis înființarea clubului dedicat iepurilor berbec. Era deja membru în Asociația Crescătorilor de Animale Mici la Sibiu, devenise chiar vicepreședinte.
„În 2018, după o vizită la un club din Slovacia și câteva din Germania, am decis că vreau să înființez un club specializat pentru rasa de berbec german. În 2019 am făcut actele. Am trimis invitații prin țară și totul s-a materializat. În paralel am ajuns și vicepreședintele a Asociației Județene a Crescătorilor de Păsări și Animale Mici Sibiu unde activez din 2017” spune Robert. Din funcția de vicepreședinte, a reușit să aducă 17 membri activi noi în club. O sarcină destul de grea având în vedere începuturile timide și lipsa de suport a autorităților. Cea din urmă, dovedită deseori.
„Noi nu producem bani din această activitate, ne bucurăm doar că putem să expunem animalele, însă nu prea găsim spații. În alte orașe primăriile îi ajută pe crescători, noi ne autogospodărim. La Sibiu crescătorii nu sunt foarte băgați în seamă de primărie… În plus, totul este scump și de aceea mulți, din păcate, se lasă de această activitate ” explică Robert.
Pasionații ca el nu fac , deci, bani din iepuri, dar își dau toată silința ca exemplarele să crească în cele mai bune condiții și, de ce nu, să ia și premii. Este o senzație la care speră toți crescătorii- aceea de a avea atenția pentru animale răsplătită cu un mic trofeu. În cazul lui Robert Klein, o nouă ocazie de a prezența publicului exemplarele sale va fi în decembrie, la Expoziția Națională din București.

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.