Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși – o poveste modernă despre implicare

La sute bune de ani distanță poveștile cavalerilor pe cai albi, înarmați cu săbii pentru a salva sate si cetăți, au fost înlocuite cu cele ale cavalerilor înarmați cu răbdare și pasiune pentru a salva comunitățile. La Ruși, la puțin peste 20 de kilometri  de Sibiu, Cavalerii Turnului Înclinat continuă o istorie începută tot ca în basme: cu un bărbat curajos care vrea să schimbe lucrurile.

Cosmin Simption are astăzi   48 de ani. Este  din Sibiu și a absolvit Facultatea de Istorie după care s-a mutat în satul Ruși unde a  devenit profesor de istorie și geografie.„După ce am terminat facultatea am dorit să mă mut la țară. De la bun început mi-a plăcut ceea ce fac și niciodată nu mi-am dorit altceva. De altfel, nu văd ce m-ar putea face mai fericit decât să împărtășesc elevilor si comunității ceea ce am învățat și știu …În primii ani dupa ce  am intrat în învățământ, în 1998,  nu exista preocupare pentru voluntariat , pentru activități extrașcolare și am realizat că  vreau  schimb asta și să mă implic”  povestește profesorul. A pus, artunci ,  bazele unor proiecte de orientare în carieră pentru elevi. Unul dintre acestea s-a numit „Ziua ștafetei”, în care elevii se duceau la orice loc de muncă doreau pentru o zi, iar acolo descopereau tainele respectivei meserii. Copiii  din Ruși au fost, astfel, pentru o zi,  mecanici auto, ospătari, sau chiar jurnaliști.

Cel mai important proiect al său, la care i-a fost alături și colegul, profesor de limba și literatura română și limba engleză, Bogdan Mira  (anul acesta laureat la premiile Teach for Romania),  a fost creearea unui club de tineret sub egida fundației Noi  Orizonturi din Cluj-Napoca. Clubul a funcționat sub denumirea  Green Impact, dar pentru a da o  însemnătate locală categorică a  fost botezat „ Clubul Green Impact-Cavelerii Turnului Înclinat din Ruși”. În felul acesta au aparut  tinerii cavaleri de la Ruși,  o comunitate care a adunat toți copii din sat. Firesc, primul proiect al clubului a fost pregătirea  a două indicatoare și a unui panou care să marcheze Turnul Înclinat din Ruși, al doilea turn înclinat din Europa după cel din Pisa și simbol al satului. În toamna lui 2018 după lupte birocratice specifice României moderne au reușit sa le amplaseze…

În 2019, Cosmin Simption a participat la Maratonul Sibiului pentru a strânge fonduri în vederea construirii a două popasuri turistice care să pună în valoare satul și Turnul Înclinat. Unul chiar lângă acesta, iar celalalt amenajat ca o belvedere pe dealul Veseudului. Pentru aceste proiecte au fost invitati  si premiati cavalerii din Rusi la Gala Tineretului din România . La fel de importanta ca recunoașterea în sine a fost expunerea în fața sponsorilor care erau dispuși să îi finanțeze. Clubul „Green Impact-Cavelerii Turnului Înclinat din Ruși” devine, astfel,  „Asociația Cavalerilor Turnului Înclinat de la Ruși”, o  inițiativă căreia i  s-au  alăturat  mulți dintre locuitorii satului, dar și foşti elevi ai celor doi profesori. Între ei,  Mihai Panțiru- un  IT-ist care s-a implicat în promovarea online a tot ceea ce înseamna activitatea organizației..

Cavalerii Turnului Înclinat din Ruşi au un set de valori pe care le transmit celor mai mici, iar primele sunt respectul și munca în echipă. Copiii devin cavaleri numai dupa ce au terminat ciclul primar, până atunci ei fiind scutieri, un statut care , de asemenea, îi obligă la un comportment anume și la implicare.

În asociație sunt împărțiți în bresle precum cea a meșteșugarilor în care micii cavaleri confecționează diverse obiecte din lemn , piele sau sfoară pe care le valorifică  în târguri precum cele organizate în curtea școlii la început de an, la Muzeul ASTRA sau în centrul Sibiului. Astfel,  copii învață să fie mici antreprenori sau chiar specialiști în marketing, prezentând produsele celor interesați. O altă breaslă  a cavalerilor este cea a grădinărilor . Cavalerii au amenajat în curtea școlii din Ruși un solar în care cultivă roșii, spanac, ceapă și alte legume care sunt vândute unui restaurant din Sibiu care  furnizează mâncare copiilor.

Cavalerii Turnului Înclinat sunt cei căroră Slimnicul (comuna de care aparține satul Ruși) datorează titlul de SAT EUROPEAN AL TINERETULUI primit in in 2021. Proiectele cavalerilor prezentate Asociației European Youth Village  au făcut posibil acest statut care a adus renume și realizări. Consiliul Județean Sibiu, spre exemplu, a finanțat realizarea în curtea școlii din Ruşi , într-o clădire existentă, dar renovate şi pusă in valoare. Acest spațiu, un demers aproape singular în România, îi strânge laolaltă pe cei mici într-un cerc de lectura, la vizionări de filme, ateliere de chitară sau jocuri de societate.

Și „Cavareliada” este un proiect al tinerilor din Ruși, o școală de vară la  care participă și copii  din alte localități si în cadrul căruia,  anul acesta, se vor desfășura ateliere de terapie prin muzică la tobe, ateliere de chitară, artă plastică, vânători de comori și olărit.

Cosmin Simption speră că tinerii să preia ștafeta de la el. Povestește cu mândrie cum unul dintre foștii săi elevi a realizat anul trecut un proiect de mobilare a Centrului. Datorită lui cei mici au acum tot ce le trebuie , de la mobilier si până la cărți, laptop și jocuri.

Spre deosebire de basme, povestea cavalerilor de la Ruși au are final. Continuă, nu pentru cucerirea cetăților , ci a inimilor acelora care văd frumusețea satului Ruși, a Turnului Înclinat și a comunei Slimnic.

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.