Construcția unui brand: Feeric Fashion Week Sibiu. Mitichi Preda: ˝Am trecut peste anii grei cu împrumuturi˝

Pornit din ambiția unui sibian de a promova creativitatea, Feeric Fashion Week, Săptămâna Modei de la Sibiu, nu a avut întotdeauna zilele senine de acum. Au fost momente grele peste care fondatorul sau, Mitichi Preda, a fost nevoit să treacă. Anii sunt, însă, cea mai bună dovadă a unui demers inteligent. Astăzi, la puțină vreme de la încheierea celei de-a 15-a ediții, inițiatorul vorbește într-un interviu pentru sibienii.com despre începuturi, despre prezent și viitor, despre cum reușește să surprindă mereu, să crească și să fie relevant internațional, despre poluare și sustenabilitate. Mitichi explică, de asemenea,  tranziția de la conceptul de show la cel de eveniment fashion – o strategie deloc întâmplătoare în evoluția Feeric.

Săptămâna Modei de la Sibiu a fost (și) în 2023 un super-eveniment, cu zeci de universități de profil prezente, designeri și brand-uri din 20 de țări și cu niște catwalk-uri absolut spectaculoase.

Reporter: Ce înseamnă de fapt Feeric Fashion Week și cum a evoluat în cei 15 ani de activitate ?

Mitichi: Totul a început ca un proiect ambițios pentru că în urmă cu 15 ani Sibiul arăta cu totul diferit, deși era deja Capitală Culturală Europeană. Din punct de vedere al industriei modei era foarte slab dezvoltat, chiar spre deloc în acel moment. Companiile sibiene prestau servicii pentru companii internaționale, însă designerii locali sau mișcarea de fashion din Sibiu era inexistentă. Ne-am dorit să facem aici un proiect în care conceptul de show să primeze conceptului de fashion și am dezvoltat această parte valorificând o serie de spații inedite și am atras, treptat, atenția internațională. Încă de la a 5-a ediție am invitat primii participanți internaționali – câțiva jurnaliști și designeri, iar lucrurile au căpătat  alte dimensiuni destul de repede.

-Cum ați reușit, de fapt, să faceți festivalul atât de relevant în afara țării?

-Am atras atenția prin locațiile în care făceam prezentările de modă. Acestea erau ceva ieșit din comun pentru toată lumea. Era, ce-i drept, și este destul de delicat să organizezi show-uri în astfel de locuri… Ca urmare, interesul era uriaș pentru cei care veneau, de la jurnaliști, oameni din industrie și până la profesioniști, designeri, alți participanți. Ei vedeau evenimentul ca pe o experiență.

Am recurs la acest tranzit din zona de show în zona de fashion, pentru a echilibra lucrurile, însă am păstrat atmosfera primelor ediții… La ediția a 10-a, deja eram confimați ca un centru al modei în toată partea Europei de Est. Feeric-ul la acel moment devenise, de fapt, cel mai important proiect de fashion din Europa de Est.

-Cum a influențat publicul internațional Feeric Fashion Week ?

-Cei care acceptau invitația și participau la eveniment au început să vorbească despre noi, să scrie articole despre experiența avută, așa că interesul a fost tot mai mare. Noi, la rândul nostru, am început să fim invitați în afară, la evenimente majore cum ar fi Milan Fashion Week și Paris Fashion Week. Acelea sunt hub-uri extrem de importante pe plan internațional și de acolo am adus tot mai mult public spre Feeric.

-Ajută orașul la organizarea unor astfel de evenimente ?

-Sibiul ajută foarte mult, nu doar prin modul în care arată, dar și prin finațarea proiectelor culturale. Aportul Primăriei a fost unul mare, dar și susținerea din partea comunității a fost un element definitoriu în organizarea anuală a festivalului. În accelași timp, cred că și Sibiul, fiind Capitală Culturală Europeană, a contat  mult la evoluția festivalului. Cu siguranță se pot organiza astfel de evenimente și în alte orașe, dar nu sub această formă. Sibiul are ceva aparte, iar comunitatea este deschisă și dornică să vadă spectacole de fashion.

-Cum a trecut Feeric Fashion Week peste pandemie ?

-A fost un moment greu și nu doar din punct de vedere al organizării evenimentului, ci și din punct de vedere al publicului și al conținutului. Pentru un festival de modă ai nevoie de designeri care să poată fi văzuți. În 2020 am fost nevoiți să anulăm festivalul  pentru că nu am reușit să obținem fonduri de niciunde, în afară de cele de la Primărie, iar oamenii nu puteau să vină în număr mare la spectacol. Pe lângă problemele finaciare, participarea ar fi trebuit să se rezume doar la designerii din România. În 2021 am reușit să ținem activă comunitatea internațională, astfel că am organizat o ediție a Feericului raportată la restricțiile din acea vreme. Am avut participanți doar din șapte țări care au trimis colete cu hainele aici și nu au venit personal. Din 2022 ne-am revenit și acum Feeric a depășit succesul pe care îl avea înaintea pandemiei.

-Care a fost  principala temă abordată în acest an la Feeric Fashion Week ?

-Sustenabilitatea este cumva în ADN-ul Feeric. Deși am început aceste demersuri acum șapte-opt ani, anul acesta ne-am axat mult  mai mult pe sustenabilitate. Industria de fashion este una dintre cele mai poluante industrii din lume, atât prin prisma producerii hainelor, cât și prin ce se întâmplă cu ele după utilizare. Materialele sunt tot mai mult procesate chimic și chiar dacă vorbim de materiale naturale, tot sunt necesare culturi imense de plante care duc la fir textil, culturi care trebuie îngrijite și necesită resurse imense. De anul acesta am semnat și un parteneriat cu Humane Society International pentru a interzice în cadrul proiectului prezența colecților care includ blănuri. Dacă noi transmitem un mesaj designerilor că nu vor fi primiți în proiect dacă au confecții din blănuri, uzul de blănuri se va reduce si   multe ferme ilegale care cresc animale pentru blana lor ar înceta să mai existe.

-În ce constă proiectul FeericHub ?

-Următoarea generație de designeri are nevoie și de informații despre cum să se raporteze la piață. Tinerii trebuie să înțeleagă că oamenii nu își permit să cumpere haine care se produc în volume mici. Chiar dacă au în compoziție doar materiale naturale,  cei care își permit nu vor apela la designeri din noua generație fiindca vor să își cumpere mai mult un statut decât o haină, fiindcă, de fapt, vor să fie asociați cu un brand.

În facultăți se face educație strict pe latura de creativitate, iar extrem de mult talent poate fi irosit dacă nu se înțeleg cerințele pieței. Toate aceste cunoștiințe, pe care noi le-am obținut în 15 ani de activitate, vrem să le transferăm către cei tineri  în cadrul Feeric Fashion Week. Alături de Istituto Europeo di Design din Milano am oferit burse de studiu pentru tinerii studenți în lumea modei. Anul acesta am reușit să aducem studenți din 24 de țări din cele 52 înscrise în program, iar în următorii trei ani sperăm să reușit să aducem participanți din toate țările înscrise. Sper ca Sibiul să devină un centru pentru moda internațională.

-Au existat și momente grele în organizarea Feeric Fashion Week ?

-În 2008 am avut prima ediție și a fost un an extrem de bun pentru mine. Criza financiară a afectat România abia în 2009. Noi făcusem festivalul în mai, când lucrurile arătau încă bine, dar în 2010 au apărut problemele. Am trecut peste anii grei cu împrumuturi, cu ajutor din partea comunității , dar și cu încredere. Nu aveam resurse proprii așa că mă bazam pe resursele oamenilor de care eram înconjurat, oameni care m-au ajutat doar pentru că și ei credeau că proiectul merită și ca trebuie să meargă mai departe.

-Cum alegeți locațiile pentru prezentările de modă ?

-Deși sunt sibian mereu explorez orașul și caut locuri în care cred eu că aș putea organiza o prezentare de modă. Fabrica Boromir, spre exemplu, a fost și este una din principalele locații ale Feeric Fashion Week. De peste zece ani am avut cel puțin o prezentare de modă în cadrul fabricii, toate în spații diferite și încă avem rezerve de idei și spații pe care le putem folosi în edițiile viitoare tot în cadrul fabricii.

 

-Ce părere aveți de celelalte evenimente de profil care au aparut  în Sibiu ?

-Nu pot decât să mă bucur. Este extrem de important să existe dinamică în comunitate. După cum spuneam, acum 15 ani nu există nimic de acest gen în Sibiu, iar faptul că am reușit să influențăm și organizarea de alte evenimente este, în mod evident, benefic pentru oraș.

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.