Până să existe FITS și Capitala Culturală Europeană, Sibiul a fost cunoscut în lume, înante de 1989, printr-un eveniment cultural de amploare, unic în România comunistă: FESTIVALUL DE JAZZ. Devenit de-a lungul existenței sale un adevărat fenomen, Jazz-ul de la Sibiu a adus în fața publicului titanii genului și a provocat ingeniozitatea iubitorilor acestui gen de muzică din administrația publică a vremii și din media. Aceștia din urmă, deseori anonimi publicului larg, au găsit modalități pentru ca Festivalul de Jazz să se organizeze și să ajungă, cumva, la fani.
Festivalul de Jazz de la Sibiu era mare, însă un mare… diferit. Probabil astăzi, când posibilitățile tehnice sunt cu totul altele și când libertatea de mișcare (ca și cea de manifestare!) este absolută, când valorile financiare ale unor festivaluri sunt de zeci de milioane de euro, iar participanții totalizează sute de mii, este greu de explicat cât de mult însemna, pe atunci, evenimentul de la Sibiu.
Și totuși, și atunci ca și acum la marile festivaluri spectatorii se înghesuiau în spații. În cazul Festivalului de Jazz, întotdeauna la sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor (CCS-inaugurată în 1973), în foaierul acesteia pentru jamm-sesion-uri, uneori la Sala Studio a CCS, în sala Casei de Cultură a Tineretului (actuala Sală a Oglinzilor a FDGR) și , de asemenea uneori, în sala Teatrului Național Radu Stanca de astăzi.
Tot ca și acum, hotelurile orașului erau rezervate în totalitate și sute de mii de oameni, milioane chiar, urmăreau la radio sau televiziune manifestările spiritelor libere ale jazz-ului de la Sibiu, uimiți, probabil, că așa ceva, totuși, se întâmplă.
Prima ediție a festivalului de la Sibiu a avut loc în 1974, la trei ani după cel de la Ploiești care a reușit trei ediții (1969, 1970 și 1971). Interesant, poate, contextul politic: după 1965 România respira un alt aer. Moartea lui Gheorghiu Dej, momentul 1968 și îndepărtarea de propaganda sovietică, o oarecare libertate de exprimare – toate păreau să ducă spre mai bine. Visul se prăbușește brusc în 1971 odată cu celebrele Teze din iulie, revoluția culturală a lui Nicolae Ceaușescu, inspirată din partea roșie a Asiei. Românii simt toate aceste transformări și din aceste motive Festivalul de Jazz de la Sibiu pare ceva neverosimil.
O explicație dă, într-un documentar al TVR din 2012, Florian Lungu, una dintre cele mai respectate figuri ale televiziunii și radioului public din România (de atunci și de azi!), compozitor, muzicolog şi profesor. El pune aparenta indiferență a comuniștilor (se va vedea că , totuși, Securitatea nu dormea!) pe seama faptului că jazz-ul rareori conține versuri și, deci, nu putea pune probleme de mesaj . În plus, spunea el, cum jazz-ul nu se cântă niciodată de două ori la fel, pre-vizionarile erau imposibile (sau, mai bine spus inutile) pentru autorități.
Festivalul de Jazz de la Sibiu, preia în dreptul propriei numărători anii de la Ploiești și începe, deci, cu ediția cu numărul IV. Inițiator este Nicolae (Nae) Ionescu, profesorul de muzică sibian plecat la cele veșnice în anul 1991. Plecați sunt până astăzi mulți dintre cei care au făcut posibil startul și, apoi, parcursul acestui miracol. Între ei, dispărut discret dintre noi acum șase ani, sibianul Emil Stratulat. Cunoscut celor mai mulți drept director al Casei de Cultură a Sindicatelor timp de ani buni, Emil Stratulat era în 1974 director al Casei de Cultură a Tineretului, instituție în cadrul căreia funcționa clubul de jazz al lui Nae Ionescu.
Pe scenă primei ediții (16-17 martei 1974), pe lângă Nae Ionescu, Emil Stratulat și profesorul Alexandru Comănescu (inițiator al Festivalului de la Ploiești) a urcat și Mihai Berindei, veteranul jazz-ului românesc de atunci, decedat la un an după fondatorul festivalului de la Sibiu, în Germania în care avea să plece la puțină vreme după această întâlnire cu publicul sibian.
Nae Ionescu înființează, așadar, Clubul de Jazz al Casei de Cultură a Tineretului în 1970 , organizație care devine , așa cum singur declara, coloana vertebratală a tuturor evenimentelor ulterioare. Profesorul Ionescu era un pasionat ale genului, un căutător fără odihnă de talente care populariza genul în școli, cu un pick-up și câteva discuri americane sub braț. Dispărut mult prea devreme, Nae Ionescu a reușit să inspire tineri, să energizeze viața artistică locală și să influențeze mișcarea jazz-istica a României. A fost un artist cu vertitabile calități organizatorice. A înființat grupuri și a scris despre jazz mii de pagini, a adus în Sibiu nume care, altfel, la vremea aceea, se făceau văzute sau auzite doar la televizor. A creat premiere culturale unice precum Dicționarul de Jazz al lui Mihai Berindei (1977), a realizat primul disc de jazz sibian, a ridicat, practic, o Mecca a jazz-ului chiar pe malurile Cibinului. A condus Vocal Jazz Quartet, grup căruia i se alăturau uneori alți doi instrumentiști mari ai Sibiului, Radu Ghizasan și Andrei Colompar.
Nae Ionescu a reprezentat, prin fenomenalul Festival de Jazz de la Sibiu, câte o bornă în carierele multor artiști ai României. S-a stins, cum spuneam, în 1991, iar soarta a făcut ca dispariției sale să-i urmeze cea a soției, Claudia, în 2009 și, printr-un gest care a stârnit uimire și a lăsat în urmă o mare tristețe, cea a fiului sau, Alexandru, în vârstă de nici 30 de ani.
Maestrul Lucian Fabro, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți percutionisti sibieni (cunoscut pentru evoluții alături de Riff sau Electric Band, pentru participarea în dixie-band-uri sau pentru alăturări optzeciste cu nume mari ale momentului din jazz) își aduce aminte de Nae Ionescu: „Eram la școală în Rășinari, aveam oră cu Nae Ionescu. Și vine un ofițer de la Școala Militară de Muzică și cere să îi fie recomandați copiii cei mai talentați. Practic, ca urmare a acelei recomandări am ajuns la București , la Școala Militară de Muzică (actualul Centru de Instruire pentru Muzici Militare -n.n.) ˝…
Festivalul de Jazz de la Sibiu are pe întreg parcursul său aliați cunoscuți sau mai puțin. Probabil cel mai mare, atât la propriu cât și la figurat- artistul fotograf sibian Fred Nuss. Plecat la cele veșnice anul trecut, Fred Nuss era un artist între artiști și exprima jazz nu doar prin fotografie. Există pe Youtube emisiuni locale la care maestrul a participat și în toate, mai devreme sau mai târziu, vorbește despre jazz.
Fred Nuss surprindea jazz-ul în imagini (alb-negru la vremea aceea) care transmiteau în detaliu pasiunea artiștilor, o demonstrație atât al propriului talent , cât și al celor din fața sa. Cotidianul „Tribuna˝ este, fără îndoială și astăzi deținătorul a mii de imagini expresive din Festivalul de Jazz care poartă semnătură lui Fred Nuss. Evenimentului de la Sibiu Fred Nuss îi aloca energii și spații ample, i-a dedicat expoziții întregi și i-a rezervat amintiri unice.
Și Dumitru Moroșanu, șeful de atunci al Redacției Muzicale a Televiziunii Române este un nume care a însoțit Festivalul și a contribuit la renumele sau. El -și alții ca el- găseau soluții prin care să contribuie financiar la organizare, iar lor li se adăugau cei care știau ce locuri să găsească în întreaga emisie a televiziunii publice pentru ca jazz-ul să fie difuzat (este cazul , spre exemplu, al emisiunilor în limba maghiară, mai puțin vizate de ochii vigilenți ai autorităților comuniste). Toate acestea, însă, nu însemnau că din relatări lipseau tușele obligatorii. Bunăoară, chiar prima ediție este asociată în presa locală cu momente politice: <Viața culturală a municipiului de pe malurile Cibinului înregistrează astăzi un eveniment memorial: pentru prima oară în cetatea unde zidurile medievale se împreună cu linia pură a arhitectonicii moderne, un festival de jazz aduce din întreaga ţară pe toţi iubitorii acestei muzici. Sibiul preia astăzi ştafeta de la Ploieşti cu dorinţa sinceră de a fi la înălţimea unei tradiţii lăudabile…..În anul sărbătoririi a 30 de ani de la eliberare, în anul Congresului ai XI-lea al P.C.R., Festivalul de Jazz Sibiu ’74 este un omagiu adus acestor evenimente memorabile în viaţa poporului nostru…”
Festivalul de Jazz de la Sibiu aduce pe scenele sale toate numele mari ale genului din România , dar și ale unor genuri care nu aveau la momentul acela un eveniment al lor, așa cum este rock-ul. Fără excepție, formațiile cunoscute, dar și cele mai puțin cunoscute, vin la Sibiu, iar din 1977 festivalul devine internațional. Ajunge la patru zile și întră pe agenda Federației Internaționale de Jazz.
Prima participare de peste granițe vine din Cehoslovacia, însă până la final festivalul reușește, pe lângă jazzmani din țările comuniste, să atragă și muzicieni din Statele Unite, Germania de Vest, Suedia, Franța sau Marea Britanie. Firește, în aceste condiții, atenția Securității se ascute. Structurile județene raportează tot ce văd și tot ce se întâmplă, de la „poziții și comportamente (…) contrastând principiilor noastre, unele chiar de inspirație <hipi>˝ și până la acțiunile Miliției în urma cărora s-au constatat persoane cazate clandestin.
Expertul Cristina Anisescu, doctor în psihologie, a documentat ca şef al Serviciului Programe Educaţionale – Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii şi coordonator al Centrului de Istorie Orală din Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prezența Festivalului de Jazz în activitatea Securității, iar o parte dintre note au fost publicate pe postmodernism.ro.
Festivalul de Jazz de la Sibiu ajunge, în timp, să își diversifice programul . Include colocvii, expoziții și alte activități și inspiră o copie a sa la Costinești. Unul ditre directorii BTT-ului (Biroul de Turism pentru Tineret), Cornel Gogoașă, rememorează într-un dialog cu omul de radio Andrei Partoș (cunoscut drept „Vocea Costineștiului˝ pentru activitatea sa de DJ în stațiune) : ˝Țin minte că în 1980, pentru prima ediție a Festivalului de Jazz, am colaborat cu Florian Lungu, de la Radioteleviziunea Română, și cu Nae Ionescu, un profesor de muzică, un om extraordinar, care era principalul organizator al festivalului de la Sibiu. Împreună ne-am propus să facem acest festival, dar nu am fost prea inspirați˝.
Lipsa de inspirație despre care vorbește Cornel Gogoașă se referea la perioada din vară în care, inițial, fusese organizat festivalul , una în care Costinestiul era vizitat de un public mai puțin potrivit genului muzical.
Ștefan Orth a fost responsabil cu afișele Festivalului de Jazz încă din 1979 și povestește în revista „Capital Cultural” cum, în 1988, afișele au reprezentat o problemă majoră:
„ În afişul din anul ‘88 am făcut Turnu Sfatului, pe turn am pus claviatura de la un pian, era jazz scris foarte mare şi 88 , de la anul 1988. S-a tipărit afişul, s-a pus pe garduri, pe clădiri, peste tot. Dimineaţa m-au chemat la tipografie că e mare scandal. Nicu Ceauşescu (devenit prim-secretar al județului Sibiu – n.n.) a zis că aşa ceva nu se poate, că trebuie adunate toate afişele. Erau multe probleme: turnul poate să fie turnul unei biserici, cei doi z de la jazz, dacă se apropiau, semănau cu zvastică, 88 era scris de mână şi seamăna cu SS… Eu atunci am scos pălăria în fața lui Nicu, pentru că eu nu am avut atâta fantezie. M-am dus la tipografie, am făcut schimbări, am scris anul complet 1988, la z nu am putut face nimic, dar la turn am scos acoperişul, ce se putea face în câteva ore pentru a schimba rapid. Pe vremea aceea afişele erau de un metru, nu fițuicele de acum. Era interzis să folosim fotografii în afişe, am folosit totuşi câteva, dar a trebuit să umbresc fața. În vremea aceea un singur portret avea voie să apară”- își amintea St. Orth în „Capital Cultural˝.
Festivalul de Jazz de la Sibiu s-a intersectat cu marile nume muzicale ale Sibiului, imposibil de reprodus toate aici, cu persoane din administrația publică, din presă și din multe alte domenii. A devenit un fenomen fiindcă, în general, toți aceștia s-au pus în slujba publicului și mai puțin a Partidului Comunist Român.
Johnny Răducanu, Anca Parghel, Harry Tavitian, Aura Urziceanu, Richard Oschanitzky, Mihai Berindei, Marius Popp, Eugen Gondi, Mircea Tiberian, Liviu Butoi, Andrei Colompar, Virgil Popescu, Post Scriptum, Transfer, Titel Popovici Band, VJQ, Gramofon, Big Band-ul Radioteleviziunii Române, Big Band Gaio, Decebal Bădilă, Ovidiu Bădilă, Silex, Reflex, Sesiune Prelungită, Dan Ionescu, Toni Kuhn, Nicolae Simion, Garbis Dedeian, Puiu Pascu, Romeo Cosma, Prefix 924 sunt o parte dintre numele celor care au obținut aplauzele spectatorilor pe scena de la Sibiu. Lor, dar și altora, li se datorează renumele și multele seri din amintirile părinților și poate chiar bunicilor sibieni de astăzi.
Festivalul de Jazz a continuat și continuă. După Revoluția din 1989 a trecut prin suferințe financiare, dar a rezistat. Asta s-a datorat, ani buni de zile, lui Konstantin Schmidt care, cu toate bunele și relele lui, a ținut aprinsă flacăra. Și i se datorează, astăzi, Simonei Maxim, un om care, cu o energie parcă inepuizabilă, continuă călătoria.