Ca în mai toate domeniile și în cel al drepturilor persoanelor cu dizabilități autoritățile din România au elaborat documente care să dovedească , cel puțin teoretic, îndeplinirea unor obligații internaționale sau stabilirea în scopul atingerii acestora a unor foi de parcurs. În acest caz, acum aproximativ un an a fost emisă Hotărârea de Guvern nr. 490 privind aprobarea Strategiei naţionale referitoare drepturile persoanelor cu dizabilităţi 2022 – 2027. Strategia poartă și un nume care descrie, desigur, un ideal: „O Românie echitabilă”.
”O Românie echitabilă” vine după „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi”, strategia anilor 2016-2020, urmată de Planul Operațional de implementare a acesteia. Planul a fost urmat la rândul său de proiectul ”Consolidarea mecanismului de coordonare a implementării Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi” și, bănuiesc, de alte zeci de documente cu sau fără denumiri pompoase, dar toate capabile să umple pagini întregi fie și numai cu titlurile.
Pentru pasionați: Hotărârea de Guvern și Strategia actuală au, împreună, 139 de pagini.
Misiunea asumată de România este aceea de a respecta, finalmente, Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată (în 2007) la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite și ratificată de țara noastră în 2010. Nu înseamnă, însă, că la finalul perioadei de implementare a Strategiei actuale țara noastră va respecta în totalitate Convenția. Ci, în cel mai bun caz, că ”a facut pași” înspre asta și că , eventual, s-a ținut de cuvânt și a făcut ceea ce a scris în Strategie.
Hârtiile sunt felul Statului de a spune că este preocupat de un domeniu sau altul. Deseori se îngroapa în ele, uneori se ascunde după ele, alteori nu mai știe sau nu mai ține cont de ele, dar de cele mai multe ori nu vede dincolo de ele. Realitățile din teren sunt triste și spre deosebire de prevederile strategiilor, sunt concrete și foarte personale.
Este evident că autoritățile au făcut progrese, dar nu este suficient. În plus, uneori, inclusiv aceste progrese fac dovada unei mai vechi metehne românești: munca pe jumătate.
Sibiancă în scaun rulant , Doina Părăian povestește cum a fost la un pas de tragedie in zona Prefecturii. Bordura prea înaltă a facut-o aproape să se răstoarne. Este o problemă foarte des întâlnită la nivelul Sibiului: majoritatea trecerilor de pietoni au bordurile teșite la un unghi mult prea mare pentru a putea fi urcate sau coborâte cu ușurință de o persoană în scaun cu rotile singură, fără ajutor .
O altă problemă majoră legată de accesibilitate sunt și rampele de acces în clădiri. Multe sunt făcute doar pentru a bifa o prevedere legală, înclinația lor fiind, din nou, mult prea mare. Atat de mare încât persoanele cu dizabilități nu ar putea să le urce nici cu însoțitor „Nici un halterofil nu ar putea să mă împingă!” – spune Doina Părăian
Există și locuri dotate cu lift pentru persoane cu dizabilități motrice însă în majoritatea cazurilor sunt nefolositoare. Pasajul de la Bulevard și cel din Gară: „Ele au fost modernizate, însă nu pentru noi. Nu știu cum poți folosi liftul fără ca cineva să fie acolo pentru că nu poți face nimic fără cheia de acces…” – afirmă Ionela Beteșelea, o alta sibiancă in scaun cu rotile.
Numărul de toalete, atât publice cât și din restaurante, adaptate pentru persoane cu dizabilități reprezintă o altă temă: „..Nu ar fi neapărat o problemă pentru mine pentru că știu Sibiul și locurile cu toalete adaptate, dar trebuie să ne gândim ce ar face o persoană care vine ca turist, spre exemplu” – spune Ionela Beteșelea
Nici persoanele cu deficiențe de vedere nu o duc mai bine. Deși majoritatea semafoarelor sunt dotate cu semnale acustice dedicate multe dintre ele nu funcționează după cum afirmă și Bogdan Horea Dordea, președintele Asociației Nevăzătorilor – filiala Sibiu : „Degeaba avem infrastructură modernă pentru persoane cu dizabilități dacă nu o folosim.”
Covoarele tactile sunt prezente în Sibiu însă nu în număr suficient.
În plus, deși există de ani de zile, câinii ghizi (special dresați pentru îndrumarea persoanelor cu deficiențe de vedere) nu sunt încă tolerați/acceptați de toți sibienii, unii nefăcând diferența intre un patruped de companie si unul cu rol special. Au existat chiar cazuri în care persoanele nevăzătoare care dispun de un câine ghid nu au fost primite în autobuz, în taximetre sau restaurante.
Pentru mine descoperirea atâtor hârtii care vorbesc la nivelul autorităților despre protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități este, trebuie să recunosc, o surpriză. Cred că nimeni din generația mea nu poate înțelege cum pentru chestiuni atât de concrete, simple chiar, este nevoie de un volum atât de mare de chestiuni teoretice. Și cum, deși toata teoria există, se evaluează și se rescrie periodic, practica este tot în urmă. Mult în urmă!
Desigur, strategiile Statului se referă la un număr vast de direcții. Prima, însă, în rândul celor din 2022 și cea mai simplu de verificat în teren este ACCESIBILITATEA. Iar opiniile le-am văzut.
În 2027, Statul vrea ca cel puţin 90% dintre persoanele cu limitări de sănătate în activităţile curente să declare că NU au probleme de acces fizic la instituții, ca 95% să NU mai aibă probleme în mijloacele de transport și ca doar 10% să mai reclame probleme în cazul evacuarii propriei locuințe în caz de urgență.