Unul dintre cele mai importante monumente istorice din Sibiu aflat în proprietatea directă a autorităților județene, CASTELUL TURNUL ROȘU DE LA BOIȚA a intrat pe lungul drum al repunerii în valoare. Este urmarea firească a unui gest care, deși în trecut a fost îndelung comentat, astăzi se dovedește atât necesar cât și normal: desființarea structurii medicale externe pe care o deținea acolo Spitalul de Psihiatrie din Sibiu. Ani de zile a durat reglementarea completă a situației juridice a Castelului în a cărui componentă intră nu mai puțin de nouă clădiri : corpuri , ziduri, anexe, construcții – toate pe mai bine de 30 de mii de metri pătrați de teren. În paralel, delegații de istorici, specialiști în arhitectură, miniștri și parlamentari au vizitat ansamblul pentru a găși cea mai bună varianta de renaștere a obiectivului.
La sfârșitul lui 2021, pentru a provoca și mai multe opinii în legătură cu eventualele soluții, Consiliul Județean Sibiu a realizat un film de prezentare (disponibil mai jos ) a Castelului Turnu Roșu în care a prezentat istoria și a subliniat angajamentul de a-l pune în valoare. Și atunci, ca și acum , era limpede că ansamblul este de importanță deosebită și că are un potențial enorm.
Castelul de la Boița este monument istoric de clasa A, asta înseamnă că orice destinație va avea, procesul de reabilitare trebuie să respecte întocmai niște prevederi foarte stricte.
În documentele sale interne Consiliul Județean Sibiu vorbește despre ”recuperarea identității Castelului de la Boița”, dar și despre starea în care se află. Deloc bună având în vedere că nici la preluarea sa directă, după desființarea secției medicale, nu era altfel și că anii au adus și ei efecte negative suplimentare. Pasul concret care marchează începutul renașterii este documentația tehnico-economică – faza DALI, aflată în elaborare. Ea va spune negru pe alb ce se poate face și în ce condiții și va arăta, în detaliu, care sunt marile probleme. Este cert, însă, acum , un lucru: Consiliul Județean vrea ca destinația ansamblului să fie culturală și de agrement. Autorul DALI va trebui să spună cum se pot realiza funcțiunile și va ține cont pentru asta de mai multe elemente, de la valoarea monumentului și poziționarea sa și până la noile tehnologii și tendințe. De asemenea, DALI trebuie să aibă în vedere posibilitatea de organizare de tururi culturale, trasee și vizite tematice, componenta digitală, dar și consumuri reduse de energie.
Între timp, realizarea marelui nod de autostrada de la Boița dă Castelului un avantaj în plus.
Primăria Boița a sesizat la rându-i potențialul și a făcut intervenții la drum și în zona Castelului. Primarul Nicolae Cocoș este unul dintre cei mai vocali susținători ai punerii în valoare a monumentului care , evident , va aduce avantaje comunității pe care o conduce.
Castelul de la Boița intră , odată cu realizarea DALI pe un drum cu mai multe provocări birocratice deloc simple. Vor urma expertize, documente de audit , soluții tehnice, avize, proiecte și -la fel de important- soluțiile de finanțare. Consiliul Județean speră ca toate specificitățile Castelului precum și cerințele pe care le-a impus în legătură cu activitățile (componentă digitală, culturală, cea educațională, impactul asupra comunității locale și segmentelor acesteia) să facă eligibilă finanțarea printr-un program operațional.