Poetul Național al României, cel de data nașterii căruia se leagă Ziua Culturii Naționale, Mihai Eminescu, nu are nevoie de descrieri suplimentare ale talentului și nici de evocări în plus ale istoriei personale. Este studiat în școli, a fost subiectul a nenumărați autori, iar scrierile sale publicate și republicate în multiple ediții. Legătura sa cu Sibiul necesită, însă, fie și ocazional, o rememorare pentru generațiile mai tinere.
În funcție de sursele de informare, numărul prezențelor lui Mihai Eminescu la Sibiu este de trei sau patru. George Călinescu susține că ar fi absolvit, aici, în 1864 sau 1865, clasa a treia gimnazială, lucru confirmat și de Ioan Slavici. Acesta din urmă, citat în volumul „Sibiu-Case cu suflet la un centenar de unitate˝, semnat de Sorana Maier și de Constantin Necula (Editura Eikon- 2018), scrie: „ În urmă a trecut la Sibiu, unde avea un frate mai mare care studia drepturile la atunci germana Academie de drepturi de acolo. După testimonialul școlar pe care l-am găsit între hârtiile lui, el a trecut a III-a clasă gimnazială la Sibiu.˝
A doua trecere prin Sibiu este confirmată de toate izvoarele istorice și s-a întâmplat în toamna anului 1866, după un an de studii și o vară petrecute la Blaj. Același George Călinescu, în volumul „Viața lui Mihai Eminescu”, descrie motivul plecării de la Blaj și drumul poetului către orașul de pe Cibin: „Răzbit de foame și de mizerie, fără nici o speranță să-și mai dea examenele sau să primească ceva bani de acasă, pe toamnă, cel mai probabil în octombrie, Eminescu se hotărăște să plece…Drumul până la Sibiu, căci într-acolo pornește , l-a făcut pe bună seamă mai pe jos, mai în căruța vreunui țăran. La Sibiu nu-l mai aștepta fratele Nicolae, căci acesta probabil își terminase studiile și plecase aiurea, poate la Timișoara, unde-l găsim peste un an. Eminescu venise aici cu scopul de a trece mai departe și, dacă făcuse aici examenul de clasa a III-a în 1864 sau 1865, orașul nu-i era necunoscut și putea să aștepte la vreo mână de ajutor”.
La Sibiu Eminescu se întâlnește cu istoricul Nicolae Densușianu care descrie cu lux de amănunte starea lui Eminescu: „..un fior rece mă cuprinse, un fior pentru primul moment neexplicabil, când am văzut pe acest tânăr scriitor îmbrăcat într-un costum cu totul singular. O spun nu în dezonoarea acestui om, ci pentru cunoaşterea crudei sale sorţi, că în adevăratul înţeles al cuvântului curgeau zdrenţele de pe el. Abia se mai vedea pe la gât un mic rest de cămăşă neagră, iar pieptul de sus şi până jos era gol, și cu mare necaz cerca bietul om să-și acopere pielea cu o jachetă ruptă în toate părțile, zdrenţuită de la mâneci până la coate și cu niște simpli pantaloni zdrenţuiţi din sus şi zdrenţuiţi din jos˝. Astfel îl descrie Densușianu care-l ia pe Eminescu acasă, îl îmbracă în haine noi și îl trimite la părintele Bratu din Rășinari. De acolo, prin munți, poetul trece granița, fără pașaport, în Principatele Unite.
Mărturiile în plus legate de prezența lui Eminescu la Sibiu privesc același an 1866 și susțin ca ar fi mers împreună cu Densușianu și Ioan Lăpădatu la Avrig, la mormântul lui Gheorghe Lazăr și la Gura Râului („Eminescu și Sibiul˝- prof. Gh.Pavelescu)
Munca poetului alături de mai multe trupe de teatru avea să-l aducă din nou la Sibiu. Mai exact – turneul în Transilvania, din 1868, al trupei profesorului Mihai Pascaly- actor, regizor, traducător și autor. Ajunge aici pe 18 iunie (conform altor surse, pe 15 iunie) și se cazează la Hotel Bucureșți, aflat într-o clădire de pe strada Mitropoliei de astăzi, la numărul 22. ( De altfel, o plăcuță dezvelită în 1964 amintește această vizită).
„Dacă braşovenii au primit cu atâta căldură pe artıştii români care mai văzuseră teatru românesc, închipuie-şi oricine bucuria sibienilor la prilejul ce li se da de a auzi întâia oară pe scenă limba românească. Sala teatrului fu oferită gratuit cu condiția ca o reprezentaţie să fie dată în folosul săracilor”- scrie George Călinescu în „Viața lui Mihai Eminescu”.
Piesele jucate de trupa lui Pascaly au fost menționate și în presa sibiană a vremii, mai exact în „Telegraful român” :„ Jói séra a fostu a trei’a representațiune a societației dramcatice Pescali. Cas’a fu și atunci cercetată de unu publicu numerosu și ceea ce avemu de a însemná cu plăcere, a fostu , că numerului neromâniloru (maghiari și nemţi, sași) a fostu mai binișioru representatu decâtu la cele doue producțiuni de mai nainte…”
Și alte surse evocă publicul numeros de la Sibiu, iar succesul a făcut că în penultima seară, într-o vineri, în onoarea lui Pascaly să fie organizată o recepție la Hotelul Împăratul Romanilor. Participă la ea, evident, Mihai Eminescu – ca parte din trupa de teatru, dar, între alții, și Ieronim Barițiu, cel căruia îi datorăm descrierea următoare a Poetului Național: „Un tânăr ce semăna a fi și el actor în trupa lui Pascali, cu părul lung și de culoare neagră foarte frumoasă, cu niște ochi mari de tăietura migdalelor, plini de o veselie melancolică, niște ochi expresivi, vorbitori și tot odată misterioși. Erau niște ochi din ce în ce mai periculoși pentru inimile neexperte de fete, iar pentru femeile experte erau ochii dorului. În capul unei femei frumoase și tinere, acei ochi ți-ar fi spus de la prima vedere: i-am văzut și nu-i vei mai uita niciodată, cum nu uită călătorul undele azure ale Fântânei Trevi din Roma Veche. În capul acelui tânăr de statură mijlocie, dar bine legat ei îți făceau impresia unui om predestinat, unui om fatal. Erau ochii despre care fericitul Vasile Alecsandri zicea că sunt ochi mari, fără de noroc”. Descrierea este reprodusă în volumul Soranei Maier și al lui Constantin Necula.
Primul document pe care îl deține Sibiul de la Mihai Eminescu este un manuscris al „Și dacă…˝. Se află la Biblioteca ASTRA, dar nu este disponibil publicului din motive de conservare (se poate consulta forma sa scanată). Un alt document este un facsimil al unei scrisori redactat de Mihai Eminescu, în septembrie 1873, în calitate de secretar personal al lui Theodor Rosetti, în cadrul legaţiei României la Berlin. Facsimilul este păstrat în Muzeul Academiei Forţelor Terestre și a fost donat de ambasadorul României la Berlin, sibianul Emil Hurezeanu.
Există și o semnătură în original a lui Eminescu, cea pusă în registrul de vizitatori al Muzeului Societății Ardelene de Științele Naturii la data de 9 iulie 1869.
Mihai Eminescu se stinge din viață pe 15 iunie 1889, la nici 40 de ani.
