Cu un secol în urmă, în Sibiu, luminile cinematografelor străluceau mai tare decât oricând. Era vremea în care mersul la film se numara printre bucuriile vieții și așa avea să rămână situația până puțin după anii ´90. Obiceiul s-a reluat odată cu apariția cinematografelor din mall-uri, însă sibienii de peste 40 de ani, deși pot face diferența între calitatea vizionării de atunci și cea de acum, nu își ascund nostalgia vechilor săli. Mirosul distinct de la cinema, cozile de la filmele bune, bișnița cu bilete, toate fac parte din trecutul recent al cinematografiei. În departare, însă, prima proiecție, potrivit Cronicii lui Emil Sigerus, a avut loc în 1898, în sala Teatrului Orășenesc, actuala Sală Thalia. Se întâmpla la doar trei ani de la premierea mondială absolută din Paris.
La Sibiu, până la deschiderea primului cinematograf, filmele erau proiectate în spații deja existente și ușor adaptate: Gesellschafthaus (pe locul Cercului Militar de astazi), la Biblioteca Astra sau la Hotelul Împăratul Romanilor. Inaugurarea celui mai mare cinematograf sibian devine, deci, un eveniment major pentru oraș. „Pacea” se deschide chiar în ziua de Crăciun a anului 1936, și se numește inițial „Corso˝. Avea o capacitate de 1000 de locuri, parchet, balcon și locuri în lojă. Arhitectul care a proiectat clădirea a fost Alfred Cernea, iar proprietar al acesteia era Vasile Căpățînă. Clădirea a fost ulterior naționalizată, probabil în 1952. Aici aveau loc premierele cinematografice din Sibiu în perioada comunistă, iar pe marele ecran rulau filme western, comedii franţuzeşti sau drame indiene cu mare succes la public.
La începutul anilor `70 ai secolului trecut sala a fost dotată cu scaune plușate, odata cu unele modificări de structură care presupuneau reamenajarea cu 800 de locuri în sală + 180 la balcon. Deși rămăsese o instituție de cultură respectabilă și după căderea comunismului, „Pacea” se confrunta adesea cu problema curățeniei: „Ieri la cinematograful „Pacea”, s-a înregistrat un trist record: după 1042 de spectatori au fost strânse 6 găleţi cu coji de seminţe. Această „realizare” a fost făcută pe parcursul celor 6 reprezentaţii ce au avut loc aici. Pe lângă, găleţile de seminţe, au mai fost „recoltate” numeroase ambalaje de biscuiţi,stiks-uri, napolitane etc.”- scria Evenimentul Sibian în anul 1994.
Cinematograful „Pacea” a fost închis în luna iunie 2004 iar presa consemna că „Incredibilul s-a produs. Cel mai vechi cinematograf în funcţiune al Sibiului, cel mai cunoscut, cinematograful Pacea, din buricul târgului, de pe str. Nicolae Bălcescu, şi-a dat obştescul sfârşit. „Stăpânii” de la Braşov l-au închis. Motivul? Nerentabilitatea. După ce, în ciuda vremurilor grele pentru reţeaua cinematografică naţională, acest cinematograf a reuşit să se menţină în topul celor mai bune unităţi de profil din ţară, iată că ultimii doi-trei ani i-au fost fatali. Un management deficitar, o programare de filme făcută parcă pentru a îndepărta publicul, evident distrugătoare, în ultimul an, un dezinteres total din partea conducerii filialei Braşov a Româniafilm, pe fondul unor reglementări foarte rigide privind politica tarifelor de intrare, coroborate toate cu ofensiva televiziunii şi cu evidenta sărăcie şi sărăcire a populaţiei, au dus la falimentul cinematografului care timp de aproape 70 de ani a fost o gazdă primitoare pentru generaţiile de sibieni care i-au trecut pragul de-a lungul timpului… Acum cinematograful Pacea şi-a dat obştescul sfârşit, ajutat puţin şi de cei care ar fi trebuit să-l aibă în grijă. Oameni şomeri, lacăt pe uşă, cruce şi tămâie. Punct final pentru o instituţie emblematică a oraşului care se laudă că a organizat primele proiecţii de filme în Transilvania.”
˝Cinematograful „Timpuri Noui” umple o lacună în vieaţa noastră˝
Un alt cinematograf celebru al Sibiului era Cinema Capitol, care s-a deschis în 4 martie 1945 în fosta Sala Unicum de pe strada Tribunei nr. 6, din iniţiativa lui Iosif Ritivoi şi I. Racuciu. La vremea respectivă acesta era considerat cel mai modern cinematograf din oraş. A fost naționalizat, la rândul său, la 3 noiembrie 1948 iar câteva luni mai târziu, din mai 1949 își schimbă denumirea în Cinema Timpuri Noi.
„Sâmbătă 28 Mai a avut loc întrun cadru festiv, în sala fostului Cinematograf .,Capitol’’ inaugurarea cinematografului „Timpuri Noi’’, unde vor rula filme documentare şi filme de desene animate cu caracter ştiinţific şi educativ. Cu acest prilej tov. Vasile Hada, primarul orașului nostru, a rostit un discurs în care a relevat exemplul cinematografiei din marea Uniune Sovietică, care se deosebeşte fundamental de cea din ţările capitaliste prin subiecte alese din vieaţa poporului muncitor, din istoria luptelor şi din vieaţa oamenilor creatori, subiecte care au darul de a înălţa sufletele de om, în loc de a-1 ablitiza cu filme din domeniul banditismului şi din lumea gangsterilor…Cinematograf „Timpuri Noui” umple o lacună în vieaţa noastră cinematografică locală, unde până în prezent nu am avut un cinematograf închinat exclusiv filmelor documentare şi ştiinţifice” – Lupta Sibiului 1949.
<În cinstea celei de a 34-a aniversări a Revoluţiei din Octombrie, are loc inaugurarea noului cinematograf „7 Noembrie”>
Cinematograful cunoscut sub numele de „7 Noiembrie” (strada Gladiolelor de astazi) era de fapt Clubul Muncitoresc al Intreprinderii „7 Noiembrie”, care funcționa și ca cinematograf. În presa anului 1951 se consemna că: „Sâmbătă 3 Noembrie 1951 în cinstea celei de a 34-a aniversări a Revoluţiei din Octombrie, a avut loc inaugurarea noului cinematograf „7 Noembrie”, instalat în sala clubului fabricii cu acelaşi nume. Rostind cuvântul de inaugurare, tov. Paul Schlifka, directorul întreprinderii regionale cinematografice, a spus: „Deschiderea noului cinematograf în cinstea zilei de 7 Noembrie este un eveniment care bucură nu numai întreprinderea cinematografică regională, dar întreaga viaţă culturală a oraşului nostru…”
Cinematograful „Modern” de pe str. Faurului nr. 19, pe locul fostei săli de dans Thomas Diele, cu o capacitate de 400 de locuri, avea să fie inaugurat în noiembrie 1929, iar din 1933 își schimbă denumirea în Roxy, mai apoi, din 1937, în Rio. Deschiderea noului cinematograf în Orașul de Jos a fost o inițiativă lăudabilă din partea consilierului local dr. Richard Zintz, președintele Comisiei Municipale de Cinematografie, facilitând locuitorilor de etnie română accesul la filme. La 3 noiembrie 1948 cinematograful este naţionalizat şi în 1949 își schimbă denumirea în Cinema Arta. În 1967 se închide pentru că nu mai prezenta siguranţă în funcţionare.
„Independența” și „Tineretului”
În august 1946, se deschide, însă, la Sibiu, tot în Orasul de Jos, Cinema Victoria, în fosta sală de sport a Gimnaziului Evanghelic de pe strada Al.Odobescu (Teatrul Gong de azi). La 3 noiembrie 1948 este naţionalizat. La 28 iulie 1958 a fost dotat cu un ecran lat (acesta fiind al doilea de acest fel din Sibiu) şi a devenit „Cinemascop”. Din octombrie 1968 devine Cinema Tineretului până în anii ’90 când se închide.
Cinematograful a fost și renovat în anii `70 iar publicul era cât se poate de fericit „S-a redeschis — complet renovat — cinematograful „Tineretului”. Prin înlocuirea scaunelor din sală , cu unele noi, lucrări pentru îmbunătăţiri acustice , reamenajarea bufetului şl aholurilor, edificiul se prezintă intr- o „ toaletă “ impecabilă . S-a creat astfel, o ambianţă plăcută vizionării, demonstrată şi de numărul record de spectatori — şapte mii — în primele patru zile după redeschidere .”
Cinema Independența se deschide în 1954 se deschide în fostul Teatru Municipal (actuala Sala Thalia), Clubul Muncitoresc al Uzinelor Independenţa, cu cinematograf denumit Cinema Club Independenţa (1959). Și acesta s-a închis la sfârşitul anilor ’80.
Acestea sunt unele dintre cele mai cunoscute cinematografe ale sibienilor, însă au existat și multe altele înainte, după cum spune și Bianca Karda, bibliotecar al Bibliotecii ASTRA, în studiul „Filme de propagandă versus capodopere cinematografice în Sibiul interbelic”
Astfel, după Unirea din 1918, în Sibiu existau două cinematografe de notorietate. Primul, cinematograful municipal, se găsea în Piața Unirii, pe terenul pe care se află acum Teatrul Național „Radu Stanca” și funcționa sub conducerea lui Minka Scholtes. Cel de-al doilea, cinematograful Apollo, se găsea pe locul actualului Cerc Militar ( Gesellschafthaus- Casa Societăților). Proprietarul acestui cinema era Emil Toth, unul dintre pionierii cinematografelor din Transilvania.
În anii 1920 au loc schimbări de denumiri și relocari (Cinematograful Municipal se mută la Piața Cibin fiind redenumit „Omnia”), Apollo se muta și el, iar la Gesellschafthaus funcționează „Urania”. Apare și „Cinematograful popular săsesc”, o inițiativă non-profit care avea ca scop principal educarea și divertismentul locuitorilor de la sate , iar „Urania” se redenumește „Thalia”.
În fine, la sfârșitul anilor 1920, cinematografele de casă devin foarte apreciate. În 1928, Drogheria V. Loew din strada N. Bălcescu făcea reclamă cu sloganul „Cinema în locuința dumneavoastră” – pentru proiectorul de casă „Pathe-Baby”. La cumpărarea unui film se puteau împrumuta 500 de filme contra unei taxe, cu alte cuvinte se formeaza primul centru de închirieri în Sibiu.