Șase parohii au aderat la ˝ARS SACRA˝ și își deschid bisericile pentru vizitare. Între ele: Sinagoga, Ursulinele, Biserica Reformată și cea de pe Azilului

Un festival al cărui scop  este acela de a scoate la lumină rădăcinile iudeo-creștine ale culturii europene și sacralitatea culturii ajunge la Sibiu în perioada 15-17 septembrie și propune publicului o serie de evenimente în șase dintre cele mai cunoscute lăcașuri de cult de la noi. Festivalul se numește ˝ARS SACRA˝ și s-a organizat pentru prima oară în 2007, la Budapesta.

Potrivit organizatorilor, șase parohii istorice din Sibiu au aderat la spiritul acestui festival și își vor deschide bisericile pentru vizitare în cele trei zile: Biserica Sf. Ioan / Johanniskirche – str. Mitropoliei, nr. 32, Catedrala Mitropolitană – str. Mitropoliei, nr. 31, Biserica Reformată Kalvină – str. Mitropoliei, nr. 9, Catedrala Evanghelică Luterană – Piața Huet, Biserica Româno-Catolică Sfânta Treime – Piața Mare, nr. 3, Biserica Azilului – str. Azilului, nr. 4,  Biserica Ursulinelor – str. Gen. Magheru, nr. 38, Biserica Franciscană – str. Șelarilor, nr. 12-14 și Sinagoga Mare – str. Constituției, nr. 19.

Sub genericul ˝CAUTĂ PACEA˝ se organizează în cadrul festivalului  concerte, tururi religioase precum și evenimente tradiționale specifice. Întregul program, dar și alte detalii sunt disponibile în limbile română, maghiară, germană și engleză  pe www.ars-sacra.ro .

 

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.