… sau mai bine (și mai crud!) spus: OAMENII ȚĂRII CARE TE SUFOCĂ.
Fiindcă, oricât de greu ne vine să recunoaștem, Statul, cel pe care-l înjurăm zilnic, dar cu o însuflețire demnă de o cauza mai bună în clipe de tristețe națională, s-a născut și trăiește prin voința românilor. Suntem cel puțin complici la fiecare dramă prin zecile, sutele, de mizerii la care închidem ochii sau pe care le provocăm zilnic.
Revolta noastră la marile și tristele evenimente este produsul atrofierii simțurilor în cazul micilor și tristelor evenimente! Ne-am învățat cu cele care nu fac victime și/sau participăm la ele cu dezinvoltură…
Bănuiesc – spre exemplu- că stația aia GPL din Crevedia deservea pe cineva, cred, de asemenea, că activitatea ei era sub ochii (și sub nasul!) cuiva și mai cred că angajații ei și familiile lor nu erau chiar toți din Congo, că erau și ceva români. Nimeni din rândul maselor nu a considerat, totuși, o problema activitatea, mirosul sau amenzile de la ISU. Erau chestiuni mărunte, nesemnificative. Din registrul ˝hai domne că sunt alte probleme în țară˝…
Nimeni – sau aproape nimeni – nu le-a dat importanță până la primul mort, atunci când totul a devenit sufocant. Statul a (re)devenit o mizerie, iar noi toți (inclusiv taciturnii de i-am pomenit mai înainte!) niște victime nevinovate.
În realitate, noi toți suntem complici! Am făcut, prin atitudine colectivă, socluri micilor învârteli, iar învârtitorilor statui în toată regula.
Am făcut asta după Revoluție, neforțați nici de frig și nici de foame! Până în 1989 ˝știam pe cineva care știa pe cineva˝care vindea motorină, pe cineva care scotea rulmenți din fabrică… Răul acelor vremuri dădea faptelor o tușă morală, iar autorilor , nouă tuturor, scuza perfectă.
Dar după?
Ce în afară de lăcomie, de dorința de a face bani, ne-a mai făcut să acceptăm?
Contrabandiștii din Ucraina au cui să vândă țigările netimbrate, că doar nu le-or fuma ei pe toate! Funcționarul care ia șpagă, o ia de la cineva, că doar nu și-o dă singur! Politicianul care-și ia doctorat, îl ia de la cineva și cu ajutorul cuiva, că doar nu și-l face acasă, la traforaj…
Exemple cu privire la ceea ce am devenit sunt zilnice, iar numele pe care-l poartă toate aceste fapte, grupate, este , din păcate, majoritar acceptat: ˝românisme˝.
Românismele atâtor ani și reacția sau lipsa noastră de reacție la ele fac posibile astăzi bătăile cu salvamarii, teribilismul în trafic, invârtelile cu iz de firesc din instituțiile statului și tot românismele au favorizat dispariția respectului dintre noi și apariția gibonilor și giboneselor care își imaginează că sunt perfecți dacă nimeni nu le spune nimic și nimeni nu le face nimic.
Mi-a fost evident golul din mintea unui astfel de biped în secunda în care a constat că Poliția Locală îi scrie o amendă fiindcă mi-a blocat poarta cu mașina. Cuvintele mele, într-o română normală, nu produceau efect: el nu reușea să înțeleagă cum de ˝pentru o oră˝ (nu importă acum că, în realitate, a fost mai mult!) primește amendă și nici că a fost la un pas de a i se ridica rabla. Trăind în România micilor abateri acceptate, gibonul este lovit in față de gesturile ireale de normalitate.
Îmi aduc aminte de o conferință a lui Octavian Paler, intitulată ˝Cu melancolie, despre barbari˝- în fapt o tristă radiografie a ceea ce suntem. Scriitorul, de un pesimism justificat (și pe care-l trăiesc la rându-mi în ciuda multor exemple de bine pe care le publicăm pe site-ul acesta), spunea că în istorie barbarii făceau rău acestor locuri navalind din afară. Și că, astăzi, barbarii sunt înăuntru…
Drama de la Crevedia ne face să constatăm, din nou, lipsuri. Tot nu avem spitale și echipamente pentru arși…
Accidentele din trafic ne fac să constatăm că nu avem autostrăzi…
Începutul de an școlar o să ne ajute să constatăm că nu avem toalete în școli…
Tot ceea ce ni se întâmplă ne face să ne dorim SĂ AVEM.
Pe mine, însă, mă îngrozește că nu ne face să ne dorim SĂ FIM!
Fiindcă degeaba vom avea peste 10 ani autostrăzi și spitale și școli, dacă nu vom avea, tot în colectiv, caracter și simț de răspundere, dacă nu le vom demonstra între noi și în fața altora. Să fim mai buni, nu să avem ceva mai bun…
Se spune că, ajunși în Patagonia, navigatorii lui Magellan au pus o oglindă în față unui băștinaș care s-a îngrozit și a luat-o la fugă. Mă întreb dacă ceea ce vedem în oglinda noastră morală nu este atât de grav încât să ne facă (pe cei care am mai rămas aici) să fugim, sau dacă suntem mulțumiți cu ceea ce vedem…