Etapa de dezvoltare pe care o parcurge Agnita astăzi este, pe de o parte, o provocare continuă și, pe de alta, un veritabil privilegiu pentru Primărie și pentru funcționari. Este, așa după cum am mai spus, un moment de restart după ani de zile de stagnare, iar faptul că putem participa la acesta e în sine un motiv de bucurie.
Comunitatea întreagă și-a recăpătat încrederea în propriile forțe, iar administrația și-a îndreptat energiile exclusiv spre scopurile publice.
În tot acest context, semnarea contractului pentru obținerea titlului de parc industrial, constituirea și operarea societății-administrator și promovarea Parcului Industrial Agnita, reprezintă un pas de importanță majoră. Este, practic, ultima etapă necesară operaționalizării Parcului Industrial.
În cadrul contractului, cu o durată de 12 luni, se vor realiza următoarele obiective: constituirea societății administrator, depunerea documentației la direcția de specialitate a Ministerului Administrației Publice și Dezvoltării Regionale pentru obținerea titulaturii de Parc Industrial, întocmirea pachetului de strategii, regulamente și contracte juridice care reglementează funcționarea parcului industrial, realizarea materialelor promoționale și atragerea de rezidenți în parcul industrial.
Imediat după obținerea titlului de parc industrial care, potrivit contractului, se va realiza în termen de 7 luni de la semnare, investitorii vor putea beneficia de următoarele facilități: *scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinației sau pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului industrial; *scutirea de la plata impozitului pe terenuri, corespunzător terenului aferent parcului industrial ; *scutirea de la plata impozitului pe clădiri, corespunzător clădirilor care fac parte din infrastructură parcului industrial; *scutiri de la plata oricăror taxe datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pentru eliberarea oricăror certificate de urbanism, autorizaţii de construire şi/sau autorizaţii de desfiinţare de construcţii pentru terenurile şi clădirile din infrastructură parcului, ce fac parte integrantă din parcul industrial; *alte facilităţi.
Parcul Industrial va avea o suprafață totală de 140.000 mp și va fi destinat ramurilor industriale cu grad redus de poluare și cu tehnologii curate și moderne, a căror activități sunt preponderent de producție și servicii, fiind un parc industrial public de tip greenfield.
De asemenea, se are în vedere transferul tehnologic, în special de la firmele ce folosesc tehnologii de vârf, prin crearea de societăți mixte (joint ventures) și înființarea de vehicule investiționale dedicate (Special Purpose Vehicles).
Agnita va deveni un pol economic în nordul județului. Am identificat cele mai bune soluții și parcurgem pașii necesari în această direcție. Parcul Industrial va revigora și va dezvolta durabil economia locală și regională, va crește nivelului de trăi prin atragerea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă în orașul nostru. Sunt convins că acest proiect va deveni realitate anul viitor și cred sincer în beneficiile pe care le va produce Agnitei, întregii noastre comunități.