Pe vremea când Săliștea nu era oraș și când încă numărătoarea celor 11 academicieni născuți acolo nu se încheiase, locul era cunoscut drept „satul femeilor frumoase˝. Frumoase sunt și astăzi săliștencele, o realitate care vine drept confirmare peste timp a renumelui de demult. A mai existat, însă, o recunoaștere a frumuseții lor, venită la câțiva ani după ce, în 1889, Regina Elisabeta a României, Carmen Sylva, ridică la rangul de haină de sărbătoare costumul popular săliștenesc – element care contribuia întotdeauna la punerea în valoare a tinerelor.
Se întâmpla în 1906, iar ocazia a fost oferită de Expoziția Generală Română, un eveniment grandios și cu mai multe semnificații: sărbătorirea a 1800 de ani de la cucerirea Daciei de Împăratul Traian, a 40 de ani de la venirea în țară a lui Carol I (1866) și a 25 de ani de la proclamarea Regatului României în anul 1881. Trăia pe atunci, în Săliște, Maria Soră, cea care urma să devină câștigătoarea primului concurs de Miss de pe teritoriul actual al țării noastre. Evident, nu acesta era numele titlului pe atunci, însă echivalentul său acesta este astăzi.
Călătoria în timp pe care sibienii.com a întreprins-o are drept punct de plecare, așa ca mai toate scrierile despre trecutul locului, un dialog cu prof.univ.dr. Vasile Ursan, unul dintre marii păstrători ai istoriei Săliștei. Dialectolog, scriitor, critic, folclorist și , evident, profesor doctor, Vasiel Ursan este unul dintre oamenii căruia Săliștea îi poartă un respect sincer. Nu o dată primarii orașului, oricare au fost ei, i-au mulțumit pentru aportul la cunoașterea trecutului comunității. Profesorul Vasile Ursan este o adevărată enciclopedie. Deține în minte sau în scrieri tot ce se știe despre Săliște.
Povestea faimei „Măriuței lu` Dahină ˝, așa cum i se spunea Mariei Soră, începe cu câțiva ani înaintea câștigării concursului de Miss, mai exact în 1902. Atunci, conform volumului „Etnografie Sălișteană”, publicat de Ioan Stănișor în 2006, o fotografie a sa făcută de Emil Fischer a apărut în cadrul Expoziției Industriale a Reuniunii Române de Aricultură din Sibiu. Titlul a fost: „O cosânzeană din Săliște coase alițe”. Această fotografie a făcut-o pe frumoasă sălișteancă atât de celebră încât atunci când a vizitat satul, Nicolae Iorga a dorit să o cunoască.
În viața de zi cu zi Maria Soră era o tânără harnică și talentată: „Printre acele foarte pricepute fete/femei în executarea de piese ale costumului săliștănean s-a aflat tânăra Maria Soră (cunoscută local că Măriuța a lu` Dahină din Foltești), căsătorită Peligrad (…). Se pricepea la executarea tuturor pieselor, lucra și veste și șurțe cu bulion, cârpe de mire pentru cine nu și le făcea singură și lucra la mașina de cusut, deci lucrător de croitorie. Și-a confecționat propria îmbrăcăminte într-o manieră ajunsă aproape de perfecțiune˝ – scrie în lucrarea lui Ioan Stănișor „Prin Săliștea de altă dată” .
În primăvara anului 1906, Mariuța, trecută de 20 de ani, a fost chemată de notarul Hențiu, la Primărie. Surprinsă și curioasă, se duce și primește vestea că s-a hotărât în consiliul satului să meargă la București, alături de corul satului, la expoziție și să reprezinte Săliștea. Deși mama ei a fost sceptică inițial, Măriuța ajunge la București, acolo unde avea loc marele eveniment dedicat realizărilor tuturor domeniilor. Fuseseră invitați – așa se explică prezența săliștenilor – români din toate regiunile, inclusiv din cele sub ocupație precum Basarabia, Bucovina, Banat și, desigur, Ardeal. Pentru ardeleni toate pregătirile au fost făcute de Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA). Aceasta a avut un pavilion special pentru a-și prezența exponatele cu caracter etnografic precum și pe cele din industria casnică , agricultură, școală, biserică sau cultură.
Săliștenii au participat cu 100 de exponate, dintre care 31 au fost premiate de organizatori. Expoziția a avut loc pe o perioadă de câteva luni și a fost organizată pe un teren de la marginea Bucureștiului, pe locul Parcului Carol de astăzi. Despre perioada în care Maria a stat în București, Ioan Stănișor notează în „Etnografie Sălișteană” următoarele: „Măriuța a stat în București mai multe luni la pavilionul rezervat transilvănenilor pentru a oferi vizitatorilor posibilitatea să admire costumul săliștenesc pe care cu mâinile ei l-a făcut și l-a purtat. Cea mai mare parte a vizitatorilor doreau să-i aibă fotografia, care se găsea în mai multe variante, făcute în serie de către vestitul fotograf Emil Fischer din Sibiu. În cadrul manifestărilor de tot felul s-a organizat și alegerea celei mai frumoase fete și a costumului, iar ei i s-a acordat cea mai înaltă distincție (…).
După această consacrare, chipul ei a apărut peste tot: în ziare, reviste, oglinjoare, bricege, precum și alte obiecte de amintire, dar mai ales fotografiile multiplicate în mii de exemplare care au circulat că ilustrate și cărți poștale până după Primul Război Mondial…” – scrie Ioan Stănișor.
Fotografia ei a fost preluată și de Nicolae Iorga pentru a fi prezentată în cartea sa „Neamul Românesc în Ardeal și Țara Ungurească”.
În timpul expoziției, Maria a primit zeci de cadouri de la persoane venite special, doar pentru ea. Dar cea mai mare surpriză a venit chiar la final, când dr.Constantin I. Istrati, profesor universitar, președinte al Academiei Române, dar și comisar general al Expoziției a trimis-o la Sinaia, la Castelul Peleș, pentru a se prezenta Familiei Regale. A fost primită de Principesa Maria, soția princepelui pe atunci Ferdinand I, moștenitorul tronului. Viitoarea regină primește în dar un costum săliștenesc, iar în schimbul acestuia oferă o fotografie specială, cu o ramă poleită cu aur și cu o dedicație pe spate. Cu această fotografie, Principesa Maria i-a spus Mariei din Săliște că poate veni oricând la ea și să-i ceară ajutorul în orice.
Femeie mândră, puternică, independentă chiar, Maria Soră nu s-a folosit niciodată de acest privilegiu. De la Regina Elisabeta a României, sălișteanca a primit un ceas de aur, cu lanț lung care se purta peste umăr în moda vremurilor.
Întoarsă în sat, Maria Soră a fost poreclită „Măriuța ´ea faină” și „frumoasă satului”. A fost curtată de mai toți băieții, dar pe toți i-a refuzat. Un caz aparte, amintit și de Ioan Stănișor, este a unui băiat care a cunoscut-o la Expoziție. Acesta era din Tohanul Vechi, aproape de Brașov și a bătut drumul până la Săliște pentru a o curta. Maria l-a refuzat pe motiv că era mereu în crâșmă și bea foarte mult alcool…
Cu toate că părea că Maria Soră va rămâne singură, spre surprinderea tuturor din sat a ales să se mărite cu un domn numit Constantin Peligrad, care provine dintr-o familie veche de peste 400 de ani. Acesta, deși săliștean, a locuit mai mult în Sibiu – unde și-a făcut școala și în Oltenia – unde avea afaceri. La nunta lor au fost prezenți toți mai marii satului .
„Ca mireasă Măriuța a purtat o rochie albă de părcan, pe care singură și-o făcuse și în locul chieptănului spintecat, o vestă de catifea brodată cu bulion, tot de ea lucrată. Pe cap avea pahiol, peste care avea așezată cununița de mireasă. În picioare ciorapi negri și ghete de șervo negre, căptușite cu catifea verzuie, iar în mâini mănuși albe. A ales această ținută deoarece mirele era îmbrăcat nemțește, căci trăise în Regat” – Ioan Stănișor „Etnografie Sălișteană” .
După căsătorie, Maria Soră-Peligrad a părăsit casa părintească, aflată astăzi pe Strada Foltești din Săliște . A trăit alături de soțul său pe o moșie a acestuia din Străjeștii de Jos, astăzi în comuna Străjești, județul Olt.
Ferice de voi, săliștenii de lângă Sibiu, aveți destule motive de mândrie. Am să vizitez cât de curând comunitatea voastră și sper să mă bucur alături de voi.