SE ÎNFIINȚEAZĂ ZONA METROPOLITANĂ SIBIU. ȘANSE PENTRU TRENUL PERIURBAN ȘI PENTRU ALTE PROIECTE MARI

Aderarea Municipiului Sibiu la ZONA METROPOLITANĂ SIBIU (în fapt participarea  orașului ca membru fondator la înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară POL DEZVOLTARE SIBIU) va avea loc cel mai probabil la sfârșitul acestei luni.

Consilierii PNL au depus proiectul de hotărâre de aderare  și se așteaptă ca acesta să ajungă pe ordinea de zi a ședinței din 29 iunie.

˝S-a lucrat mult la statut, la formă,  s-a discutat în permanență cu primarii și am beneficiat de sprijinul specialiștilor Primăriei Sibiu și Consiliului Județean Sibiu. Practic, de îndată ce consiliile locale ale tuturor membrilor vor adopta hotărârile de participare, ADI-POL , în fapt Zona Metropolitană Sibiu, se va putea constitui legal˝- afirmă Adrian Bibu, liderul consilierilor locali liberali.

Din ADI-POL vor face parte Municipiul Sibiu și unitățile administrativ-teritoriale limitrofe: Orașul Cisnădie, Orașul Ocna Sibiului, Comuna Poplaca, Comuna Rășinari, Comuna Roșia, Comuna Șelimbăr, Comuna Șura Mare, Comuna Șura Mică, Orașul Avrig, Orașul Săliște, Orașul Tălmaciu, Comuna Gură Râului, Comuna Loamneș, Comuna Ludoș, Comuna Orlat, Comuna Râu Sadului, Comuna Sadu, Comuna Slimnic și Comuna Vurpăr.

˝Realizarea unor proiecte de mare interes și de amploare pentru întreagă zona capătă șanse reale de realizare odată cu înființarea Zonei Metropolitane. Este un moment important pentru cooperarea între localități  în scopul dezvoltării comune și mă bucur că primarul Sibiului, doamna Astrid Fodor, președinta Consiliului Județean  Sibiu, doamna Daniela Cîmpean și colegii primari, împreună, susțin acest demers˝- a mai spus Bibu.

Domeniile în care asocierea Sibiului cu localitățile din împrejurimi se va dovedi esențială sunt  cel urbanistic (elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Zonal Periurban), digital (elaborarea și implementarea  de soluții integrate tip SMART CITY/SMART VILLAGE la nivelul zonei metropolitane), cel al atragerii de investiții directe , transportul, domeniul sănătatii, cele  educațional, cultural, sportiv, de tineret și turism,  domeniul regenerării urbane. Pentru toate acestea și pentru multe altele Zona Metropolitană astfel organizată va putea aplica pentru finanțarea de proiecte comune. Câteva dintre marile proiecte ale Sibiului pot, de asemenea, căpăta șanse de finațare, de la trenul periurban, la legături rutiere  alternative  între localități .

¨Colegii mei liberali, viceprimarul Alexandru Dumbravă, au dovedit pricepere, diplomație și răbdare pe tot parcursul -ce-i drept, destul de lung- al pregătirii înființării ADI-POL. Le mulțumesc, la fel cum le mulțumesc și colegilor de la FDGR, anticipat,  pentru susținerea proiectului, la vot, în plenul Consiliului Local˝- a mai afirmat Adrian Bibu.

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.