Evenimentele de la Sibiu au fost descrise deseori, pe baza lor s-au scris articole, cărți, s-au făcut filme documentare și chiar artistice. Toate aceste demersuri editoriale sunt justificate de gravitatea a ceea ce s-a întâmplat aici . Numărul mare de morți (99) și răniți, felul în care s-au desfășurat lucrurile, prezența lui Nicu Ceaușescu în funcția de prim secretar al Comitetului Județean PCR, numărul mare de unități militare, amplasarea nefericită, față în față, a UM01512 și a Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne (Miliție și Securitate), toate și multe multe altele au fost motivele atâtor și atâtor inițiatori pentru a relata istoria de la Sibiu. S-a spus, probabil, tot, iar ceea ce nu s-a spus așteaptă deschiderea unor arhive încă secrete.
Sibienii.com prezintă astăzi câteva dintre momentele mai puțin dezbătute, îngropate în colecții de presă ori în cărți. Fără a avea pretenția prezentării vreunor noutăți, cele de mai jos pot completa aminitirile directe ale sibienilor în vârstă de 40-plus, lecturile celor interesați, dar și informațiile dobândite până acum de cei foarte tineri.
NICU CEAUȘESCU-PLECAREA
Fiul cel mic al cuplului Ceaușescu a fost numit prim-secretar al Comitetului Județean de Partid în anul 1987, astfel că Revoluția l-a prins la Sibiu. Există numeroase relatări despre activitățile și acțiunile sale de atunci, din zilele evenimentelor, relatări curpinse în articole de ziare, cărți și în stenograme ale proceselor de la Sibiu (declarații ale sale sau ale martorilor).
Probabil între cele mai interesante scrieri sunt cele ˝la cald˝, cele mai apropiate de momentele Revoluției, iar între ele un loc aparte au articolele din Tribuna. Ziariștii de acolo au încercat să răspundă interesului sibienilor de a afla adevărul. Așa se face că au fost prezenți în sală la procesele de la Sibiu, au intervievat magistrați și avocați, dar au făcut și ceva în plus: au obținut singurul interviu acordat de Nicu Ceaușescu presei din România. Un interviu realizat la Penitenciarul Aiud și publicat în serial începând cu 19 iunie 1990. Semnatarii interviului sunt jurnaliștii Lucian Jiman- ajuns astăzi la o venerabila vârstă și Rudolf Kamla -plecat dintre noi mult prea devreme, în 2012.
Nicu Ceaușescu pleacă din Sibiu, la București, pe data de 22 decembrie 1989. Inițial așteaptă pe Aeroportul din Sibiu un elicopter promis de unchiul său, Ilie Ceaușescu, pe atunci ministru adjunct al Apărării. Elicopterul nu mai vine.
De la Aeroport, Nicu Ceaușescu pleacă spre București pe un traseu bizar : Copșa Mică- Făgăraș- Sinaia-Câmpina-Ploiești.
În volumul CARTEA REVOLUȚIEI, Grigore Cartianu descrie episodul explicând că Nicu Ceaușescu a fost însoțit spre București de prietena sa , soprana Daniela Vlădescu. De altfel, cei doi au folosit mașina ei, un Oltcit.
Nicu Ceaușescu a fost oprit în trafic la Băneasa, aproximativ la ora 19.00. Este înjunghiat undeva pe drumul spre Televiziunea Română. La TVR este arătat poporului într-un moment penibil, de 170 de secunde în care cei din studio se referă la el că fiind ˝Prințișorul˝, iar unul dintre cei prezenți în studio afirmă că Nicu Ceaușescu ˝a luat ostatici copii˝. Nu i se permite să vorbească și este scos din studio în timp ce în jurul său se strigă isteric ˝criminalul˝ și ˝tiranii˝.
Nicu Ceaușescu a fost trimis în judecată pe data de 27 aprilie 1990 pentru săvârșirea infracțiunilor de genocid și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Militar București, iar procesul a avut loc la Sibiu, începând cu data de 26 mai 1990, la Casa de Cultură a Sindicatelor. O primă sentință este emisă în luna septembrie același an (pentru instigare la omor și nerespectarea regimului armelor), o alta un an mai târziu, la rejudecare, și o alta în 1992. Nicu Ceaușescu este pus în libertate din motive medicale. Moare pe 26 septembrie 1996, la doar 45 de ani.
MOARTE ÎN AER
Unul dintre momentele mai puțin cunoscute ale Revoluției, uluitor din zeci de motive, este moartea unui sibian, lt.col.Nicolae Tudor – soț și tată al unui copil în vârstă, pe atunci, de șapte ani. Era unul dintre cei mai buni piloți , dacă nu cumva cel mai bun din unitatea sa , un cunoscător al întregii zone – așa cum aveau să declare inclusiv colegi ai săi organelor de anchetă.
Dispariția sa face parte dintr-un eveniment complex, la fel de straniu ca multe altele, însă care întărește ideea existenței unui scenariu cu intenții evidente.
Lt.col. Nicolae Tudor fusese însărcinat să piloteze un elicopter IAR 330 al UM 01989 Sibiu (Fosta Unitate de Elicoptere de lângă Aeroport) până la Deva. Un zbor secret.
Practic, elicopterul plecat de la Sibiu urma să preia două personaje foarte importante, generalii Constantin Nuță și Velicu Mihalea. Cei doi (șef al Inspectoratului General al Miliției, respectiv adjunct) fuseseră trimiși la Timișoara pe 17 decembrie pentru a rezolva ˝problemele˝ .
Eficiența lor în rezolvarea acestora conduce la 43 de morți pe străzile capitalei Banatului. Se decide incinerarea cadavrelor la București, iar de operațiune (transport, distrugerea dovezilor etc) se ocupă tot cei doi generali. Ulterior ei merg la Arad pentru activități similare .
În plecarea de la Arad a generalilor este inclus, fără să vrea și fără să știe, lt.col. Nicolae Tudor, de la Sibiu.
Generalii își procura buletine false cu sprijinul unor subalterni și iau trenul de la Arad pe direcția București. CARTEA REVOLUȚIEI susține că au ˝tolba plină˝ de dovezi . În Gara Simeria cei doi generali sunt arestați de subalterni ai lor de la Miliția Deva (la ordinul Ministerului Apărării) . Sunt duși la UM 01719 Deva , iar de acolo au fost preluați de elicopterul de la Sibiu. Generalii, scrie în cartea lui Grigore Cartianu, sunt instalați în partea din spate a aparatului și legați cu sfoară de scaune.
Elicopterul este doborât de la sol într-o zonă în care, teoretic, în drumul spre Sibiu, nu avea ce să caute: la un kilometru de Alba Iulia.
Expertizele ulterioare au indicat faptul că elicopterul a fost atins de 12 gloanțe de calibrul 7,62 pornite dintr-un pistol mitralieră.
ROMBACUL DEASUPRA SIBIULUI
Sibienii care au trăit momentele Revoluției își aduc cu siguranță aminte de vuietul neobișnuit de deasupra orașului din seara zilei de 20 decembrie 1989. Avionul ROMBAC, înlocuitorul aparatului AN-24 care efectua uzual cursa București Sibiu, fusese sursa acelui zgomot care a atras atenția, iar călătorii lui, mai precis o parte dintre ei, urmau să devină (și să rămână!) unul dintre marile mistere ale Revoluției de la Sibiu. Ba chiar să fie socotiți drept cheia diversiunilor de la noi.
AN-24-ul companiei Tarom transporta maxim 48 de pasageri și pleca de pe Aeroportul Băneasa. Călătorii care reveneau acasă și care au oferit ulterior evenimentelor din decembrie mărturii, au reconstituit episodul spunând că odată îmbarcați în autobuzul care urma să-i ducă de la terminal la aeronavă s-au trezit pe șosea, iar ulterior pe Aeroportul Otopeni, acolo unde au fost invitați în avionul ROMBAC, de capacitate mult mai mare. Mărturiile lor vorbesc despre prezența în avion a câtorva zeci de pasageri deja instalați pe scaune (37 la număr) . Toți ar fi avut pe genunchi niște genți mari (sau pachete conform altor mărturii), lucru care a atras atenția având în vedere regulile de călătorie valabile și atunci.
În anul 2010 ˝Adevărul˝ a dedicat o serie de 11 articole evenimentelor de la Sibiu reușind să discute, între mulți alții, cu martori ai episodului ROMBAC. Unul dintre aceștia a afirmat că cei 37 de pasageri au coborât ultimii la destinație și că au urcat cu toții într-un camion de armată, cu prelată. Ziariștii de la ˝Adevărul˝ au reușit să strângă mărturii și chiar să ia legătura cu un membru al echipajului aeronavei.Copilotul acesteia, Eugen Nicoară pe numele lui, a refuzat să vorbească.
˝Aş avea multe de spus, dar nu pot vorbi decât în 2030 (…) E mai sigur atunci!”, s-a rezumat să spună Eugen Nicoară ziariștilor de la Adevărul aflați în căutarea identității celor 37.
Tarom nu mai păstrează foile pasagerilor, directorul său general de atunci nu-și mai aduce aminte, iar directorul Aeroportului Băneasa din decembrie 1989 spune că schimbările de aeronave erau strict problema Tarom.
Misterul identității celor 37 de pasageri ai ROMBAC a fost deseori analizat, fără vreo concluzie. Există opinii conform cărora călătorii făceau parte din Batalionul 404 de la Buzău, de cercetare-diversiune (care o să mai apară, de altfel, pomenit și în alte situații legate de Sibiu).
Parte din scenariu? Altă misiune? Nimeni nu știe!
Col. Aurel Dragomir, comandantul Garnizoanei Sibiu în decemrbie 1989 este citat în volumul CARTEA REVOLUȚIEI : ˝Nu știu nimic despre un camion care să preia pe cineva de la aeroport…Dacă acel camion avea numere de Armată, sigur nu era de la Armată. Era diversiune˝- spunea Aurel Dragomir.
Informații contrare a oferit în 2010 Mircea Bucur, președinte al Asociației Sibiu- Decembrie 1989. Potrivit acestuia, pasagerii au fost cazați la UM 01512 în noaptea de 20 spre 21 decembrie.
În plus, un Raport ulterior al SRI Sibiu vorbește despre un grup de ˝persoane îmbrăcate sportiv˝ care a intrat în UM 01512 pe poarta 2 , fără a se consemna în registrul de întrări. Grupul a fost cazat și hrănit în unitate , tot fără a se consemna.
RAPORTUL SRI DESPRE REVOLUȚIA DE LA SIBIU
Serviciul Român de Informații a desecretizat toate documentele pe care le avea în păstrare în legătură cu Revoluția din decembrie 1989.
Nu există mărturii scrise pe care SRI Sibiu să le dețină în legătură cu activitatea din perioada 1-21 decembrie 1989 , altele decât cele din fișetele ofițerilor (și acelea recuperate doar parțial) deoarece – așa cum comunica Direcția de Informații Sibiu celor de la București – clădirea fostei securitati a fost distrusă, birourile devastate, evidențele distruse ori sustrase, iar arhiva a ars în întregime.
SRI Sibiu explică, însă, că activitatea fostului organ de securitate în perioada 15-30 decembrie 1989 a fost organizată pe trei etape de referință: până pe 17 când cadrelor li s-a ordonat să intensifice munca de culegere de informații, după 17 și pană în 22 decembrie când cadrele au fost alarmate și consemnate în unitate (perioadă în care NU au îndeplinit activități de împiedicare a acțiunilor de masă) și după 22 decembrie (până în 30) când efectivul a fost arestat la UM 01512. Nu mai există, deci, documente care să evoce constatările cadrelor de securitate aflate în întreprinderile Sibiului, care să surprindă starea de spirit a muncitorilor și nici rapoarte de monitorizare a diferitelor ˝elemente turbulente˝. Nu există nici situațiile referitoare la aprovizionarea cu alimente , cu energie sau gaze naturale (Securitatea monitoriza aceste aspecte) și nici raportări cu privire la eventualele incidente în producție sau altele de acest gen.
Ici-colo, documente referitoare fie la câțiva cetățeni sibieni care voiau să treacă granița (prinși pe 16 decembrie 1989), informații despre ceva neajunsuri la fabrici, concluzii de îmbunătățire a activității de contraspionaj (supravegherea ˝mai activă˝a unor diplomați, turiști sau vizitatori la rude) etc. Irelevant.
Interesant, poate, ca fapt divers, este că potrivit documenteleor desecretizate, Securitatea județeană Sibiu avea la 22 decembrie 1989 un total de 143 de cadre . De asemeena, interesant este că Securitatea a pierdut două cadre din Serviciul Județean Sibiu, la Revoluție, doi ofițeri.
ȘI TOTUȘI, unul dintre șefii SRI Sibiu de după Revoluție, lt.col.Ioan Rusan, întocmește un Raport cu privire la evenimentele din decembrie 1989 și îl înmânează directorului SRI, Virgil Măgureanu. Raportul a condus în anul 1993 la o stare de tensiune între serviciul de informații și Președinția României, condusă atunci de Ion Iliescu și asta fiindcă punea punctul pe ˝i˝ în legătură cu câteva subiecte foarte interesante. Unul dintre ele: prezența mașinilor cu numere de Uniunea Sovietică la Sibiu (ca și în multe alte orașe din țară), dar și a unor luptători DIA (pomeniți mai sus, din Batalioul 404 ). Aceștia din urmă ˝vizitează˝ Sibiul (ATENȚIE !!!) în luna martie a anului 1989 și întră în atenția cadrelor de Securitate pentru faptul că, deși uneori DIA desfășura activități de ˝testare a vigilenței˝, militarii respectivi fotografiau și consemnau inclusiv puncte civile precum hoteluri, case dimprejurul unităților militare etc.
Întâmplător sau nu, acestea au fost puncte fierbinți în Revoluția de la Sibiu.
Raportul SRI relevă faptul că între Armată și Miliție plus Securitate nu a nu a fost o luptă violentă, fiind vorba de atacuri iraționale comandate de col. Aurel Dragomir. Pe lângă această concluzie, probabil multe altele au iritat Cotroceniul în posesia căruia, evident, ajunsese Raportul colonelului Rusan.
Istoricul și scriitorul Alex Mihai Stoenescu a publicat într-unul dintre volumele sale un dialog cu lt.col Ioan Rusan. Acesta din urmă confirmă depistarea militarilor de la DIA, în Sibiu, înaintea evenimentelor din decembrie și susține că ˝pregăteau terenul˝.
PROCESELE
Pe lângă procesul lui Nicu Ceaușescu, la Sibiu s-a mai desfășurat după 1989 un proces care a suscitat interesul opiniei publice. Denumit în presa vremii ˝Procesul celor 7˝, demersul i-a vizat pe Iulian Rotariu, șeful Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne, Teodor Petrișor, șeful Securității, Nicu Silvestru, șeful Miliției Județene, Lucian Marin, responsabil cu mobilizarea în Inspectoratul MI, Gheorghe Pădineanu, ofițer de Miliție, Vasile Popa, fostul șef al Miliției Municipale și Nicolae Pinciu, ofițer de securitate.
Unii dintre aceștia, deși cu toții au fost judecați pentru complicitate la genocid, nu au tras nici măcar un glonț în decembrie 1989.
Astăzi, poate părea mai degrabă un proces din seria demersurilor menite a confirma teoria că Miliția și Securitatea au reprezentat ˝cuibul˝ așa-zișilor teroriști.
Cei șapte au primit pedepse cuprinse între 15 și 20 de ani, dar au fost eliberați după o vreme.