TÂRGUL OLARILOR 2023: CERAMICA DE NOCRICH – PREMIU PENTRU REVITALIZAREA MEȘTEȘUGULUI TRADIȚIONAL

 Târgul Olarilor, veteranul Sibiului cultural,  a fost  în acest week-end, pentru a 57-a oară,   locul de întâlnire al olarilor  cu publicul. Piața Mare a fost neîncăpătoare pentru vizitatorii dornici să întâlnească olarii din vetrele vechi din România, dar  și meșteri care  inovează prin creativitate şi design.

Vădastra și Slatina (Olt), Teiuș (Alba), Apoș (Sibiu), Giroc (Timiș), Baia Mare (Maramureş), Horezu, Vlădeşti (Vâlcea), Marginea (Suceava), Braniștea (Galați), Curtea de Argeș (Argeș), București, Corund și Miercurea Ciuc (Harghita), Deva (Hunedoara), Curtici (Arad), Valea Călugărească (Prahova), Brașov și  Târgu Jiu au fost centrele de olărit reprezentate care  au atras, alături de oaspeți  din Ungaria și Republica Moldova, mii  de vizitatori interesaţi să cumpere produse ceramice decorative sau utilitare.

Olarii s-au tocmit cu mușteriii şi au vândut marfa, dar au şi dezvăluit, celor interesaţi, tainele modelajului în lut, meşteşug vechi de când lumea. Sub privirile spectatorilor și în mâinile harnice ale meșterilor mai vârstnici sau mai tineri, lutul a prins viață pe roata olarului, transformându-se în oale și ulcele. Unii vizitatori chiar şi-au încercat talentul şi au cunoscut bucuria de a face vase pe roată, iar copiii au fost încântaţi să picteze obiecte din lut.

Ca în fiecare an, lucrările olarilor au fost evaluate, din punct de vedere tehnic și artistic, de un juriu de specialitate format din prof. univ. dr. ILIE MOISE, dr. SILVIA MACREA, dr. Karla Rosca, muzeograful  Olga Popa și dr. Maria Barna. Iar diplomele s-au acordat astfel:

DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ A JURIULUI

  • RĂTEZEANU ION, Târgu Jiu, jud. Gorj
  • PÁLL ÁRPÁD, Corund, jud. Harghita
  • SITAR ANGELA și DANIEL, Baia Mare, jud. Maramureş
  • PĂTRU EUGEN ȘI VIOLETA, Vlădești, jud. Vâlcea
  • POPA COSTEL și VIOLETA, Horezu, jud. Vâlcea

PREMIUL PENTRU RECONSTITUIREA CERAMICII ISTORICE

  • COCOCI IONEL, Vădastra, jud. Olt
  • MITROI NICOLETA şi ION, Măldăieni, jud. Teleorman
  • TRUȚĂ GEORGE LUCIAN, Slatina, jud. Olt

PREMIUL PENTRU FIDELITATE FAȚĂ DE MEȘTEȘUGUL OLĂRITULUI

  • MÁTHÉ DENES şi CAROLINA, Corund, jud. Harghita
  • MOLNOS JOZSEF şi JULIANNA, Corund, jud. Harghita
  • ŢAMBREA GHEORGHE şi CARMINA, Horezu, jud. Vâlcea

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII UTILITARE ŞI DECORATIVE

  • FUNDAȚIA GUZSALYAS, Sfântu Gheorghe, Covasna

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII FIGURATIVE

  • DANIEL IONESCU, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea
  • DUMITRU FLORIN, Târgoviște, jud. Dâmbovița

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII UTILITARE

  • BALINT CSABA, Miercurea Ciuc, Harghita
  • CSIBI CSABA și MARTA, Borla, jud. Sălaj

PREMIUL PENTRU REVITALIZAREA MEŞTEŞUGULUI TRADIŢIONAL

  • ATELIERUL SCOUT CERAMICA DE NOCRICH, jud. Sibiu

PREMIUL PENTRU FOLOSIREA TEHNICILOR TRADIŢIONALE ÎN INOVAREA CERAMICII

  • BLEDEA ADRIANA, Baia Mare, jud. Maramureş
  • BLEDEA DOINA, Baia Mare, jud. Maramureş

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII PRIN ATELIERE DE CREAȚIE

  • BÎSCU IONUȚ IULIAN, Horezu, jud. Vâlcea
  • PLEȘEA MIHAELA, Braniștea, jud. Galați

Ediţia cu numărul 57 a „Târgului Olarilor” a fost organizată de Consiliul Județean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Muzeul ASTRA, fiind o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Judeţean Sibiu.

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.