Trecutul recent abundă în personalități care au vizitat Sibiul. De la șefi de state și de guverne (prezenți inclusiv deodată, în 2019) și până la artiști internaționali precum Julio Iglesias, Trupa Scorpions, Mikhail Baryshnikov, Robert Wilson și mulți , foarte mulți alții – cu toții au lăsat amintiri în rândul sibienilor.
Dar, ceva mai demult, au fost și alți musafiri importanți în cetate. Unii ale căror vizite sunt mai puțin cunoscute.
Spre exemplu, pe 2 octombrie 1976 aterizează la Sibiu și este întâmpinat în stilul vremii Todor Jivkov, președintele Bulgariei (˝vecină și prietenă˝), invitat de Nicolae Ceaușescu și primit, evident, de el.
˝Potrivit datinei străbune, tovarăşii Nicolae Ceauşescu şi Todor Jivkov au fost întâmpinaţi cu tradiţionala pîine şi sare. Un grup de pionieri a oferit conducătorilor de partid şi de stat ai celor două ţări buchete de flori.O gardă militară a prezentat onorul. Au fost intonate Imnurile de stat ale Republicii Populare Bulgaria şi Republicii Socialiste România. Un mare număr de locuitori ai municipiului Sibiu aflaţi la aeroport şi-au manifestat prin îndelungi aplauze, ovaţii şi urale profunda satisfacţie pentru această nouă întâlnire dintre tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşul Todor Jivkov. Cei prezenţi au scandat minute în şir „Ceauşescu—Jivkov“, dînd expresie sentimentelor reciproce de caldă prietenie frăţească şi solidaritate care însufleţesc popoarele român şi bulgar˝- scrie în ziarul Comitetului Central al PCR, Scînteia, la o zi după sosirea importantului musafir.
Practic, Jivkov doar a aterizat din Bulgaria la Sibiu, iar de aici a plecat cu tovarășul Ceaușescu la o vânătoare în județul Mureș. A doua zi au făcut băi de mulțime la Târgu Mureș, au vizitat întreprinderi și s-au despărțit într-o atmosfera tovărășească.
În 1969, în plin elan comunist, vine la Sibiu președintele Republicii Federale Austria, Franz Jonas. Acesta a stat în România nu mai puțin de o săptămână, firește, întâlnindu-se cu Nicolae Ceaușescu și oferindu-și unul altuia dejunuri și recepții. A vizitat Sibiul pe 15 septembrie, sosit de la București cu un tren special și însoțit de Manea Mănescu, vicepreşedinte al Consiliului de Stat, Constantin Stătescu, secretarul Consiliului de Stat și de Gheorghe Pele, ambasadorul României la Viena.
Pentru oraș a fost o adevărată sărbătoare la care, probabil, mulți sibieni au participat cu bucurie sinceră fiind vorba despre un președinte occidental. Liderul austriac a fost plimbat prin oraș cu o mașină decapotabilă din care a salutat mereu privitorii. A fost însoțit pe traseu de milițieni pe motociclete și a vizitat Muzeul Brukenthal, iar la prânz, preşedintele Comitetului Executiv al Consiliului popular al judeţului Sibiu, tovarășul Richard Winter a oferit un dejun în onoarea delegației.
Oaspetele austriac a plecat în aceeași zi, tot cu trenul, la Cluj.
La începutul lunii noiembrie 1936, are loc un alt moment special: susține la Sibiu un concert George Enescu. Este relatat câteva zile mai târziu în ziarul Acțiunea:
˝ Zilele acestea a avut loc la Sibiu un important eveniment cultural: concertul marelui artist George Enescu. O sală arhiplină a răsplătit cu aplauze furtunoase pe genialul nostru compozitor și virtuos. Ceea ce este demn de remarcat este că la acest concert s-a realizat, măcar în parte, înfrăţirea celor două popoare din Sibiu pe teren cultural. Într-adevăr, am fost uimiţi de numărul cel mare al auditorilor saşi cari au venit să asculte şi să admire pe George Enescu. Toată elita săsească a fost de faţă la acest concert ceea ce, trebue să recunoaştem, e spre cinstea acestui neam iubitor de muzică˝- Acțiunea, 8 noiembrie 1936.
La sfârșitul anului 1937 vine la Sibiu pentru un mare eveniment al Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu. Aceeași Acțiunea, scrie:
˝Joi 16 Dec. s’a ţinut În Sibiu un mare congres al partidului naţional ţărănesc la care pe lângă şefii organizaţiei judeţene a luat parte însus d. Iuliu Maniu, şeful partidului ˝- Acțiunea, 19 decembrie 1937.
Evenimentul țărăniștilor a fost amplu, cu delegați din toată țara vizibili pe străzile orașului.
˝La sfârşitul Congresului d. dr.Stolchiţa (președintele organizației locale – n.n.) a mulţumit participanţilor şi dlui Iuliu Maniu care a trecut peste orice piedici întinse şi a venit să vorbească alegătorilor din Sibiu şi județ˝- Acțiunea, 19 decembrie 1937.
Regele Mihai a fost de mai multe ori la Sibiu, însoțit de persoane diferite. S-a aflat aici, spre exemplu, în 1942 împreună cu Regina Mamă Elena, soția Regelui Carol al II-lea sau în 1943, alături de ˝conducătorul Statului˝, Mareșalul Ion Antonescu.
˝Sibiul s’a înfăşurat Duminecă 18 Iulie a. c. (1943-n.n.) în haină de aleasă sărbătoare, aşa cum a făcut-o ori de câte ori a primit pe vatra sa pe conducătorii destinelor neamului˝ (scrie Foaia Poporului pe 25 iulie 1943) și l-a primit pe MS Regele Mihai la ceremoniile de înălțare în grad și de decorare a drapelelor de luptă. Evenimentul a avut loc în actuala Piață Mare a Sibiului, acolo unde s-a aflat, evident, și generalul Constantin Pantazi, ministrul Apărării Naționale.
Regele Mihai oferă personal săbii de onoare militarilor șefi de promoții din toate școlile militare din Sibiu.
Regele Mihai a părăsit Sibiul în aceeași zi, cu avionul, iar Mareșalul Antonescu a mai rămas încă o zi.
Nu o dată s-a aflat la Sibiu și tatăl Regelui Mihai, Regele Carol al II-lea, însoțit uneori de – pe atunci- Marele Voievod Mihai sau de Regele George al Greciei. Motivele au fost diverse de-a lungul timpului, cel mai cunoscut, însă, este inaugurarea Drumului Regelui (Transalpina de astăzi), în 1939.
Pe 7 septembrie 1944, trec prin Sibiu primele trupe sovietice, ˝în perfectă ordine˝. Gazeta Sibiului de a doua zi a scris despre subiect:
˝ În dimineaţa zilei de 7 Septemvrie, au trecut prin oraşul nostru, spre frontiera româno-maghiară, primele armate sovietice venite la noi în ţară spre a expulza pe germani şi spre a ne ajuta la recucerirea Ardealului de Nord.
Trecerea s’a făcut în cea mai perfectă ordine, populaţia primindu-i şi privindu-i cu frunţile înseninate.
Toate trupele erau motorizate şi printre ostaşi se găseau şi numeroase femei˝- Gazeta Sibiului, 8 septembrie 1944.
Prin Sibiu au trecut și actori celebri precum Maria Filotti, artisiti ca Barbu Lăutaru sau Mia Braia, a trecut Mihai Eminescu (detalii aici) sau Mircea Eliade.
Ca o curiozitate pentru cei care nu-și aduc aminte, a trecut prin Sibiu (în 1996) și Albert de Monaco, pe vremea când nu conducea, încă, Principatul Monaco ( în fruntea acestuia aflându-se tatăl său, Rainier al III-lea). Albert de Monaco a ajuns la Sibiu cu un avion personal, a fost așteptat la Aeroport de un reprezentant al Guvernului României, de Mitropolitul de atunci, IPS Antonie și de primarul Sibiului, Sorin Șerbu și și-a continuat cu mașina drumul spre Vâlcea unde susținea câteva proiecte sociale.