TOLBA CU GUȘTERLANZI

Am aflat de curând că, văzut  de pe bancheta din spate și  prin geamuri fumurii, traficul rutier al Sibiului arată mai bine decât de la volan. De acolo nu se văd, probabil, cozile de la Viaductul de la Gara Mică, cele  din giratoriul Alba Iulia/Bielz, nu se văd mașinile parcate pe trotuare  și nu se simt diferențele de nivel ale capacelor de canal de pe Milea, de pe Alba Iulia, practic cam de peste tot din oraș- asta ca să dau numai câteva exemple dintr-o uriașă cantitate.

Ei bine, suplimentar, sibienilor li s-a comunicat (nu li s-a propus, nu au fost invitați să dezbată necesitatea, nimic de genul acesta) că li se pregătește un Complex de natație  și câteva parcări, semn că tolba cu gușterlanzi, aquaparci și alte chestiuni imaginare este încă plină.

Șeherezada însăși ar crăpa de invidie constatând că poveștile altcuiva se întind pe mai mult de o mie  și una de nopți și că întrec în imaginație.

Parcările despre care ni se spune acum cu titlu de oarecare noutate  ar urma să se construiască la Piața Cibin (studiu de fezabilitate lansat în 2018, nimic la fața locului), în Vasile Aaron (primele ˝atestări documentare˝ale ideii sunt de acum zece ani, iar acum patru ani anunțau contractarea proiectării- nimic la fața locului), la Gara (studiu de fezabilitate din 2018- nimic la fața locului) și la Cireșica (nimic la fața locului). Complexul de natație – pe Calea Poplacii (poligon).

Toate acestea ar urma să se realizeze din excedentul bugetar, adică din banii puși la saltea. Așa -ni se spune cu mândrie- s-a realizat, spre exemplu, Stadionul  Municipal.

O paranteză aici: presei i se explică  (în scris, nu față în față) că, la Sibiu, lucrările de anvergură se fac din bani locali și nu ai Companiei Naționale de Investiții pentru că povestitoarea  acestor basme nu are încredere.

Au avut încredere, însă,  de-a lungul timpului Primăria Cluj (care a realizat celebra Baza Sportivă Gheorgheni), Primăria Mediașului (care a inaugurat recent Bazinul didactic acoperit), Primăria Avirg (care a inaugurat de foarte curând Casa de Cultură), Primăria Păuca (vestită Școală Smart) și chiar  Primăria Sibiu în vremurile în care cântam local hakuna matata (vreo trei sau patru săli de sport, inclusiv cea de la Brukenthal și Arte).

Inutil  să evocăm termenele anunțate pentru noile (?!) proiecte. În definitiv Aqua Park-ul, Gușterland-ul, trenul periurban, platformele de gunoi securizate, legătura Rampa Ștefan cel Mare- Șelimbăr, amenajarea Sub Arinilor și câte și mai câte depășesc ani buni de când sunt evocate cu credibilitatea  Baronului Munchausen. Asta în timp ce, spre exemplu,  Mall-ul de la gară s-a construit într-un an de zile, iar Arena Cluj în doi ani.

Sibienii amatori de povești nemuritoare vor avea în curând ocazia să-și prelungească pasiunea. Sau să constate, în aceeași logică, că împăratul e gol.

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.